Cezar-Florin Preda
Cezar-Florin Preda

Sittings of the Chamber of Deputies of June 11, 2013

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.81/2013
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of June 11, 2013

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.97 Cezar-Florin Preda - declaraţie politică cu subiectul: "Regionalizarea şi modificarea Constituţiei - priorităţi pe agenda politică a baronilor USL";

 

Domnul Cezar-Florin Preda:

"Regionalizarea şi modificarea Constituţiei - priorităţi pe agenda politică a baronilor USL"

Nu pot să nu observ cum, peste noapte, regionalizarea şi modificarea Constituţiei, vehement criticate în anul 2011, au devenit angajamente ale domnilor Antonescu şi Dragnea.

În privinţa revizuirii Constituţiei sau, mai bine spus, "viitoarea Constituţie", aşa cum iese din mâinile comisiei parlamentare de resort, este "socotită" strict pentru interesele politicienilor.

Am sperat ca azi, în secolul al XXI-lea, să avem o Constituţie modernă care să ne ţină 50 de ani, însă observ cum membrii comisiei adoptă fel şi fel de amendamente populiste care speră să le atragă voturi şi elaborează documente având ca scop satisfacerea preocupărilor politice de moment, decât să modernizeze legea fundamentală, lege care nu îngrădeşte, ci asigură drepturile şi libertăţile fundamentale ale fiecărui cetăţean. La fel se întâmplă şi cu drapelul naţional, pe care să fie repusă stema, ce înseamnă familia şi ce înseamnă căsătoria, lucruri care sunt importante, dar nu cântăresc atât cât să monopolizezi dezbaterile, însă văd cum pentru membrii comisiei este foarte important.

În ceea ce priveşte regionalizarea, aflăm că joi erau opt regiuni, vineri erau nouă, iar dacă vreun baron puternic din PSD doreşte şi el să-şi facă regiune proprie, mâine vor fi zece sau câte va fi nevoie.

Stimate domnule Dragnea, reorganizarea administrativă într-un termen atât de scurt, precum cel pe care guvernul dumneavoastră şi l-a propus, este unul foarte ambiţios. Obiectivul regionalizării ar trebui să fie, înainte de toate, găsirea celei mai bune configuraţii pentru dezvoltarea regională, pentru creşterea eficienţei administrative, pentru utilizarea cea mai eficientă a resurselor financiare nerambursabile. Or, acest lucru este doar în parte compatibil cu pretenţiile baronilor din subordinea dumneavoastră.

Astfel, pentru o regionalizare rapidă este nevoie de o repartizare cât mai largă a întinderii regiunilor, întrucât există riscul ca sisteme precum sănătatea, educaţia (în regiuni mari) sau energia şi transporturile (în regiuni mici), să fie aproape nereconstruibile, pentru că nu pot fi conduse la scară potrivită sau doar cu mari obstacole procedurale şi legale.