|
Domnul Cătălin Cherecheş: Doamna preşedinte, Stimaţi colegi deputaţi, România este singura ţară din Uniunea Europeană fără subvenţii pentru agricultura ecologică. 80% din produsele ecologice exportate au fost materie primă. Declaraţia mea politică se referă la un aspect care ar trebui să dea mai mult de gândit Guvernului şi Ministerului Agriculturii. Deşi România este o ţară cu un imens potenţial agricol, dar mai ales al producerii de produse ecologice, este singura ţară din Uniunea Europeană care nu primeşte subvenţii europene pentru sectorul agricultură ecologică. De aceea vin şi întreb: cum se explică acest lucru şi de ce România nu are inclusă o susţinere financiară prin Programul naţional de dezvoltare rurală pentru sectorul agriculturii ecologice? De ce doar acum se încearcă renegocierea cu Uniunea Europeană a unui sprijin financiar pentru fermierii români care practică agricultura ecologică? Am vorbit de la această tribună despre lipsa de informare şi spre ce conduce aceasta. O invoc din nou, deoarece nu pot şi nu putem să fim mulţumiţi cu explicaţii de genul "Avem o legislaţie suficientă pentru acest sector, dar ne lipseşte un sistem de educare şi informare pentru consumatori. Mulţi procesatori din România şi-au anunţat intenţia de a intra pe această piaţă, dar nu ştiu cum să producă în sistem ecologic..." Cum spunea cineva deunăzi. Este exemplul cel mai clar care arată cum lipsa de informare ne dezavantajează de două ori. Pe de o parte, producătorii nu ştiu cum să producă şi să comercializeze produsele ecologice. Pe de alta, observăm cum consumul de produse ecologice este la un nivel extrem de scăzut, tot din cauza lipsei informaţiilor referitoare la beneficiul consumului de asemenea produse, la care se adaugă preţurile mai ridicate decât ale produselor convenţionale. Şi iată că, deşi România are un imens potenţial pentru acest sector, nu-l valorifică decât în mică măsură. În 2008, România a exportat circa 129.000 de tone de produse ecologice, în valoare de aproximativ 100 de milioane de euro, din păcate, 80% dintre acestea fiind materie primă. În Uniunea Europeană, cifra de afaceri în acest domeniu a atins un nivel de 15,4 miliarde de euro. Cred că comentariile sunt de prisos. De aceea, consider că lipsa unei strategii de promovare este principala problemă cu care se confruntă România şi fiecare dintre judeţele sale. E trist să ştii că în România produsele ecologice acoperă doar 0,1% din piaţa alimentară. Şi în Colegiul nr.2 Baia Mare Est, pe care îl reprezint în Parlament, există 8 comune pretabile pentru producerea produselor ecologice, dar micii fermieri nu sunt asociaţi şi alţii invocă costurile mari necesare pentru ca o fermă să devină ecologică. Cei mai mulţi, încă, trebuie să afle ce este un produs ecologic. Vă mulţumesc.
|