Parliamentary debates

Domnul Marian Ghiveciu:

"Securitatea resurselor de apă"

În România, ecosistemele montane joacă un rol important în retenţia apei şi reglarea cursurilor de apă de suprafaţă. Să nu uităm că 2/3 din resursele de apă ale ţării sunt asigurate de munţii noştri împăduriţi - de pădurile de munte.

Se spune, astfel, pe drept cuvânt, că pădurile bazinelor hidrografice montane şi dealurile, sunt "casa apelor îmbelşugate şi regulat curgătoare" (Gh.Ionescu-Şişeşti şi M.Drăcea, 1920).

În memorabilele versuri eminesciene apare legătura dintre codru şi apă, "Codrul - frate cu românul/De secure se tot pleacă/Şi izvoarele îi seacă".

Existăşi un proverb românesc, şi anume: "Când distrugi pădurea îţi seacă izvoarele".

Pădurea, prin prezenţa ei, prin procesele fiziologice ale componentelor ei influenţează puternic procesele hidrologice şi deci circuitul apei în natură.

Faptul că zona montanăîmpădurităîn proporţie de 60% furnizează în jur de 2/3 din volumul mediu al apelor scurse (deşi munţii ocupă doar 21% din suprafaţa României) şi participă la balanţa hidrologică cu peste 45% din volumul total de apă confirmă din plin acest lucru.

Scurgerea apei rezultată din precipitaţii, a unei cantităţi de 100 m³ apă, este aproape de 6 ori mai mare în teren deschis, faţă de pădure.

Un hectar de teren împădurit poate înmagazina, în primii 50 de cm de la suprafaţă, o cantitate de apă din precipitaţii de 1.460 m³. Deci este justificată afirmaţia că "...pădurea, în complexitatea ei ecosistemică, reţine o cantitate de apă egală cu aceea reţinută de un baraj" (Resmeriţă, 1983).

După unele cercetări FAO, s-a dovedit că pădurea reţine de 3 până la 6 ori mai multă apă decât vegetaţia de păşune.

Pădurile au o influenţă pozitivăşi asupra calităţii apelor, în sensul îmbogăţirii acestora în ioni şi al diminuării procentului de amoniac.

Intervenţiile antropice asupra pădurii pot produce decalaje hidrologice şi la mari distanţe (în spaţiu şi timp), care vor fi greu de suportat şi acceptat de generaţiile viitoare. Încălzirea globală, criza alimentarăşi a resurselor de apă sunt provocări ce pot fi atenuate de om prin împăduriri.

Încălzirea globală generează criza alimentară. Se ştie că prin ridicarea temperaturii mediului cu un grad Celsius peste temperatura optimă a anotimpului, se reduce producţia de cereale cu 10%.

În timp ce temperaturile cresc, cantităţile de apă se micşorează, deoarece fermierii folosesc apa pentru irigaţii.

În timp ce solul şi apa dispar, temperatura Pământului creşte şi criza alimentară în lume se adânceşte. Ca urmare, poate apărea o geopolitică periculoasă a insuficienţei hranei.

Populaţia globului este în continuă creştere. Se prognozează că la nivelul anului 2050 vom fi circa 9 miliarde de locuitori. Desigur, este greu de asigurat hrana pentru o asemenea populaţie, mai ales în condiţiile reducerii producţiei agricole din cauza încălzirii globale.

Soluţiile pentru rezolvarea provocărilor amintite pot fi:

- mijlocul cel mai eficient îl constituie extinderea suprafeţelor de terenuri ocupate cu vegetaţie forestieră. Rezervele de teren pentru împăduriri la nivel global se ridică la peste 1 miliard de hectare;

- un alt mijloc pentru împiedicarea crizei resurselor de apă în România îl constituie înăsprirea cadrului legal privind protecţia bazinelor hidrografice şi conştientizarea pe deplin a societăţii de importanţa unei resurse naturale de apă care în prezent este ieftină şi abundentă.