Parliamentary debates

Domnul Nechita-Stelian Dolha:

"Ponta şi gogoriţa societăţii omenoase"

În lupta sa disperată pentru a supravieţui politic, Victor Ponta aruncă fumigene, se luptă cu falşi adversari, ba chiar îşi face un fals harachiri în public, totul doar pentru a amâna momentul decontului. Ultima conferinţă naţională a PSD a fost, din acest punct de vedere, un adevărat bâlci al deşertăciunilor. Un Ponta transfigurat a atins culmea ridicolului mărturisind public că nici măcar el însuşi nu s-ar fi votat dacă ziua votului l-ar fi prins peste hotare şi ar fi asistat la umilinţele conaţionalilor dornici să voteze.

E adevărat că după mărturisirea că nu l-a votat nici măcar pe cel căruia i-a fost director de campanie în 2009, aceasta era singura declaraţie care ar fi putut să o surclaseze. În aceeaşi logică e de aşteptat ca la congresul PSD din toamnă, cel pe care a reuşit să-l dribleze deocamdată, să mărturisească că nu s-a votat pe sine, ci pe Iohannis.

Că o să-şi pună cenuşă în cap şi o să-şi denunţe consilierii, şefii de campanie, purtătorii de cuvânt, tot stafful în bloc că l-au pus să-l jignească pe Iohannis, să-l numească lucru, traficant de copii şi câte şi mai câte. Apoi îl va pune la zid pe Dragnea că l-a pus să semneze ordonanţa traseiştilor, să-i ameninţe pe pensionari cu Poşta Română, să încerce să îi facă pe preoţi agenţi electorali, suficiente motive, nu-i aşa, inclusiv pentru omul Ponta să nu-l voteze pe candidatul Victor Ponta.

Revenind la conferinţa PSD, după ce i-a ameţit pe ai săi cu atâta autocritică, Ponta a atacat direct simbolul sacru al PSD, pe Ion Iliescu. Şi le-a propus PSD-iştilor renunţarea la prăfuitul slogan "sărac şi cinstit" şi odată cu asta la toată moştenirea neocomunistă în favoarea mult mai evoluatului "prosper şi cinstit". Apoi a inventat un concept la fel de lipsit de acoperire ca şi Codul fiscal al lui Vâlcov, aşa-numita "societate omenoasă", o poveste siropoasă pe care fostul partener de afaceri al lui Şova nu dă doi bani găuriţi.

Şi v-aş da un exemplu simplu: Ponta vorbeşte în explicarea conceptului despre nevoia de a ajuta copiii, dar uită că în cei trei ani de când conduce acest guvern n-a făcut nici măcar exerciţiul minimal de a ridica cu un leu ruşinoasa alocaţie pentru copii de 42 de lei. Apoi vorbeşte de nevoia de a crea slujbe, acelaşi personaj care în urmă cu trei ani îşi asuma înfiinţarea milionului de locuri de muncă, de care s-a ales praful. Şi ne propune în final ca dezbaterea despre utopica "societate omenoasă" să o purtăm pe internet, spaţiul favorit în care după ce îşi lansează minciunile, aşa cum s-a întâmplat şi cu dublarea alocaţiei pentru copii, are iluzia că acestea chiar devin realitate.