Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of March 25, 2014
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.36/2014
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of March 25, 2014 |
Sittings of the Chamber of Deputies of March 25, 2014
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.97 | Mihai Lupu - declaraţie politică intitulată: "Noi, liberalii, susţinem introducerea insolvenţei persoanelor fizice în Codul insolvenţei"; | ![]() |
||
|
"Noi, liberalii, susţinem introducerea insolvenţei persoanelor fizice în Codul insolvenţei" De câteva săptămâni se dezbate în Camera Deputaţilor, în cadrul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, Proiectul de Lege al Guvernului privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă sau, mai bine zis, un nou Cod al insolvenţei persoanelor juridice. PNL consideră că mediul economic are nevoie urgentă de un nou Cod al insolvenţei, dar, în acelaşi timp, susţinem ferm faptul că este absolut necesară şi insolvenţa persoanelor fizice, având în vedere că Legea falimentului personal este reglementată deja în majoritatea ţărilor europene. De aceea, noi, liberalii, am propus, prin colegii noştri parlamentari, membri ai Comisiei juridice, introducerea unui capitol distinct în acest Cod al insolvenţei, capitol care să se refere la insolvenţa persoanelor fizice. PNL s-a implicat în acest demers deoarece consideră, în primul rând, că România trebuie să se alinieze legislaţiei europene în domeniu, falimentul personal existând în ţări precum Marea Britanie, Franţa, Germania sau, de câţiva ani, în fostele ţări comuniste, precum Polonia, Cehia, Letonia, Estonia, Lituania şi, nu în ultimul rând, pentru faptul că persoanele fizice sunt în prezent discriminate din acest punct de vedere de lege în România, în comparaţie cu companiile. Considerăm că şi persoanelor fizice care au probleme financiare serioase trebuie să le acordăm aceeaşi şansă ca şi companiilor, de a putea intra în faliment personal şi de a putea ulterior să o ia de la capăt, fără un istoric financiar stigmatizant. Cerem Guvernului Ponta, dar şi parlamentarilor din celelalte grupuri parlamentare, să susţină, alături de PNL, acest demers legislativ deosebit de necesar pentru cetăţenii români ale căror venituri s-au tot redus în anii de criză, rămânând împovăraţi de datorii şi fără nicio soluţie de ieşire. Statul român a găsit în aceşti ani de criză soluţii pentru bănci, pentru susţinerea acestora în cazul creditelor neperformante, dar persoanelor fizice nu li s-a acordat nici cea mai mică şansă să se poată redresa. Mai mult decât atât, celebra electorată dorită de PSD nu reprezintă în niciun caz o soluţie viabilă, ci doar un compromis pasager, discriminatoriu şi generator de complicaţii financiare ulterioare. O lege a falimentului personal ar da posibilitatea debitorilor români de bună-credinţă să beneficieze de reinserţia socială necesară. |



