Parliamentary debates

Domnul Virgil Pop:

"Nesimţirea cui?"

Observ cu o oarecare uimire cum cuvântul "nesimţire" a devenit extrem de uzitat de către premierul Emil Boc, dar şi de către actorii spaţiului public, atunci când vine vorba de pensiile, salariile şi mai nou alocaţiile românilor. Acest fenomen este cauzat, în mare măsură, de căderea în capcana demagogiei ieftine, în detrimentul unei dezbateri serioase cu privire la provocările financiare şi sociale din ţară. Să luăm ca prim exemplu - pensiile "nesimţite" clamate de premier. Înainte de a lansa astfel de apelative, trebuie să avem în minte următoarele principii şi realităţi. În primul rând, pensia este un drept fundamental al oricărui cetăţean care a contribuit vreme de ani de zile la sistemul de pensii. Nu este nici ajutor de stat şi nici furt. Nu neg faptul că există unele inechităţi în sistem. Dar noua lege propusă de Guvern, care porneşte de la un principiu corect, cel al eliminării unor astfel de discriminări, este realizată strict la comanda Fondului Monetar Internaţional şi riscă să cuprindă, în continuare, inadvertenţe serioase. Aceste neajunsuri ale legii pot fi acoperite doar cu ajutorul supunerii actului normativ la dezbateri sincere; altfel, Legea pensiilor va deveni, la fel ca Legea salarizării, ineficientă şi neaplicabilă imediat după adoptare.

Totodată, ni se spune că există o categorie aparte de angajaţi la stat, cei cu salariile "nesimţite" - venituri despre care Cabinetul Boc promite că vor fi de asemenea stârpite. Cu siguranţă, această promisiune nu va fi îndeplinită şi în cazul apropiaţilor politici, care vor beneficia în continuare de "recompense duble" pentru loialitatea lor: salariu plus venituri din indemnizaţiile de membri ai consiliilor de administraţie - aşa cum am arătat într-o interpelare adresată premierului Emil Boc. Iar acest lucru se întâmplă în vreme ce, sub pretextul greşelilor a sute (!) de contabili, mii de români au primit în această lună salarii diminuate.

Goana disperată după fonduri a condus Guvernul înspre o serie de propuneri halucinante, care încalcă drepturi fundamentale şi care sufocă ţara cu impozite. Ministrul muncii a propus eliminarea alocaţiilor de stat pentru copiii care provin din familii cu venituri mari, uitând că dreptul la alocaţie este al copilului, şi nu al părinţilor. La rândul său, ministrul finanţelor a venit cu o viziune proprie asupra fiscalităţii: ar propune extinderea impozitării pensiilor, sectorului agricol şi a proprietăţii, dacă ar avea girul Executivului.

Rezultatul? Categoriile sociale s-au învrăjbit şi a apărut o nouă atitudine publică, care condamnă câştigul propriu şi care îi cataloghează pe cetăţeni nesimţiţi, pentru că beneficiază de drepturile financiare oferite de nişte legi viciate: doar că realitatea ne arată că nesimţirea e în altă parte.

De fapt, în spatele acestei demagogii populiste şi a propunerilor fiscale aberante se ascunde disperarea unui Guvern conştient de faptul că suntem în preajma falimentului, în ciuda tuturor împrumuturilor externe. Altfel, Executivul nu ar încerca mărirea bugetului prin aplicarea de taxe şi impozite noi, pe diferite categorii sociale şi de venituri. Sunt convins că aceasta este realitatea: România nu mai dispune de fonduri suficiente pentru a acoperi salariile, pensiile şi ajutoarele sociale de stat, iar Guvernul face tot ceea ce îi stă în putere pentru a masca acest lucru. Din acest motiv, cel puţin din punctul meu de vedere - şi aici vă cer sprijinul -, Guvernul trebuie să dea socoteală (în faţa tuturor) în ceea ce priveşte starea reală a economiei româneşti şi să ofere un răspuns sincer la întrebarea: Câţi bani mai sunt, de fapt, în vistieria statului?