Ştefan Baban
Ştefan Baban

Sittings of the Chamber of Deputies of September 11, 2007

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.117/2007
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of September 11, 2007

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.10 Ştefan Baban - declaraţie politică intitulată "Deziluzii naţionale...";

 

Domnul Ioan Oltean:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Domnul deputat Ştefan Baban, din partea P.R.M., şi se pregăteşte domnul deputat Kerekes Karoly, din partea UDMR.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ştefan Baban:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

"Deziluzii naţionale..."

Vara aceasta a fost fierbinte pentru România, nu numai din punct de vedere al temperaturilor, cât şi al declaraţiilor politice făcute de jucătorii principali ai acestei ţări.

Dacă este linişte şi pace în ţară, e de rău. Aşa a gândit şi gândeşte preşedintele Băsescu, care în loc să fie un moderator şi modelator în politica autohtonă este de fapt un demolator, încercând din orice să-şi facă capital de imagine, chiar dacă problemele abordate îl depăşesc sau nu le înţelege pe deplin. Zâzania între partide, între cele două palate şi chiar între cetăţenii acestei ţări, este singurul merit al celui ce se consideră un preşedinte onest, care arată cu degetul băieţii deştepţi, oligarhii şi mogulii din curtea altora, fără să-i vadă sau chiar să-i demaşte şi pe cei care-i are în propria curte, care face curăţenie într-o zi, răsplata pentru gunoieri fiind doar un pahar de şampanie care de fapt cinsteşte continuarea afacerilor în stil democrat.

Dar ceea ce depăşeşte omenescul posibil şi devine ridicol a fost acea idee "strălucită" a preşedintelui Băsescu, de a considera că elevii maghiari din judeţele Covasna şi Harghita trebuie să înveţe limba română, care este limba naţională, ca şi o limbă străină. Stupefiant, având în vedere că nici măcar UDMR-ul nu a exprimat cu glas tare această doleanţă, chiar dacă învăţământul în limba maternă reprezintă un punct strategic în programul lor de autonomie teritorială şi politică.

Gafa de proporţii făcută de cel care ne conduce în acest moment destinele, pune pe gânduri populaţia majoritară a acestei ţări, care şi-a pus o singură întrebare, simplă şi firească în acest context: de ce domnul Băsescu nu s-a interesat de soarta puţinilor români care au mai avut curajul să rămână după 1990 în cele două judeţe?

Răspunsul nu este decât unul singur: principiul de conducător al acestui preşedinte este "divide et impera". Şi cum poate face acest lucru la un partid cum este UDMR-ul, care de la Revoluţie încoace s-a aflat mereu la guvernare, decât fragmentându-l, supunându-l presiunii radicale a minorităţii ungare, şi toate doar de dragul de a destabiliza guvernul Tăriceanu.

L-aş întreba pe domnul Băsescu, dacă ştie, pe acest pământ, o altă ţară democratică în care copiii minorităţilor învaţă limba naţională ca o limbă străină. Nici Statele Unite ale Americii, care sunt considerate etalonul democraţiei în lume, nu concep aşa ceva: copii africani, latino-americani şi asiatici învaţă la şcoală, indiferent de nivelul de educaţie, doar în limba engleză. Această gafă de proporţii arată că pentru a-şi atinge scopurile şi interesele, domnul preşedinte este în stare să sacrifice orice, chiar şi Constituţia, pe care vrând, nevrând a jurat că o va respecta la investirea sa.

Gustul amar rămas după fascinanta gafă a preşedintelui ţării va rămâne mult timp, atât în sufletul, cât şi în mintea românilor. Dar nu contează, atâta timp cât cadavrele românilor rămaşi în ţară pot fi călcate pentru victoriile belicoase ale acestui om. Iar la un pahar de vin, şampanie sau orice altă băutură, căci şi-o poate permite, domnul Băsescu va decreta în faţa prietenilor săi afacerişti: SĂ TRĂIŢI BINE!, că restul nu contează. Oare?

Domnul preşedinte nu înţelege că bărbăteşte şi politic nu procedează corect. Cu ce sunt vinovaţi locuitorii acestei ţări că domnia sa nu se înţelege cu premierul? De ce aceşti oameni trebuie să aleagă alte modalităţi - emigrarea, munca în alte ţări - pentru a reuşi să supravieţuiască în această ţară? Cu ce sunt vinovaţi cei ce nu pleacă din România că trebuie să suporte jignirile lor reciproce, modul murdar de a conduce această ţară, schimbările bruşte făcute doar pe criterii subiective; în concluzie, viaţa grea pe care trebuie să o îndurăm?

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.