Ion Stan
Ion Stan

Sittings of the Chamber of Deputies of March 1, 2011

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.17/2011
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of March 1, 2011

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.92 Ion Stan - declaraţie politică intitulată "Guvernul - gestionar fraudulos al banului public";

 

Domnul Ion Stan:

"Guvernul - gestionar fraudulos al banului public"

Curtea de Conturi constată că în 2009 un sfert din cheltuielile statului au fost nelegale. Jaful administraţiei "portocalii" este în jurul a 10 miliarde de euro!

În bilanţurile instituţiilor statului pe 2009, verificate de Curte în 2010, s-au constatat aproape 6.000 de abateri reprezentând "nerespectarea reglementarilor legale în efectuarea cheltuielilor" şi 3.867 de cazuri de "nestabilire, neevidenţiere şi neîncasarea în cuantumul şi la termenele prevăzute de lege a unor venituri bugetare".

De asemenea, au fost şi 477 de cazuri de nerespectare a reglementărilor legale privind achiziţiile publice.

Prejudiciul total adus bugetului statului a fost de 172 de milioane de euro, în timp ce veniturile suplimentare, sumele încasate incorect la buget au fost stabilite la 415 milioane de euro.

Printre cheltuielile ilegale se numără sporuri acordate de Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Finanţelor angajaţilor, dotări ilegale în valoare de 4,1 milioane de lei, făcute de CFR SA, pensii de invaliditate plătite unor oameni care nu aveau probleme sau plăţi cu tarife pentru amortisment făcute de CNANDNR pentru utilaje care au fost deja amortizate.

Un calcul simplu arată că asta înseamnă că un sfert din cheltuielile făcute de stat în 2009 nu au respectat legea.

Curtea de Conturi imputa Guvernului modul arbitrar şi lipsit de transparenţă în care au fost acordate sumele din Fondul de rezervă. Astfel, Curtea scoate în evidenţă că în 2007 au fost alocate din Fondul de rezervă prin hotărâri ale Guvernului fonduri în sumă totală de 2.100 milioane de lei, iar în 2008, cuantumul acestora s-a ridicat la 3.451 de milioane de lei. Inspectorii Curţii scot în evidenţă faptul că în ceea ce priveşte "Fondul de rezervă bugetară, dacă în anul 2007 creşterea Fondului a fost doar de 22 de ori faţă de prevederile iniţiale ale acestuia, în anul 2008 a crescut de circa 593 de ori".

Un aspect criticat de raport face referire la faptul că fondurile alocate au un caracter gratuit, fără obligaţia de rambursare şi fără a exista "un control privind atingerea obiectivului final prevăzut în actul normativ de alocare" sau privind "legalitatea utilizării sumelor acordate".

Referitor la acest din urmă aspect, potrivit situaţiei realizate de Curtea de Conturi în anii 2007 şi 2008 "plăţile nelegale" s-au ridicat la nivel naţional la 3,58 de milioane de lei, din care a fost recuperată suma de 530.300 lei. Principalele abateri din partea autorităţilor locale au fost: schimbarea destinaţiei banilor, decontarea unor lucrări neefectuate, dar şi acordarea de tichete-cadou sau plata unor drepturi pentru "menţinerea stării de sănătate în muncă sau pentru ţinuta business".

În ceea ce priveşte monitorizarea şi controlul Fondurilor, s-a constatat că acestea practic nu există, astfel că nu a putut fi evaluată eficacitatea folosirii lor.

Raportul Curţii mai menţionează că practica alocării de bani din Fondul de rezervă a luat amploare în ultimii ani, iar această practică s-a continuat şi în condiţiile crizei economice. Chiar şi în prezent se continuă practica alocării unor sume din Fond pentru finanţarea unor cheltuieli curente şi de capital, în condiţiile adâncirii crizei economico-financiare. Aceste sume trebuie alocate pentru a rezolva situaţii de urgenţă şi, în mod normal, "acest fond ar fi trebuit să fie drămuit cu mai multă grijă şi responsabilitate, pentru a putea constitui o rezervă reală".

De asemenea, Curtea de Conturi ridică un semn de întrebare asupra legalităţii hotărârilor de Guvern prin care s-au alocat sumele din Fondul de rezervă: "Un fenomen care a căpătat o amploare deosebită îl reprezintă acela că sumele alocate din Fondul de rezervă prin HG-uri nu au avut prevăzută destinaţia precisă a cheltuielilor pe categorii, destinaţia precizată în multe HG-uri fiind aceea de cheltuieli curente şi de capital, lăsând la latitudinea ordonatorilor principali de credite repartizarea acestora, care de cele mai multe ori nu a fost pentru cheltuieli urgente sau neprevăzute".

Totodată, Curtea de Conturi critica gradul de transparenţă scăzut al Secretariatului General al Guvernului, relevând că în majoritatea cazurilor analizate hotărârile guvernului nu au parcurs traseul procedural, deoarece s-au dorit a fi adoptate în aceeaşi zi în care au fost iniţiate.

Concluzia gravă a Curţii este că "la nivelul Secretariatului General al Guvernului nu s-a realizat nicio analiză cu privire la necesitatea şi oportunitatea alocării sumelor din fondurile la dispoziţia Guvernului".

La rândul său, Ministerul Finanţelor nu a respectat Legea finanţelor publice: "La nivelul MFP nu există criterii clare şi formalizate de clasificare a cheltuielilor ce urmează a fi finanţate din Fondul de rezervă bugetară/Fondul de intervenţie, în vederea includerii acestora în categoria cheltuielilor urgente sau neprevăzute, ceea ce duce la repartizarea şi utilizarea în mod arbitrar a acestor fonduri".

Ministerul Finanţelor Publice nu a respectat legea nici în sensul monitorizării sumelor alocate de Guvern şi a controlului modului în care au fost utilizate acestea.

Curtea de Conturi a mai constatat că fondurile solicitate de ordonatorii de credite au constituit doar fonduri de completare, şi nu pentru finanţarea integrală a diverselor obiective, iar uneori aceste fonduri au fost blocate timp de mai mulţi ani, obiectivele nefiind realizate nici până la data auditului.

În ceea ce priveşte administraţiile publice locale, rapoartele de audit au scos la iveală că, în majoritatea cazurilor, la nivelul acestora nu au existat solicitări exprese de sume din Fondul de rezervă bugetară, astfel că Executivul a alocat sumele respective fără a se consulta cu autorităţile locale.

"Fără o fundamentare din partea beneficiarilor direcţi, aceştia au fost puşi în situaţia de a primi sume pe care nu le-au cerut, sume alocate de regulă la sfârşitul anului, când nu mai puteau fi utilizate legal până la sfârşitul exerciţiului bugetar. Totodată, s-a constatat că de cele mai multe ori sumele din Fondul de rezervă bugetară au fost alocate chiar şi în cazul în care entităţile respective dispuneau de venituri proprii suficiente pentru a-şi acoperi cheltuielile sau chiar înregistrau excedent la data primirii sumelor".

Faţă de gravele constatări, primul-ministru şi miniştrii responsabili trebuie să răspundă în faţa legii pentru gestiunea frauduloasă a banului public şi puşi să readucă la buget miliardele cheltuite ilegal. Daca aceşti infractori de lux, cu cheltuielile şi delapidările lor nesimţite, nu vor fi ţinuţi să răspundă civil, penal şi administrativ, în România nu se vor stopa fenomenul criminalităţii politice instituţionalizate de însuşi gestionarul puterii publice.

Cer imperios constituirea unei comisii parlamentare speciale de anchetă pentru a se investiga ilegalităţile comise de membrii guvernului, în vederea sesizării instanţelor competente cu aplicarea legii.