Mircea Lubanovici
Mircea Lubanovici

Sittings of the Chamber of Deputies of December 3, 2014

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.122/2014
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of December 3, 2014

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.97 Mircea Lubanovici - declaraţie politica "Justiţie? Da, dar nu pentru putere!";

Domnul Mircea Lubanovici:

"Justiţie? Da, dar nu pentru putere!"

Cu profundă îngrijorare doresc să vă aduc în atenţie o nouă încercare a actualei puteri de a limita atribuţiile Agenţiei Naţionale de Integritate.

Iată că după votul pozitiv din Parlament în favoarea justiţiei, membrii majorităţii parlamentare au identificat o nouă metodă de a controla şi reduce funcţionarea justiţiei şi a statului de drept. Să vă reamintesc că aceasta este a doua încercare de modificare a statutului ANI? Prin această nouă iniţiativă se doreşte modificarea legii astfel încât persoana declarată în conflict de interese sau incompatibilitate să nu mai poată ocupa o funcţie în cadrul instituţiei timp de trei ani. Cu alte cuvinte, reprezentanţii majorităţii PSD, UNPR, UDMR şi PP-DD depun toate eforturile pentru înlăturarea sancţiunilor în cazul celor care se află în conflict de interese, astfel încât aceştia să poată ocupa orice altă funcţie.

Această nouă încercare de modificare a legii de funcţionare a ANI arată încă o dată demagogia şi cinismul reprezentanţilor puterii.

Dacă, după alegeri, cu toţii au afişat un discurs în favoarea justiţiei şi a dreptăţii, iată că acum majoritatea parlamentară ne arată fără rezerve principiul după care se ghidează: susţinerea justiţiei doar pentru cetăţenii de rând, nu şi pentru oamenii politici. Să mai adaug că, din cei nouă iniţiatori, şase sunt vizaţi deja de ANI?

Cu alte cuvinte, parlamentarii puterii caută să îşi protejeze pe cale legislativă interesele, uitând că românii tocmai au sancţionat corupţia şi aroganţa acestora. Cât timp credeţi că veţi mai putea păcăli cetăţenii prin astfel de mârşăvii?

Această nouă iniţiativă confirmă încă o dată că sunteţi total deconectaţi de la cerinţele şi nevoile românilor. Ei nu v-au ales ca să creaţi o castă ferită de justiţie, ci ca să lucraţi în interesul ţării. Aşa alegeţi să îi răsplătiţi pe cei pe care îi reprezentaţi?