Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of June 4, 2013
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.76/2013
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of June 4, 2013 |
Sittings of the Chamber of Deputies of June 4, 2013
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.103 | Neculai Răţoi - declaraţie politică cu titlul "Asigurările, încotro?"; | ![]() |
||
|
"Asigurările, încotro? Încă unul dintre domeniile vitale unde statul român nu numai că a pierdut monopolul, ci şi controlul total şi a devenit o nouă conductă de hemoragie a capitalului românesc este domeniul asigurărilor. Întrucât, având în vedere că în cazuri de calamităţi sau accidente mari, până binevoiesc asigurătorii să te bage în seamă, tot statul este cel care trebuie să intervină de urgenţă, ar fi fost normal ca acelaşi stat să-şi fi păstrat, pe de-o parte, şi o companie proprie de asigurări, cu care putea stabili preţurile reale ale asigurărilor şi marja de profit a celorlalte societăţi de asigurări, iar pe de altă parte nişte pârghii legislative prin care să se fi păstrat caracterul de real investitor al companiilor străine, neajungându-se până la nivelul de jefuitori de capital autohton. Aş dori să atrag atenţia că o nouă ţeapă se pregăteşte românilor: cea cu RCA-urile devenite, cu mare şi curioasă largheţe din partea statului român, obligatorii prin lege. Se doreşte ca asigurarea să nu mai fie ca acum, pe maşină, ci pe şofer, ca un soi de taxă-amendă obligatorie doar pentru că ai carnet de conducere! Au aflat şi asigurătorii că există doar 4,8 milioane de maşini şi binişor peste 6 milioane de posesori de carnete de conducere. Adică un plus obligatoriu de încă peste 20% contracte dintr-un foc pentru afacerile lor - ştiţi care, acelea în care nu fac nimic dar din care-şi repatriază masivele profituri în ţările-mamă, lăsând în România doar praful de pe tobă! Societăţile de asigurare sunt cele care încasează banul gros, cetăţeanul fiind strâns cu uşa de către stat ca să se îngraşe obligatoriu asigurătorii, dar când e vorba despre despăgubiri, aceştia ori nu le mai dau, prin diverse chichiţe strecurate cu scris mărunt în contracte, ori dau o despăgubire simbolică, ori te trimit să te judeci cu statul român! Cel mai mare şi mai lipsit de jenă jaf şi export de capital se face prin intermediul societăţilor de asigurare. Dacă s-ar putea, acestea ar forţa statul ca să îţi ia şi sufletul din oase, doar să facă pe plac neostoitei lor foame de bani nemunciţi! Pe vremea de dinainte de 1989, asigurările tăcute prin ADAS nu erau o pierdere pentru asigurat, ci o posibilitate ca, la necaz, să beneficiezi de o rapidă şi bine-venită mână de ajutor. Cât era el de cizmar, Ceauşescu măcar era cinstit: dacă nu aveai vreun eveniment pentru care să fii despăgubit, la expirarea poliţei de asigurare primeai banii înapoi, sistemul mulţumindu-se cu câştigul realizat din simpla rulare a banilor. Dacă se mulţumea cu atât, înseamnă că era suficient ca să-şi acopere şi despăgubirile, şi cheltuielile de funcţionare. Azi, companiile străine de asigurări sunt doar nişte aspiratoare de bani: ai păţit vreun necaz sau nu, nu mai vezi niciun ban înapoi! Şi totul în numele unui prezumtiv ghinion, ce este posibil să nu ţi se întâmple niciodată, aşa cum nu se întâmplă la peste 90% din populaţie! Dacă, totuşi, se întâmplă un ghinion, de exemplu cu maşina, condiţiile contractuale te fac mai degrabă să ţi-o repari singur decât să-i deranjezi pe asigurători! Pentru că, după aia, vei fi băgat într-o bază de date ce va avea ca principală consecinţă să fii tratat ca un paria, şi îţi va creşte rata de asigurare la nişte cote care sfidează nu doar logica, ci şi bunul simţ elementar! Iar totul pentru faptul că ai avut ghinion şi că ai îndrăznit să-i deranjezi pe cei ce se fac preş în faţa ta şi-ţi promit marea cu sarea până faci contract cu ei. După semnarea contractului, eşti sclavul lor - ai doar dreptul să le bagi bani în buzunare şi să nu le ceri nimic, niciodată! Ca să se observe şi mai bine acest lucru, toate societăţile de asigurare sunt asigurate, la rândul lor, la societăţi de reasigurare. Cu alte cuvinte, dacă au pagube rezultate în urma asigurărilor făcute, acestea sunt despăgubite! Adică, pe de-o parte, îşi recuperează banii daţi ca despăgubire asiguraţilor ajunşi la necaz, pe de altă parte, îi umflă necăjitului asigurările ulterioare ca pedeapsă că a deranjat asigurătorul! Trai pe vătrai pe banii proştilor! Aşteptăm nu numai ca agenţia aceea bine plătită pentru supravegherea asigurărilor să îşi mai şi facă datoria, ci să se introducă şi un set de reglementări şi legi noi, care să aducă asigurările la realitate, atât la nivelul celor dintr-o societate normală, cât şi la statutul de investitori... |



