Ioan Moldovan
Ioan Moldovan

Sittings of the Chamber of Deputies of March 11, 2014

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.27/2014
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of March 11, 2014

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.94 Ioan Moldovan - declaraţie politică: "Partidul Conservator apreciază faptul că membrii Comisiei Europene pornesc de la constatarea că România a făcut progrese";

Domnul Ioan Moldovan:

"Partidul Conservator apreciază faptul că membrii Comisiei Europene pornesc de la constatarea că România a făcut progrese"

Raportul MCV consemnează că România a făcut importanţi paşi înainte faţă de precedentele evaluări ale Comisiei. Este un raport echilibrat, care constată faptul că statul de drept din România este consolidat. Raportul pe Justiţie este un document încurajator pentru România, cu multe aspect pozitive. Documentul confirmă faptul că suntem pe direcţia bună, că instituţiile statului de drept funcţionează.

Aşadar, apreciem faptul că membrii Comisiei pornesc de la constatarea că România a făcut progrese în multe domenii, fapt care ne face să fim în continuare optimişti în privinţa continuării reformelor începute de guvernarea USL. Apreciem şi faptul că membrii Comisiei au considerat că "atmosfera este mai calmă din punct de vedere politic în ultimii ani", ceea ce arată clar că guvernarea USL, în ciuda şicanelor venite din partea opoziţiei şi a preşedintelui, reuşeşte să asigure stabilitatea politică, una dintre condiţiile esenţiale ale unui stat de drept.

În privinţa criticii făcute Parlamentului privind modificările la Codul penal, experţii Partidului Conservator lucrează deja la găsirea celei mai bune formule pe care să o prezinte colegilor de coaliţie, astfel încât să înlăturăm orice îndoială asupra bunelor intenţii ale parlamentarilor. Aşteptăm, totodată, şi varianta Ministerului Justiţiei, care trebuie să prezinte un proiect în acord cu toate aspectele sesizate de Curte.

Astfel, sunt remarcate de către Comisia Europeană progresele instituţiilor din România, inclusiv ale Guvernului, care a reuşit să întărească resursele alocate instituţiilor direct competente în combaterea corupţiei (ANI, ÎCCJ, DNA). Totodată, Guvernul României a sprijinit, de asemenea, prin măsuri de ordin bugetar, şi în domeniul resurselor umane procesul de pregătire a intrării în vigoare a noilor coduri. Trebuie ştiut faptul că au existat eforturi ale executivului pe mai multe zone în lupta anticorupţie: în zona ANAF, Ministerului Educaţiei, Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Justiţiei.