Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of June 4, 2013
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.76/2013
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of June 4, 2013 |
Sittings of the Chamber of Deputies of June 4, 2013
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.100 | Octavian-Marius Popa - declaraţie politică: "Protejarea pădurilor prin metoda teledetecţiei"; | ![]() |
||
|
"Protejarea pădurilor prin metoda teledetecţiei" Schimbările climatice resimţite tot mai acut în ultimii ani, cu cortegiul lor de manifestări din ce în ce mai devastatoare, impun, ipso facto, reconsiderări şi reorientări privitoare la protejarea şi ameliorarea mediului. După cum prea bine se ştie, în ultimele două decenii, pădurile din România au fost "masacrate" fără milă, munţi întregi au fost "raşi" pentru interese pecuniare, furtul sistematizat de lemne s-a întins ca o plagă în toată ţara. Implementarea programelor de reîmpădurire, dar şi măsuri de prevenire a sustragerii masei lemnoase din fondul forestier reprezintă o prioritate a guvernării noastre. În acest sens, Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, care are în administrare jumătate din pădurile României, a introdus "cu ajutorul Institutului de Cercetări şi Amenajări Silvice nişte metode noi de teledetecţie prin care se poate compara pe ortofotoplanuri situaţia pădurii cu 5 ani în urmă şi situaţia actuală, în aşa fel încât pădurarul, titular de canton, nu mai poate comenta şi veni cu tot felul de argumente că nu este vinovat de sustragerile de lemn de pe suprafaţa respectivă", după cum a declarat directorul general al RNP - Romsilva. Responsabilitatea RNP (aflată sub autoritatea statului) este cu atât mai mare cu cât aceasta administrează şi ultimele păduri virgine europene. Salut introducerea acestei noi metode de teledetecţie de către Romsilva şi atrag atenţia că distrugerea pădurii este echivalentă cu deşertificarea, alunecările de teren, inundaţiile, poluarea etc., lucruri extrem de grave şi traumatizante. Din aceste motive şi multe altele, trebuie să luptăm, prin mijloacele noastre, pentru integritatea pădurilor care ne-au mai rămas şi pentru regenerarea acestora. |



