Parliamentary debates

Domnul Mihăiţă Calimente:

"Către fraţii noştri secui"

Aşezaţi pe pământul Transilvaniei de către regii Ungariei pe la 1200, secuii, ca şi românii şi saşii, sunt locuitori vechi ai acestei ţări. De-a lungul secolelor, convieţuirea lor cu românii a cunoscut şi lucruri bune şi lucruri rele. Dar nici cu celelalte naţii ale Transilvaniei lucrurile nu au mers întotdeauna liniştit. Popor aprig, mândru, şi-a apărat drepturile şi libertăţile câştigate cu multă îndârjire. Sunt celebre răscoalele secuilor din Regatul feudal maghiar, atunci când li s-au încălcat drepturile. La fel şi după destrămarea Regatului maghiar, când principii transilvani le-au mărit birurile şi le-au îngrădit libertăţile. N-au fost mai liniştiţi nici după încorporarea Transilvaniei în Imperiul austriac. E celebru în istorie conflictul cu generalul Bukov care a dus la masacrarea secuilor care şi azi se cheamă Siculidicium.

Secolul al XIX-lea a dus în toată Europa la promovarea sentimentului naţional, iar secuii s-au considerat parte integrantă a naţiunii maghiare. Revoluţia de la 1848 practic s-a transformat într-un război civil când maghiarii n-au recunoscut celelalte naţii - românii, saşii, croaţii, sârbii, slovenii, slovacii.

Fatalitatea a făcut ca şi după crearea dublei monarhii, maghiarii şi secuii să fie minoritari în jumătatea de imperiu care le-a revenit. Transilvania avea aproximativ 15 milioane de locuitori, dintre care jumătate erau de altă naţionalitate decât maghiarii sau secuii. Aceasta a dus la o exacerbare a sentimentului naţional şi la încercarea disperată de a asimila celelalte naţii.

1918 şi principiile wilsoniene au dus la formarea statelor naţionale pe ruinele fostului Imperiu Austro-Ungar. Transilvania, cu Banatul, Maramureşul şi Părţile Ungurene au revenit României, în toate aceste provincii românii având majoritate, cu excepţia zonei secuieşti.

În cei aproape 100 de ani de existenţă a statului naţional român, numărul populaţiei maghiare şi al secuilor a rămas aproximativ acelaşi, cu excepţia poate a anilor de după revoluţie, când, asemenea românilor, au emigrat în alte ţări pentru a munci.

Avem cea mai permisivă legislaţie din Europa pentru minorităţi. Există toate formele de exprimare şi conservare ale culturii şi limbii materne pentru toţi. Din 1996 până în 2012 UDMR a participat la toate guvernele. Dintr-o dată, în 2013, secuii se simt neîndreptăţiţi, marginalizaţi, exploataţi economic.

Marşul pentru autonomie, cu drapele secuieşti şi maghiare îmi arată altceva. Culorile transilvănene, roşu, galben şi albastru nu vă mai plac.

Respect steagul secuiesc ca simbol al istoriei voastre! Purtaţi-l cu cinste, dar nu ca să ne sfidaţi cu el! Purtaţi uniformele regimentelor grănicereşti secuieşti cu mândrie, dar nu ca să ne aduceţi aminte de 1848! Le-am putea îmbrăca şi noi pe cele ale regimentelor grănicereşti româneşti. Numai că atunci nu a fost război civil în Transilvania!

Cred că toleranţa, acceptarea diversităţii şi încercarea de a-l cunoaşte mai bine pe celălalt sunt lucruri mai importante decât izolarea, enclavizarea sau melancolia după Ungaria Medievală sau Imperiul Dualist!

Într-o Europă unită nu mai e cazul să aclamăm separarea, enclavizarea sau situaţii care aparţin altor secole!

Exemplul Kosovo nu e relevant. Vor intra şi Serbia şi Kosovo în UE! Şi atunci? Să luăm în considerare ce ne uneşte: portul popular, obiceiurile, faptul că mulţi secui şi-au găsit refugiu în Moldova de-a lungul secolelor, luptele comune împotriva turcilor şi nu în ultimul rând, 800 de ani de când ne cunoaştem!