Tudor Ciuhodaru
Tudor Ciuhodaru

Sittings of the Chamber of Deputies of March 18, 2014

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.32/2014
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of March 18, 2014

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.93 Tudor Ciuhodaru - declaraţie politică: - "Migratorii";

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Migratorii"

Politicienilor, tuturor politicienilor, le convine de minune migraţia politică. Am văzut cum, rând pe rând, toate partidele şi coaliţiile care au avut majoritatea parlamentară nu au rezolvat această problemă, deşi puteau să pună capăt fenomenului de care astăzi se plâng.

Traseismul politic înseamnă transferul unui politician de la un partid pentru interese personale ce pot fi asigurate doar de majoritatea parlamentară. Acest fenomen generează întotdeauna schimbarea structurii grupurilor parlamentare, cel mai adesea în favoarea unei majorităţi conjuncturale.

Excepţiile sunt rare şi sunt datorate distanţării de politicile necorespunzătoare ale puterii şi atitudinilor critice faţă de acţiunile grupului politic sau de susţinerea fermă a intereselor cetăţenilor.

Fenomenul este amplu la nivelul Uniunii Europene. 18% din totalul membrilor Parlamentului European şi-au schimbat partidul cel puţin o dată în perioada 1979-2009, pe locuri de frunte fiind situaţi europarlamentarii italieni (520) şi francezi (283). Migraţia pare a fi facilitată de inexistenţa penalităţilor din cadrul Rules of Procedure of European Parliament şi de caracterul deschis al grupurilor parlamentare.

Analizând situaţia României în context european remarcăm doar că, alături de Polonia, facem parte din categoria ţărilor în care traseismul politic devine o practică, în timp ce acest fenomen este inexistent în Cipru, Estonia, Ungaria, Cehia, Malta sau Slovenia.

Strămutarea politicienilor români de la un partid la altul nu mai surprinde pe nimeni, dar proporţiile sunt fără precedent. Amploarea acestui fenomen s-a dublat de la un mandat la altul.

În perioada 2008-2011 mai mult de 10% din totalul parlamentarilor români actuali s-au transferat cel puţin o dată de la un partid la altul. Dacă analizăm acelaşi fenomen la sfârşitul de mandat, respectiv în anul 2012, observăm dublarea fenomenului, ajungând la 20 de procente, astfel încât aproape un sfert din totalul actualilor parlamentari români au practicat traseismul politic.

Concret, în perioada 2008-2012, numărul migrărilor a depăşit 120, astfel încât, din 471 de parlamentari, 59 de deputaţi şi 35 de senatori au schimbat cel puţin o dată grupul parlamentar. S-au înregistrat şi migraţii masive de la PDL la USL, înaintea şi chiar în timpul moţiunii de cenzură, ce au dus la căderea pe 27 aprilie a Guvernului Ungureanu.

În 2013, în primul an de mandat din actuala legislatură, migraţia a atins deja 9%, mai precis 52 de parlamentari, 36 deputaţi şi 16 senatori au schimbat cel puţin o dată grupul parlamentar faţă de momentul intrării în Parlament.

Toate partidele politice au pretins public că nu susţin migraţia politică. Realitatea ne arată că cel puţin o tolerează şi chiar o încurajează atunci când le convine. Niciun partid sau coaliţie, care a avut sau are majoritatea, nu a pus capăt traseismului prin stabilirea unei reguli clare, asemănătoare aceleia care funcţionează la aleşii locali, la primari şi la preşedinţii de consilii judeţene.