Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of February 11, 1997
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of February 11, 1997 |
Sittings of the Chamber of Deputies of February 11, 1997
| 1. | Intervenţii ale domnilor deputaţi: | ![]() |
|||
![]() |
1.9 | Valentin Adrian Iliescu - despre necesitatea ca Parlamentul "să se aplece cu mai multă atenţie asupra activităţii şi deciziilor luate de Banca Naţionala a României"; | ![]() |
||
|
Are cuvântul domnul domnul Valentin Adrian Iliescu, din partea Grupului PUNR. Urmează doamna Paula Maria Ivănescu, din partea Grupului USD-PD. |
|
Domnul Valentin Adrian Iliescu: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Vă rog să-mi permiteţi să vă reamintesc prevederile art. 1 din Legea 34 din 1991 privind Statutul Băncii Naţionale a României: "Banca Naţională a României stabileşte şi conduce politica monetară şi de credit în cadrul politicii economice şi financiare a statului cu scopul de a menţine stabilitatea monedei naţionale". În ciuda acestei prevederi, în ultimii 7 ani, moneda naţională s-a devalorizat de 258 de ori, preţurile au crescut de 221 de ori, în condiţiile unor creşteri salariale de numai 132 de ori. În aceste condiţii, România se află la un nivel al venitului real de 51,9 % faţă de ianuarie 1990. Nu aş fi venit în faţa domniilor voastre pentru a ridica această problemă dacă de la începutul anului şi până în prezent nu am fi asistat la cea mai dramatică prăbuşire a monedei naţionale în raport cu dolarul din ultimii 7 ani. Şocul scumpirii benzinei şi motorinei din 1 ianuarie 1997 nu a trecut încă şi, iată, deşi Guvernul nu a finalizat negocierile cu sindicatele pentru adoptarea măsurilor de indexare-compensare a veniturilor în vederea acoperirii creşterii preţurilor şi nici a măsurilor de protecţie socială, noul val de scumpiri, alinieri, majorări sau liberalizări, se arată din nou la orizont. Ca urmare a devalorizării galopante a leului, în foarte scurt timp noul preţ al benzinei va fi de cel puţin 3000 de lei litrul şi cel al energiei electrice de 250 de lei/Kw. Moneda naţională, leul, a suferit în mai puţin de o lună şi jumătate o devalorizare de mai bine de 30 %, în timp ce salariul mediu lunar este acum de 71 de dolari faţă de 100 cât era în luna decembrie a anului trecut. Toate acestea vor conduce la o şi mai accentuată scădere a puterii de cumpărare a populaţiei, la o prăbuşire a cererii interne solvabile, fenomen care, coroborat cu impactul nefast al majorării preţurilor la materii prime, materiale, combustibili şi energie, va genera închiderea unor capacităţi de producţie şi o creştere rapidă a ratei şomajului. Într-o ţară ca România, cu un potenţial agricol deosebit, este posibil ca în acest an, datorită creşterii uriaşe a preţurilor la combustibil, piese de schimb, substanţe active şi servicii pentru agricultură, mulţi dintre deţinătorii de terenuri agricole să nu le poată cultiva, astfel, România, în loc să-şi asigure un necesar de produse agro-alimentare de bună calitate şi la un preţ accesibil tuturor categoriilor sociale, să nu mai poată să-şi asigure securitatea alimentară a populaţiei, redevenind independentă ca în 1991-1992 de importul de produse agro-alimentare de bază. Sigur, nu putem fi de acord nici cu politica de credite a Băncii Naţionale, politică care nu numai că nu a stimulat investiţiile, dezvoltarea şi, mai ales, retehnologizarea unor capacităţi de producţie, dar a şi contribuit la îndatorarea şi, dacă vreti, falimentarea unor unităţi economice în special din zona producţiei agricole şi industriei alimentare. Nu cred - şi probabil şi dumneavoastră împărtăşiţi aceeaşi părere - că unele dintre măsurile adoptate de Banca Naţională a României au contribuit la relansarea reformei, la asanarea mediului economic, ci, dimpotrivă, au accelerat prăbuşirea economiei româneşti. Nu sunt un adversar al sistemului bancar actual şi, cu atât mai mult, al Băncii Naţionale a României, dar cred că este nevoie ca din perspectiva prerogativelor conferite prin Legea 34/1991, Parlamentul României să se aplece cu mai multă atenţie asupra activităţii şi deciziilor luate de Banca Naţională a României, inclusiv să-şi stabilească punctul de vedere asupra revocării membrilor Consiliului de Administraţie al Băncii, pentru că nu suntem şi nu vom putea fi părtaşi, prin indiferenţă, la situaţia de acum. |


