Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of September 14, 2011
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.98/2011
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of September 14, 2011 |
Sittings of the Chamber of Deputies of September 14, 2011
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.93 | Titi Holban - declaraţie politică cu titlul "«Să facem în aşa fel încât persoanele în vârstă să fie din ce în ce mai puţine» - noul slogan al PDL"; | ![]() |
||
|
"Să facem în aşa fel încât persoanele în vârstă să fie din ce în ce mai puţine" = noul slogan al PDL Chiar dacă, la prima vedere, această declaraţie ar părea cinică, ea aparţine unui membru al Guvernului României, Valerian Vreme, ministrul comunicaţiilor şi a fost rostită la deschiderea anului şcolar 2011-2012. Şi nu oricum, dintr-un birou de ministru, ci în faţa cadrelor didactice, a părinţilor şi a copiilor dornici să înceapă un nou an şcolar cu bucurie şi cu speranţa că dificultăţile şi problemele din sistem vor fi depăşite şi că vor veni şi vremuri mai bune pentru şcoala românească. Până să aşteptăm vremuri mai bune, la deschidere a sosit ministrul Vreme, care, aşa cum am arătat, a şocat prin declaraţia sa, spre uimirea întregii asistenţe. Însă, declaraţia nu pare întâmplătoare, ci, potrivit proverbului "Gura păcătosului adevăr grăieşte", se potriveşte de minune cu politica falimentară a Guvernului în domeniul protecţiei sociale şi nu numai. Se ne amintim de calvarul continuu la care Guvernul Boc, cel mai incompetent Cabinet din istoria României, a supus pensionarii din 2009 încoace, prin tăieri de pensii, prin calculări şi recalculări din care a câştigat doar statul şi nu pensionarii, prin impunerea unui procent de 5,5% la pensie în contul unei contribuţii de sănătate, pentru care persoanele vârstnice au plătit în perioada activă şi, nu în ultimul rând, dar în curând, prin mărirea facturii la întreţinere în urma eliminării subvenţiei la căldură, care-i va face pe pensionari să aleagă între "a supravieţui şi a plăti factura". Doamne fereşte ca domnul ministru Vreme să aibă dreptate după aplicarea acestei ultime măsuri! Dincolo de cinism, declaraţia ministrului Vreme demonstrează iresponsabilitatea unui membru al Guvernului, aroganţa sa, dispreţul faţă de cei de faţă - copii, cadre didactice, părinţi - afectaţi cu toţii de politicile păguboase ale PDL. Pe de altă parte, declaraţia ilustrează perfect activitatea actualului Guvern şi direcţia în care îndreaptă România. Însă, pentru o asemenea declaraţie, în ţările europene democratice, un ministru îşi prezintă, dacă nu imediat, cel puţin a doua zi demisia. Este motivul pentru care cer demisia ministrului Vreme, iar în lipsa unui gest de onoare din partea ministrului, îi solicit premierului Boc să-l demită pentru iresponsabilitate şi dispreţ faţă de cetăţeni, care ar trebui să beneficieze de pe urma actului de guvernare şi a prestaţiei unui ministru şi nu să aibă parte de declaraţii arogante din partea acestuia. |



