Nicolae Ionescu
Nicolae Ionescu

Sittings of the Chamber of Deputies of October 26, 1999

Sittings of the Chamber of Deputies of October 26, 1999

  1. Intervenţii ale domnilor deputaţi:
  1.10 Nicolae Ionescu - prezentarea unor cazuri dramatice din domeniul medical;

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Nicolae Ionescu, se pregăteşte domnul deputat Octavian Bot.

Domnul Nicolae Ionescu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Marea majoritate a cetăţenilor ţării trăiesc timpuri deosebit de grele, am putea spune, dramatice. Nici chiar în vremuri de război, de ocupaţie străină, de cutremure sau de alte catastrofe naturale nu se ajunsese la astfel de stare de lucruri. Şi ca dovadă că nu vorbesc în van, ţin să subliniez că statisticile oficiale atestă faptul că milioane de conaţionali de ai noştri au ajuns nu doar sub pragul subzistenţei, al sărăciei, ci şi al disperării. Unele categorii de salariaţi nu şi-au primit salariile de luni de zile şi ca atare, nu au cu ce să-şi achite datoriile împovărătoare faţă de stat, întreţinere şi lumină electrică.

De unde să mai plătească un salariat cu o familie grea cu multe suflete sau un bătrân, un pensionar, o sumă astronomică pentru întreţinere care acum se ridică la 800.000 până la 1 milion de lei, dacă salariile şi pensiile lor nu depăşesc adesea acest milion? Medicamentele gratuite sau compensate au devenit în ultimul timp o raritate. Cei care răspund pe linie ministerială sau de la asigurări sociale de asemenea, declară cu emfază, dar şi cu lipsă de simţ de răspundere, că în domeniul dat s-au făcut reglementări clare şi judicioase, însă, în realitate, veteranii de război, pensionarii şi unele categorii de bolnavi fac cozi interminabile pe la policlinici şi farmacii şi se întorc acasă cu mâinile goale. Şi mai dramatic se prezintă situaţia cu medicamentele în spitale.

Pentru că veni aici vorba de spitale, ţin să arăt că în toate marile unităţi spitaliceşti de TBC din judeţul Argeş, de spitalele din Piteşti, Curtea de Argeş, Câmpulung şi Topoloveni-Leordeni, însumând peste 500 de salariaţi, nu şi-au primit salariile pe luna septembrie, iar acum suntem la sfârşitul lunii octombrie.

Tratamentul este aici insuficient şi sunt convins că această situaţie nici nu este izolată. Nu întâmplător, România a ajuns să bată recordul în Europa cu numărul de bolnavi TBC. Faţă de o astfel de situaţie pe cât de reală pe atât de dramatică, se pune, fireşte, o suită de întrebări, la care invităm pe domnul ministru al sănătăţii, UDMR-istul jurist Hajdu Gabor, pe domnul ministru Remeş, pe domnul ministru Athanasiu, pe domnul profesor Ciocâlteu să răspundă imediat, direct, fără ocolişuri, cu sinceritate şi cu omenie când li se vor plăti salariile acestea de mizerie salariaţilor din aceste spitale. Ceea ce este şi mai grav, este că din semnalele primite, situaţia este aceeaşi şi în alte judeţe, aşa cum a fost şi în învăţământ.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Aţi depăşit 3 minute şi jumătate.

Domnul Nicolae Ionescu:

Imediat închei. Iar răspunderea se pasează de la Casa de Sănătate la Ministerul Sănătăţii şi de aici la Ministerul de Finanţe sau la cel al Muncii şi Protecţiei Sociale. În plus, ca şi în ultimii doi ani, frigul şi "generalul Iarnă" au prins autorităţile iarăşi nepregătite.

Treziţi-vă, domnilor guvernanţi, până nu se închid şi spitalele şi căminele şi se umple strada de protestatarii din toate sectoarele!

Acum, o rugăminte. Astăzi, la 55 de ani de la eliberarea ultimei palme de pământ românesc, cu ocazia sărbătoririi Zilei oştirii române, vă rog domnilor şi doamnelor deputaţi, să păstrăm un moment de reculegere pentru eroii neamului, cei căzuţi pe câmpurile de luptă.

Vă mulţumesc.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Vă rog să păstrăm un minut de reculegere! (Se păstrează un moment de reculegere)

Vă mulţumesc.