Ilie Neacşu
Ilie Neacşu

Sittings of the Chamber of Deputies of March 10, 1998

Sittings of the Chamber of Deputies of March 10, 1998

  1. Intervenţii ale domnilor deputaţi:
  1.10 Ilie Neacşu - avertizare în legătură cu starea de spirit a minerilor disponibilizaţi din Valea Jiului;

Domnul Vasile Lupu:

Vă mulţumesc.

Domnul Ilie Neacşu are cuvântul. Se pregăteşte domnul Popa Nicolae.

Domnul Ilie Neacşu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Am meditat îndelung dacă voi începe sau nu declaraţia de azi cu un avertisment referitor la starea de spirit a minerilor disponibilizaţi din Valea Jiului şi din alte zone hunedorene, temându-mă că în contextul actual, când ţara fierbe de la un capăt la altul, efectul nu mai este acelaşi.

Îmi fac şi de această datoria, colegială, faţă de parlamentarii puterii şi vă informez că cei peste 19.000 de mineri disponibilizaţi din Valea Jiului, plus cei peste 35.000 de membri ai familiilor acestora, se află într-o situaţie critică şi nu este exclusă o nouă explozie socială la Petroşani, la Vulcan, la Lupeni sau Petrila.

Ca să vă liniştesc şi totodată să vă demonstrez că noi ştim exact ce se petrece în zonă, vă aduc la cunoştinţă că cifra celor disponibilizaţi care au părăsit Valea Jiului se ridică la 800. Mai mult, această cifră se diminuează zilnic, pentru că foştii mineri nu se adaptează condiţiilor noii revoluţii agrare a domnului Gavrilescu şi se întorc în Valea Jiului.

Stimaţi colegi,

Minerii disponibilizaţi s-au constituit într-o asociaţie proprie, "Abis", care, în curând, va avea şi personalitatea juridică. Este drept, colaboratorii domnului Valeriu Stoica se străduiesc din răsputeri să amâne această hotărâre, transferând responsabilitatea decizională de la judecătoria Petroşani la tribunalul din Deva, deşi până la această dată sunt înscrişi în Asociaţia disponibilizaţilor aproape 9.000 de membri şi numai absenţa unui sediu a condus la neînscrierea tuturor minerilor în asociaţie.

Vrând să nu fie mai prejos decât colegii lor din Valea Jiului, şi minerii din Deva şi din Brad au pus de o asociaţie. Am stat de vorbă cu câţiva lideri ai acestora şi vă mărturisesc că supărarea tuturor disponibilizaţilor porneşte de la nerespectarea de către Guvernul României a protocolului încheiat cu sindicatele din minerit. Documentul, semnat de cinci miniştri, Mircea Ciumara, Ulm Spineanu, Călin Popescu Tăriceanu, Alexandru Athanasiu şi Vlad Roşca, şi de trei importanţi lideri ai sindicatelor miniere, Marin Condeescu, Marcel Macarovschi şi Bogdan Hossu, stipulează angajamentele Executivului, condus de cel mai de "neînlocuit specialist" al P.N.Ţ.C.D. în domeniile escaladării preţurilor, poverii fiscale, demolării industriei, sărăcirii generale şi umilirii în faţa străinătăţii, Victor Ciorbea.

Crezând că milioanele date cu generozitate minerilor au rezolvat întreaga problemă din minele judeţului Hunedoara, miniştrii semnatari au uitat cu totul de protocolul semnat şi de angajamentele asumate.

După cum observaţi, stimaţi colegi, eu încerc să vă dau o mână de ajutor, informându-vă cu date crude, necizelate, pentru ca la întâlnirile pe care le aveţi cu tehnocraţii dumneavoastră, atât de preocupaţi în ultimele 400 de zile de pornirea motoarelor reformei, să-i mai trageţi de mânecă, amintidu-le că măcar aceste promisiuni făcute minerilor să fie respectare, dacă de cele din campania electorală nimeni nu-şi mai aduce aminte.

Dacă nici de această dată nu veţi lua în serios semnalul nostru, înseamnă că dumneavoastră nu aveţi alt ţel decât să ne faceţi o propagandă indirectă, dar foarte eficientă, pe toate planurile şi pentru care nu pot decât să vă mulţumesc.

Domnul Vasile Lupu:

Domnul deputat Popa Neculai. Domnul Dumitru Popescu de la P.D.S.R. este? Urmează.