Parliamentary debates

Domnul Corneliu Ciontu:

Dau cuvântul domnului Ştefan Baban. Va urma domnul Andrei Ioan Chiliman.

Domnul Ştefan Baban:

Domnule preşedinte,

Domnilor colegi,

"Starea vremii şi preţul pâinii", aşa se intitulează declaraţia mea politică de astăzi.

O altă veste proastă vine să tulbure casa puţin tihnită a românului banal, veste care a fost lansată de câţiva reprezentanţi ai firmelor din industria de panificaţie, care au anunţat că de la 1 iunie 2003 preţul pâinii se va scumpi. Principalele motive care au determinat această hotărâre sunt: majorarea cheltuielilor de producţie, precum şi capricioasa vreme cu care ne-am confruntat în perioada decembrie 2002 - aprilie 2003, iarna grea şi aspră, şi trecerea direct la o vară prea arzătoare, care au determinat pierderi importante pe terenurile deja cultivate cu grâu.

În aceste condiţii tragice, există sau nu o rezervă de grâu panificabil, până la noua recoltă?, dacă se poate vorbi de aşa ceva sau dacă va exista, anul acesta, producţie de grâu panificabil. Răspunsul este dat de o parte din fabricile de panificaţie care au anunţat că dispun de stocuri importante de materie primă, plus grâul pe care urmează să-l achiziţioneze de la rezerva de stat. Deci, iarăşi, pentru a nu ştiu câta oară, România se confruntă cu veşnica problemă a crizei grâului. A fost de ajuns o iarnă adevărată şi două săptămâni de căldură toridă, la începutul lunii mai, pentru ca deja recolta de grâu de anul acesta să fie iarăşi pusă sub semnul întrebării şi mai ales sub zodia "fastă", pentru anumiţi afacerişti versaţi, a importurilor masive la preţuri piperate.

În aceste condiţii, putem spune că totul decurge după un plan deja cunoscut, de cel puţin un deceniu, pe aceste meleaguri. Astfel, an de an, indiferent de prognozele şi raportările care se fac înainte şi după recoltare, problema grâului trebuie să apară şi mai ales să dăinuie: în anii secetoşi se fac importuri masive de grâu şi se scumpeşte pâinea, iar în anii cu recoltă bogată, ba grâul este deja prea mult, şi nu poate fi comercializat, fie din cauza preţului, fie din cauza calităţii producţiei. Rezultatul final al acestei eterne poveşti îl reprezintă scumpirea preţului pâinii şi retragerea unor cantităţi masive de grâu de la rezerva de stat, toate acestea ducând la mărirea importurilor.

Şi toate acestea se întâmplă într-o ţară în care, într-un an din cei ultimii 13, criza grâului nu a existat cu adevărat. Grâul a existat şi există, dar nimeni nu doreşte să recunoască acest lucru, pentru că mecanismul de vânzare-cumpărare nu este şi nu se doreşte să fie reglementat de organismele abilitate. Au fost numeroase discuţii, s-au ţinut întruniri pe la diverse nivele decizionale, dar nimeni nu a dorit să reglementeze această problemă a achiziţionării grâului autohton. Acesta a continuat să fie depozitat în condiţii precare, pentru a se putea proceda la importuri masive sau la retrageri de la rezerva de stat. În aceste condiţii, sunt oare vinovaţi producătorii care refuză să vândă la preţuri sub costuri sau importatorii care au ocazia să cumpere mai ieftin din exteriorul ţării? Nu, pentru că aceste probleme apar din cauza lipsei unei pieţe organizate, unde cererea şi oferta să aibă loc de desfăşurare şi să stimuleze atât producătorul agricol, cât şi prestatorul.

Dar dacă toate aceste probleme rămân la nivelul declaraţiilor, seminarelor şi proiectelor, problema grâului va exista permanent în această ţară. Chiar dacă vor exista ani cu producţie excepţională, situaţia nu se va schimba, iar preţul pâinii va cunoaşte o singură direcţie, cea crescătoare.

Şi este păcat că, din comoditate sau interese meschine, de a se îmbogăţi peste noapte importanţii importatori de grâne, alimentul de bază al românului să devină, pe zi ce trece, un adevărat lux, iar România, din grânarul Europei, să devină cel mai mare importator de grâne al Europei.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.