Parliamentary debates

Domnul Vasile Lupu:

Are cuvântul domnul deputat Cotrutz Constantin Eremia, se pregăteşte domnul Szilágyi Zsolt.

Domnul Constantin Eremia Cotrutz:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Am în faţa ochilor un grafic al evoluţiei alocaţiilor de la bugetul de stat în perioada 1996 – 2000 şi alături, coincidenţă, Contractul cu România.

Mă întreb a câta oară dacă diriguitorii şi redactorii acestui contract s-or fi cunoscut, pentru că, judecând după consecinţe, personalităţile în cauză sunt disociate şi disonante.

Nu mai este de mirare că cercetătorii se reprofilează sau emigrează, nu este de mirare că viitoarea generaţie de tineri cercetători este sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire, nu va mai fi de mirare un viitor apropiat cu amfiteatre pustii, cu biblioteci goale, cu laboratoare antideluviene, servind ca adăpost unor vise îngropate înainte de a se naşte.

Au ajuns normale remarcile conform cărora a fugi în afară este singura soluţie. A rămâne echivalează cu a fi fraier. La asemenea salariu, aşa calitate.

Cercetare? Care cercetare? Cine are nevoie de aşa ceva?

Este adevărat doar în parte că societatea evoluează şi fără visători, eroi ai muncii prost plătite, potenţial depresivi, viitori clienţi ai clinicilor de spălare a creierelor, dar numai pentru o scurtă perioadă de timp.

Societatea care se va baza pe lipsa de cultură socio-politică, pe rebuturile intelectuale pe care semidocţii vechi şi noi le pregătesc asiduu, nu poate fi decât una slabă, disociativă, inevitabil sortită segregării.

Şi să ne mirăm că peste câţiva ani NATO va trage limita geo-economică la Carpaţi? Oare menţinerea activă a punctelor de vamă în inima ţării să fie doar o impresie?

Sute de tineri iau anual calea exilului, obligaţi de mocirla şi de debusolarea celor pe care i-au votat în 1996. Mulţi s-ar întoarce, dar cine se poate întoarce într-o închisoare sordidă, plină de mentalităţi obscure şi de manierele de miliţieni de getou întâlnite la tot pasul în structurile de decizie, plimbate elegant şi pe banii noştri în cele mai înalte ministere.

Care doctorand revine în laboratoarele dotate a la anii ’70, când în afara ţării a muncit pe bani adevăraţi şi cu aparatură modernă?

Pentru ce să te înscrii la doctorat în România, când munca ta nu este remunerată, iar de rezultate corecte şi competitive la nivel internaţional nu poate fi vorba?

Toţi aceşti tineri au privit întâi cu speranţă, apoi cu nedumerire, apoi cu groază şi în final cu scârbă la evoluţia curbei alocaţiei bugetare pentru învăţământ şi cercetare.

Practic, alimentaţi ca un muncitor de canal, cu salariul echivalent cu al unui gunoier, deproteinizaţi şi demoralizaţi, aduşi la nivelul gânditorului cu bască, fiţi siguri că vor pleca în continuare.

Golind ţara de tineri o veţi fura de viitor, domnilor guvernanţi! O veţi alimenta cu nulităţi şi cu semidocţi. Veţi face din ea o rezervaţie de alienaţi, la care nici ajutoarele din Occident nu vor mai fi de folos şi nici NATO sau Uniunea Europeană.

Tinerii prost plătiţi vor continua să spargă site-urile pe Internet ale Parlamentului României, aplicând stigmatul corupt pe faţa acestuia. Alţii vor continua să cânte pe stradă pentru bani, alţii îşi vor împărţi timpul între două job-uri, la fel de prost plătite.

Iar concluzia tristă este una singură: nimeni nu are nevoie de intelectuali în România. Poate doar nostalgicii culturii reale.

Din punctul de vedere al intelectualului, al cercetătorului, România se transformă, pe zi ce trece, într-o imensă temniţă din care nu poţi decât să te bucuri că scapi. Şi după ce-i veţi alunga pe toţi, domnilor guvernanţi, cine va mai vota? Toţi. Şi munci? 1%. Şi gândi? 0.

Vă mulţumesc.

Domnul Vasile Lupu:

Vă mulţumesc.