Parliamentary debates

Domnul Ion Melinte:

"Sectorul de creştere a ovinelor şi caprinelor, o oportunitate pentru români"

În România creşterea ovinelor şi caprinelor se realizează cel mai adesea în sistem extensiv, sistem care la prima vedere ar părea că presupune cheltuieli reduse, mai ales în zonele unde alternativele agricole sunt limitate. În realitate, aceste două specii prezintă în comparaţie cu celelalte specii de animale de fermă o serie de constrângeri, şi anume:

• producţia lor este ciclică, crescătorii valorificând mieii şi iezii în preajma sărbătorilor pascale, reprezentând circa 45% din venitul pe cap de oaie, laptele circa 50%, iar lâna 5%. Toate acestea cuantificate în bani ar însemna circa 300-350 lei pe cap de oaie-mamă;
• volumul cheltuielilor medii pe cap de oaie-mamă se ridică la suma de 650-700 lei/an;
• oaia şi capra sunt animale care nu pot fi crescute într-un mediu controlat, spre deosebire de porcine, păsări şi chiar taurine, şi de aici marile dificultăţi în a creşte şi dezvolta rase performante specializate din alte ţări, din alte zone pedoclimatice diferite de cele din ţara noastră, fapt demonstrat de o serie de importuri de ovine specializate care după 2-3 ani au produs pierderi mari (scăderea prolificităţii şi natalităţii, avorturi, mortalităţi);
• ovinele şi caprinele din rasele istorice româneşti au în general performanţe productive destul de modeste, fapt care ar putea să influenţeze negativ evoluţia acestora pe termen lung.

Din aceste cauze consider că progresul calitativ al acestor două specii poate fi realizat numai prin crearea de rase româneşti, performante, adaptate condiţiilor din ţara noastră, iar singurele unităţi care pot face acest lucru sunt unităţile de cercetare din domeniu.

Cu toate aceste neajunsuri, paradoxal poate, aceste două specii au cunoscut în ultimii 7-8 ani o creştere numerică importantă, creştere datorată în primul rând tradiţiei şi pasiunii crescătorilor, favorizată de suprafeţele mari de păşuni şi fâneţe, în special submontane şi montane, şi de cererea deosebit de mare de carne de ovine ( în special tineret ovin) şi de produse din lapte de oaie şi capră de pe piaţa UE.

Dacă ne gândim la faptul că, deşi interesul pentru creşterea ovinelor şi caprinelor în ţările mai vechi membre ale Uniunii Europene a scăzut (cauzat de costurile mari de producţie, de lipsa forţei de muncă, de grija permanentă care trebuie acordată), consumul a crescut, dovadă importurile masive de carne din Australia, Noua Zeelandă, Argentina şi Brazilia, de aici putem constata ce oportunitate ar însemna pentru crescătorii români să producă mai mult şi de calitate superioară.