Parliamentary debates

Domnul Bogdan-Liviu Ciucă:

"Drepturile pacientului român"

Una dintre problemele cele mai importante ale unei persoane o constituie sănătatea proprie. Din acest motiv, este logic că fiecare dintre noi este interesat în mod deosebit să afle care îi sunt drepturile de care se bucură în calitate de pacient.

Nu putem afirma că peisajul legislativ din România ne oferă o imagine clară asupra acestor aspecte. Avem însă posibilitatea de a deduce câteva dintre cele mai importante drepturi ale pacienţilor români din modul în care Colegiul Medicilor din România înţelege să contureze obligaţiile ce revin medicilor.

Noţiunea de malpraxis este în mare parte străină pacientului român, încât sute de erori medicale trec fără a fi pedepsite sau făcute publice, doar mass-media mai aduce în discuţie erorile cadrelor medicale, dar se pare că e un glas care nu ajunge la urechile ministerului.

Pacientul român nu îşi cunoaşte drepturile, şi după 20 ani de la Revoluţie, încă ne mai sunt ascunse hibele sistemului sanitar românesc. Medicamentele sunt tot mai scumpe, compensatele sunt limitate, condiţiile din spitale abia se dezmorţesc spre modernizare. Acestea sunt câteva dintre problemele pe care cetăţeanul român nu le contestă şi le acceptă, în speranţa unei vindecări. Însă de cele mai multe ori, el iese dintr-o instituţie spitalicească cu alte afecţiuni decât cele pe care le avea când a fost internat, şi cum să reclame medicul de malpraxis, dacă el nu ştie că are acest drept.

Dintre cei puţini care îşi cunosc drepturile, nici ei nu apelează la Comisia de malpraxis, deoarece legislaţia îi descurajează, prin practicarea unor sume exorbitante pentru un denunţ. Procedurile anevoioase şi taxele mari sunt barierele de pe drumul spre Comisia de malpraxis. De exemplu, o taxă pentru expertiză costă între 3000 şi 4000 de lei.

Primul, şi poate cel mai important drept al pacientului, este dreptul său de a dispune de propria persoană. În acest context, trebuie să reţinem că medicul practician, indiferent de gradul ierarhic sau de modul de practică, este în serviciul persoanei şi nu îi este admisă abdicarea de la dorinţa exprimată de către bolnav în cunoştinţă de cauza, voinţa bolnavului fiind întotdeauna respectată, indiferent care ar fi sensul acesteia.

O altă lacună legislativă este aceea că în România nu există o reglementare sau un ghid după care să poată fi cercetată eroarea medicală. Îmi pun întrebarea: ce instituţie protejează pacientul român de practicile de malpraxis ale unui medic? Sistemul medical românesc are nevoie urgentă de un program real de protejare a pacienţilor şi de o legislaţie clară pentru denunţarea erorilor medicale.

Susţin promovarea drepturilor pacientului român, prin promovarea unor norme şi a unor ghiduri de către Ministrul Sănătăţii, şi doresc eficientizarea şi modernizarea sistemului sanitar prin responsabilizarea medicilor în îndeplinirea cu profesionalism a actului medical.