|
Domnul Aledin Amet: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează: "O mare sărbătoare a lumii islamice". Lumea islamică s-a aflat, timp de o lună, în perioada postului, premergătoare sărbătorii Ramazan Bayram. Este, alături de cealaltă mare sărbătoare, Kurban Bayram, evenimentul religios cel mai important al musulmanilor. În ţara noastră trăiesc în prezent 70.000 de cetăţeni români de etnie tătară şi turcă, a căror religie este Islamul. Cei mai mulţi se găsesc în zona Dobrogei, strămoşii noştri stabilindu-se în anii în care respectiva provincie era componentă a Imperiului Otoman. După Tratatul de la Berlin din anul 1878, când Dobrogea a devenit ţinut românesc, populaţia musulmană în mare parte a rămas în ţară, continuând să-şi păstreze şi să-şi promoveze tradiţiile religioase. Există, în România, un număr important de geamii, unele foarte vechi, cum ar fi cele din Babadag, Mangalia, altele datând din secolul 19, precum geamia Hunchiar, din Constanţa, construită în anul 1869, dar şi geamii noi, ridicate în ultimii ani. Dintre acestea, putem aminti cele din localităţile Ovidiu, Năvodari, Eforie Sud, Eforie Nord. În Constanţa se află şi geamia Regală, construită la începutul secolului 20, şi care reprezintă un dar al regelui Carol I, făcut populaţiei musulmane din Dobrogea. Învăţământul religios este, cu siguranţă, unul bine structurat, preocuparea majoră constând în cultivarea acestor valori spirituale în rândul tinerei generaţii. Astăzi este prima zi de sărbătoare. Doresc să transmit tuturor musulmanilor din România urarea tradiţională "Ramazan Bayramânâz kairlă bolsân" - "Să aveţi parte de un Bayram fericit". Vă mulţumesc.
|