|
Domnul Ştefan Baban: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, "România şi statutul pensionarilor" Dintr-o sursă sigură pentru o viaţă demnă şi liniştită la bătrâneţe în această ţară, pensia a devenit, în marea majoritate a cazurilor, o povară atât pentru pensionari, cât şi pentru autorităţile statului. Este una dintre problemele sociale apărute şi amplificate în perioada tranziţiei, aproape imposibil de soluţionat în mod echitabil pentru cei peste 4,5 milioane de pensionari din sistemul asigurărilor de stat. Principala problemă a acestui sistem constă în valoarea mică a nivelului pensiei pentru cea mai mare parte a beneficiarilor acestui sistem. Indiferent de culoare, guvernele perindate la conducerea ţării şi deci la administrarea fondului naţional de pensii au promis marea cu sarea în acest domeniu, dar au reuşit să îmbunătăţească puţin situaţia doar prin indexări anuale, recalculări şi recorelări. Din toate aceste operaţiuni au rezultat, din nefericire, pe lângă o majorare nesemnificativă care să acopere pentru cei mai mulţi pensionari un minim de viaţă decentă, şi o polarizare a acestora; foarte puţini cu pensii foarte mari şi foarte mulţi cu pensii foarte mici. Nu e de mirare deci că starea precară a pensionarilor stârneşte atât de multe întrebări şi preocupări pentru găsirea unor soluţii viabile pe termen mediu şi lung, care să rezolve cât de cât aceste probleme, având în vedere că şi datele demografice trag un puternic semnal de alarmă: în anii următori numărul pensionarilor va continua să aibă o pondere mult mai mare în populaţia ţării, astfel că puţinii salariaţi din România vor fi nevoiţi să întreţină şi mai mulţi pensionari. La întrebarea cine este vinovat de acest colaps şi dezastru, răspunsurile sunt diferite şi radicale în acelaşi timp: greşelile guvernelor postdecembriste, presiunile politice şi sociale, numărul prea mare de persoane pensionate înainte de termenul legal şi, nu în ultimul rând, modul de colectare a surselor pentru fondul public de pensii. Constituirea şi repartizarea acestui fond nu sunt străine de interesele politicilor electorale ale partidelor politice aflate la putere, care urmăresc doar propaganda şi mai puţin stabilizarea situaţiei sociale a acestei categorii de populaţie. Printre soluţiile aplicate cu succes în ţările cu care vrem să ne comparăm, dar şi să ne aliniem, ca urmare a integrării europene şi mondiale, sunt pensiile private facultative, finanţate din contribuţii suplimentare ale salariaţilor, peste nivelul celor din sistemul public. Acest sistem privat se bazează pe strângerea contribuţiilor facultative de la salariaţi, investirea lor în afaceri cu profit şi returnarea acestuia viitorilor pensionari, după ce au fost scăzute doar comisioanele de administrare. Succesul acestor pensii private depinde de modul judicios în care vor fi gestionate şi înmulţite. Şi toate acestea sunt apărate de legi dure, care ocrotesc, dar în acelaşi timp şi responsabilizează societăţile ce administrează aceste fonduri private. Pensiile private, pe lângă faptul că rezolvă şi problema financiară a pensionarilor ajunşi la vârsta a treia, sunt şi o mare afacere, de cele mai multe ori profitabilă, deoarece formează un capital disponibil foarte căutat de societăţile de investiţii financiare pentru profiturile pe care le pot aduce de-a lungul anilor, până la redistribuirea către cei care au contribuit la formarea lor. În acest domeniu, ţara noastră este o piaţă nouă, foarte atractivă, care urmează să fie exploatată în anii următori. Însă, crearea acestei pieţe a fost amânată mereu, pentru a nu le aminti românilor de soarta tristă a SAFI şi FNI, lucru confirmat şi de dezastrul unor fonduri de pensii din ţările dezvoltate şi civilizate, care au fost gestionate defectuos. Cum sistemul public de pensii se dovedeşte incapabil să soluţioneze problemele reale şi actuale ale pensionarilor din România, singura soluţie viabilă pentru evitarea colapsurilor financiare din acest sistem o reprezintă trecerea la sistemul public privat de pensii, trecere care trebuie fundamentată şi aplicată pe baza unei legislaţii ferme şi eficiente. De voie, de nevoie, crearea fondului particular de pensii se dovedeşte necesară, dar şi utilă, odată cu intrarea în Uniunea Europeană. Până la urmă, este unica soluţie de a salva traiul celor care au muncit o viaţă întreagă sperând în linişte şi bunăstare la bătrâneţe. Vă mulţumesc.
|