Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of June 4, 2013
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.76/2013
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of June 4, 2013 |
Sittings of the Chamber of Deputies of June 4, 2013
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.92 | Costel Alexe - declaraţie politică privind reforma în sănătate; | ![]() |
||
|
În declaraţia mea politică de astăzi doresc să vă reţin atenţia cu privire la o problemă majoră a societăţii româneşti, privind reforma sistemului de sănătate. Partidul Naţional Liberal şi-a asumat cu prioritate politica de prevenţie, ca parte a reformei sănătăţii, şi l-a mandatat pe ministrul sănătăţii să susţină introducerea măsurilor de prevenţie fie în cadrul pachetului de bază de servicii sanitare, fie prin crearea unor programe speciale de prevenţie. Susţinem, prin Ministerul Sănătăţii, precum şi prin reprezentanţii săi în Parlament, o nouă legislaţie în domeniul prevenţiei. Este recunoscută importanţa medicilor de familie în aplicarea politicii de prevenţie şi rolul acestora de factor integrator al măsurilor în domeniu, ştiut fiind faptul că medicii de familie sunt prima interfaţă a cetăţenilor cu sistemul sanitar. În vederea elaborării şi aplicării politicilor de prevenţie, Ministerul Sănătăţii are consultări permanente cu organizaţiile profesionale din domeniul sanitar, precum şi cu asociaţiile de pacienţi. Ministerul Sănătăţii a încheiat un protocol cu reprezentanţii VAMED cu scopul găsirii unei soluţii amiabile de rezolvare a situaţiei create în urma blocării unui cont al ministerului ca urmare a unei datorii acumulate între anii 2009-2012. În urma demersurilor făcute de Ministerul Sănătăţii şi a acestui protocol, poprirea instituită pe conturile ministerului va fi ridicată. Nu a fost nici o clipă vorba de blocarea fondurilor sănătăţii sau celor destinate serviciilor sanitare, şi vă asigur de faptul că nici un pacient nu va avea de suferit. Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii fac demersuri şi pentru a micşora cuantumul penalităţilor, urmând ca săptămâna viitoare să aibă loc noi discuţii în acest sens. Doresc sa precizez faptul ca în această situaţie s-a ajuns datorită lipsei de responsabilitate a fostei guvernări, prin excluderea din programul de investiţii al ministerului a proiectul de reabilitare a spitalelor. Pe această cale, doresc să prezint unele clarificări cu privire la speculaţiile pe marginea introducerii unor noi taxe în sănătate. Niciodată Ministerul Sănătăţii nu a pus problema introducerii de noi taxe în spitale. Orice speculaţii în acest sens sunt eronate. Salarizarea necorespunzătoare a medicilor, care a condus printre altele şi la exodul acestora în străinătate, este o problemă recunoscută de toată lumea, la care Ministerul Sănătăţii şi-a propus să găsească o soluţie. Constatăm că acum, când sunt în discuţie mai multe variante de lucru tocmai pentru a rezolva această problemă şi a introduce salarizarea după performanţă, se încearcă discreditarea acestui subiect şi învrăjbirea pacienţilor şi medicilor. Nu existăîncă proiect asumat de Ministerul Sănătăţii.Toate variantele de lucru se discută împreună cu organizaţiile de medici şi pacienţi, care sunt partenerii ministerului în elaborarea tuturor măsurilor legislative din domeniul sănătăţii. Din păcate, asistăm tot mai des la atacuri nefondate pe tema sănătăţii şi împotriva ministrului liberal al sănătăţii, care sunt dovada faptului că reforma sănătăţii deranjează anumite grupuri şi că există o mare rezistenţă împotriva transformării sistemului sanitar dintr-unul ineficient şi falimentar, într-unul bazat pe ordine şi performanţă, în beneficiul pacienţilor. Pânăla următoarea noastră întâlnire, stimaţi colegi, Costel Alexe, deputat din partea Partidului Naţional Liberal, vă doreşte sănătate şi zile frumoase! Numai bine! |



