|
Dar, aşa cum spuneam, subiectul şi obiectul acestei declaraţii politice am fost obligat să-l modific, pentru evenimentul care s-a întâmplat ieri, la bacalaureat, un alt moment deosebit care se desfăşoară în fiecare an în România şi cu consecinţe dintre cele mai deosebite pentru societatea românească. M-a surprins iresponsabilitatea cu care ministrul învăţământului şi conducerea ministerului a tratat acest eveniment, adică fraudarea probei de limba română de la bacalaureat din acest an. Cred că primul lucru pe care ministrul ar fi trebuit să-l facă era să anuleze bacalaureatul şi să-l ia de la început, pentru că nu este un singur furt, nu este o singură chestiune de apreciere falsă a unor lucrări, ci este vorba de o consecinţă care duce respectiva acţiune până la admiterea în universităţi. Se ştie că marea majoritate a universităţilor din România acceptă candidaţii pentru cursurile de la aceste universităţi pe baza mediilor pe care le obţin în cei 4 ani de liceu, respectiv la bacalaureat. Aceasta înseamnă că în acest an este fraudată până şi admiterea şi ordinea de intrare în cele mai multe din universităţile din România. Mi se pare, alături de alte măsuri pe care ministrul Adomniţei le-a luat în perioada care ocupă conducerea ministerului, de iresponsabilitate crasă şi din acest punct de vedere îmi permit, de la tribuna Camerei Deputaţilor, prin această declaraţie politică, să-i cer primului ministru să-l demită, dacă dânsul nu a avut curajul să-şi asume responsabilitatea şi să renunţe la această funcţie căreia nu-i face faţă nici măcar la nivelul de nota 3. În acelaşi timp, am dori ca pentru totdeauna să se clarifice o dată ceea ce înseamnă comportamentul şi mai ales probele prin care elevii absolvă diverse cursuri în România, pentru că ceea ce se întâmplă acum nu duce decât la o descalificare, la creşterea analfabetismului, la ceea ce înseamnă rămânerea în urmă a pregătirii profesionale şi mai ales la educaţia întregii naţiuni române. Încă o dată, repet de la această tribună: cer demiterea de către primul ministru a ministrului învăţământului şi a întregii echipe care gestionează la această dată Ministerul Învăţământului şi învăţământul în ţara noastră. Mulţumesc.
|