Parliamentary debates

Doamna Liliana Ciobanu:

"Cine are grijă de starea de sănătate a populaţiei României?"

Subiectul pe care îl abordez astăzi se doreşte a fi o argumentaţie la menţinerea actualelor structuri ale Ministerului sănătăţii din teritoriu. Conform proiectul de reorganizare propus de ministrul Sănătăţii, serviciile de avizare şi autorizare a obiectivelor nemedicale (inclusiv obiectivele alimentare) vor trece în subordinea Consiliilor Judeţene. Această modificare o consider, atât eu, cât şi medicii specialişti din sistem, extrem de dăunătoare pentru funcţionarea viitoare în bune condiţii a unor domenii extrem de importante ale medicinii preventive, îndeosebi controlul igienico-sanitar. Dincolo de faptul că schimbarea preconizată de ministrul sănătăţii ar bulversa un întreg sistem, principalul pericol ar fi riscul major apariţiei în România a unor unităţi alimentare care nu vor fi verificate şi evaluate la deschidere şi cărora nu li se vor mai stabili concret condiţiile igienico-sanitare specifice de funcţionare. Mai mult, se pare că o parte a actualilor lucrători din sistem îşi vor pierde locurile de muncă, după ani grei în care au vegheat cu profesionalism la sănătatea alimentară a populaţiei.

Sunt sigură că, în momentul în care a girat proiectul de restructurare şi reorganizare a serviciilor de avizare şi autorizare, ministrul sănătăţii, deja recunoscut pentru iniţiativele sale fanteziste, a ignorat cu bună ştiinţă prevederile legii fundamentale. Astfel, Constituţia României garantează dreptul la ocrotirea sănătăţii ca un drept fundamental, potrivit articolului 34, "Dreptul la ocrotirea sănătăţii", "(1) Dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat. (2) Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice. (3) Organizarea asistenţei medicale şi a sistemului de asigurări sociale pentru boală, accidente, maternitate şi recuperare, controlul exercitării profesiilor medicale şi a activităţilor paramedicale, precum şi alte măsuri de protecţie a sănătăţii fizice şi mentale a persoanei se stabilesc potrivit legii". Consider că realizarea principalului obiectiv al procesului de reorganizare, respectiv îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei, trebuie să fie direct proporţională cu întărirea capacităţii de medicină preventivă, şi nu cu distrugerea acestei componente.

Trecerea personalului medico-sanitar în subordinea Consiliilor Judeţene, prevăzută de mai-marele Sănătăţii, are mai multe inconveniente. Modificarea ar consfinţi desprinderea şi întreruperea colaborării cu instituţiile coordonatoare profesional (Institutul de Sănătate Publică Bucureşti, Centrele Regionale de Sănătate Publică, Ministerul Sănătăţii), instituţii care în momentul actual informează, prelucrează şi transmit legislaţia actualizată, transpusă din legislaţia Uniunii Europene, pentru problemele de medicină preventivă. Medicii igienişti şi alţi specialişti din structurile actuale apreciază ca un obiectiv de importanţă majoră privind securitatea socială menţinerea în structura DSP-urilor judeţene a Compartimentului de Evaluare a factorilor de risc din mediul de viaţă şi muncă. Aflată oricum într-o stare deplorabilă, sănătatea românească nu cred că îşi poate permite să renunţe la o serie de activităţi vitale pentru funcţionarea normală a sistemului, precum monitorizarea şi evaluarea periodică a indicatorilor din mediu privind starea de sănătate a populaţiei, şi, totodată, a indicatorilor din mediul de muncă, pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi promovarea sănătăţii individuale, cât şi menţinerea unei capacităţi de muncă optime.

Opinia specialiştilor este aceea că menţinerea acestui domeniu în cadrul sănătăţii publice şi implicit în subordinea Ministerului Sănătăţii, actualmente numit Compartiment de evaluare a factorilor de risc din mediul de viaţă şi muncă (care cuprinde Colective precum Igiena alimentaţiei, Igiena mediului, Igiena şcolară şi Medicina muncii), reprezintă o necesitate obiectivă. Potrivit principiului continuităţii, structurile existente la nivelul acestor colective ar trebui să funcţioneze şi în viitor cu aceeaşi specialişti, deoarece experienţa acumulată de aceştia prin practicarea obiectivă a acestui domeniu nu se compară cu nici un alt statut.

Nu în ultimul rând, autorizarea sanitară a obiectivelor cu profil alimentar are mai multe avantaje pentru DSP-uri. Se percep: "Taxă pentru autorizarea sanitară; Taxă pentru probele alimentare şi testele de salubritate recoltate în momentul evaluării; Realizarea unei evidenţe clare a unităţilor cu profil alimentar ce funcţionează pe teritoriul judeţelor, concretizate în dosare de obiectiv, ceea ce asigură o mai bună monitorizare a acestor unităţi; Obţinerea de fonduri extrabugetare care pot fi folosite pentru plata taxelor de acreditare şi reacreditare a Laboratorului DSP, pentru modernizarea şi dotarea laboratoarelor, pentru retribuirea personalului de laborator etc.". Toate instituţiile publice încearcă să crească bugetul de venituri proprii, iar DSP-urile judeţene au realmente această posibilitate şi nu o folosesc!

Îmi exprim speranţa că ministrul sănătăţii va realiza în final că specialitatea igiena alimentaţiei este foarte importantă, pentru a aprecia impactul pe care îl au alimentele asupra stării de sănătate a populaţiei, dar şi pentru a aprecia riscurile la care suntem supuşi atunci când alimentele sunt improprii consumului uman. Nu se poate face o anchetă epidemiologică în cazul unui focar de toxiinfecţie alimentară decât împreună cu un specialist în alimentaţie, care poate stabili exact alimentul incriminat, iar apoi, în echipă cu medicul epidemiolog, stabilesc măsurile imediate ce trebuie luate pentru a preveni extinderea focarului.

Păstrarea structurii actuale este extrem de necesară deoarece există o strânsă colaborare între colectivele compartimentului (alimentaţie, mediu, şcolară, epidemiologie, medicina muncii), formând o echipă în multe situaţii de importanţă vitală pentru starea de sănătate a populaţiei (focare de toxiinfecţie alimentară, inundaţii, accidente de muncă, boli profesionale, autorizări de obiective complexe - spitale, şcoli, unităţi industriale), care necesită specialişti din domenii diferite. Aceşti specialişti au insistat totdeauna pentru respectarea condiţiilor igienico-sanitare de funcţionare a tuturor tipurilor de unităţi (alimentare, şcolare, prestări servicii, medicale etc.), oprind de la autorizare unităţile necorespunzătoare a căror funcţionare ar fi reprezentat un risc major pentru populaţie.

Consider că Ministerul Sănătăţii ar trebui să-şi realizeze o structură de medicină preventivă foarte puternică în propria organigramă (aşa cum este în multe state europene), deoarece este mult mai ieftin şi mai important să efectuezi activităţi de prevenţie, decât să investeşti foarte mult în activităţi curative. Specialiştii din Ministerul Sănătăţii ar trebui să fie preocupaţi şi de oamenii sănătoşi ce pot deveni foarte uşor pacienţi, prin neglijenţa şi lipsa noastră de preocupare, uitând că mediul de viaţă, prin aer, apă, aliment, condiţii de microclimat, influenţează foarte mult starea de sănătate a populaţiei.

Nu îmi rămâne decât să sper că ministrul sănătăţii va analiza posibilitatea menţinerii actualelor structuri funcţionale ale DSP-urilor la nivel judeţean şi va rediscuta posibila reorganizare în condiţii care să nu prejudicieze starea de sănătate, oricum precară, a populaţiei României.