Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of October 19, 2010
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of October 19, 2010 |
Sittings of the Chamber of Deputies of October 19, 2010
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.102 | Liviu-Bogdan Ciucă - declaraţie politică cu subiectul "Plantele etnobotanice". | |||
|
"Plantele etnobotanice" În ultima perioadă de timp se constată existenţa unui număr semnificativ de magazine care vând substanţe psihoactive, altele decât cele interzise prin Ordonanţa de urgenţă nr.6/2010, ca alternative la drogurile controlate. Deşi substanţele oferite spre vânzare de magazinele sunt deseori numite "droguri legale" sau "droguri din plante", în unele ţări europene, aceste droguri sunt reglementate de aceleaşi legi ca şi drogurile controlate şi pot atrage aceleaşi pedepse. Magazinele se specializează deseori în anumite tipuri de produse legate de droguri. De exemplu, unele vând mai ales accesorii legate de droguri, altele se specializează în ciuperci halucinogene sau "pilule pentru petreceri", în timp ce altele comercializează o gamă largă de substanţe din plante, semisintetice şi sintetice. Problema se impune a fi rezolvată cu maximă atenţie, cu atât mai mult cu cât aceste magazine au invadat şi piaţa românească, iar produsele se comercializează liber la colţ de stradă, în licee, în discoteci, cluburi etc. Aici mă refer la "magazinele de vise" care au apărut în ultima perioadă în România, în mod special în oraşul Galaţi, după ce cineva şi-a dat probabil seama că nu toate plantele halucinogene sunt ilegale şi că amatorii de senzaţii nu mai trebuie să facă rost de "iarbă" pe sub mână. Ierburile sunt recomandate ca fiind "psihoactive, relaxante şi euforice" şi "legale 100%". Aşa cum era prezentată probabil şi marijuana înainte de a fi scoasă în afara legii. Oferta nu se limitează la ierburi, existând chiar şi câteva sortimente de aşa-zise pastile "ecstasy" şi ele, bineînţeles, garantat sută la sută legale. Desigur că nu se spune nimic despre efectele secundare ale acestor combinaţii de substanţe şi plante, dar folosite pentru consumul uman produsele pot fi toxice, pot provoca deviaţii de comportament, ameţeală, stupoare, confuzie şi fasciculaţii musculare. Consumul unor substanţe psihoactive noi poate avea implicaţii importante de sănătate, dar monitorizarea tendinţelor emergente este o provocare considerabilă. În România, în acest moment, nu există un cadru normativ care să reglementeze comercializarea acestor produse din plante etnobotanice, acest aspect fiind favorabil comercianţilor de astfel de produse, care fac profit considerabil şi pun în pericol vieţile multor persoane. Consider că activitatea comercială a acestor magazine trebuie, având în vedere efectele negative care decurg din astfel de acte de comerţ, să se desfăşoare în afara localităţilor, nu lângă şcoli, în spatele blocurilor şi aşa mai departe. |



