Parliamentary debates

Domnul Mircea-Titus Dobre:

"Practica şi exerciţiul conduc la perfecţiune"

Ceea ce ar trebui să ne îngrijoreze pe toţi, deopotrivă, nu este faptul că Legea descentralizării nu a fost redactată cu o acurateţe totală, ci faptul că România, în anul 2014, încă funcţionează centralizat, sistem tipic regimului comunist, cu administraţii publice locale ineficiente şi expuse corupţiei.

Procesul de reformă administrativă are la bază trei necesităţi fundamentale: nevoia de gestionare eficientă a fondurilor, necesitatea ca cetăţeanul, respectiv autorităţile locale, să poată prioritiza proiectele de dezvoltare, şi respectarea Legii nr.199 1997 cu privire la Carta europeană a autonomiei locale.

România este astăzi împărţită în 8 regiuni de dezvoltare, dar care nu au capacităţi administrative, aşadar nici competenţă de elaborare a politicilor proprii. Având în vedere faptul că nu sunt delegate responsabilităţi funcţionale şi fiscale structurilor locale, luarea deciziilor este împărţită între primari şi şefi de consilii judeţene.

Dată fiind criza economică suferită de România, prost gestionată de PDL, regiunile au fost grav şi în mod distinct afectate, discrepanţele economice dintre zonele rurale şi cele urbane fiind şi mai mult adâncite. Ţinând cont de faptul că zonele rurale suferă de pe urma emigrării tinerilor către oraşe sau ţări străine, îmbătrânirea severă a populaţiei, rata ridicată a şomajului, infrastructura slab dezvoltată şi capacitatea de a atrage investiţii străine la nivel minim sau inexistent, este evident că au mai puţine şanse de dezvoltare. De asemenea, un alt criteriu de ineficienţă constă în faptul că veniturile locale sunt colectate şi trimise la centru, unde, după prelucrarea lor de către aparatul birocratic, sunt transferate în teritoriu în funcţie de considerentele Executivului.

Performanţa administrativă în România poate fi atinsă doar atunci când autoritatea centrală va delega autorităţilor locale competenţe şi responsabilităţi, cum ar fi, posibilitatea de a genera şi utiliza resurse financiare proprii în interesul colectivităţilor locale, nevoi ce în mod evident sunt cunoscute cel mai îndeaproape de către primari.

Ceea ce trebuie să avem în vedere este faptul că din anul 1997 dorinţa de descentralizare a existat în fiecare guvernare, dar niciun Guvern nu a avut competenţa de a-l duce la bun sfârşit.

Procesul de descentralizare a parcurs o serie de schimbări, necoordonate între ele, şi nerăspunzând satisfăcător nevoii de a desfiinţa structura administrativă centralizată. De la adoptarea Legii-cadru nr.195/2006 a descentralizării, o serie de competenţe şi responsabilităţi au fost transferate, de-a lungul anilor, de la nivel central la nivel local, fără a fi însoţite şi de resursele financiare aferente.

Dezideratul a fost exprimat şi de către Guvernul Boc, dar a cărui punere în practică s-a soldat cu dezastre locale, şi nu cu soluţii administrative.

În planul PDL de reformare se stipula ca poliţia să fie descentralizată, trecând în subordinea autorităţii locale, asemenea bazelor sportive, unităţilor din domeniul sănătăţii şi educaţiei. Acest proiect de reformă administrativă venea în contextul implementării Legii unice a salarizării, neoferind autorităţilor locale nicio şansă de a atrage sau, după caz, de a păstra forţele de muncă competente în localitatea lor. Reforma PDL a încercat numai să distragă atenţia cetăţenilor de la faptele de corupţie ale ministerelor şi să îndrepte atenţia către colectivităţile locale. Politicile implementate la acea vreme nu au urmărit delocalizarea deciziei, ţinând cont de faptul că au păstrat puterea alocării de fonduri pentru serviciile publice tot la aparatul executiv, lăsând structurile descentralizate fără autonomie financiară.

Din cauza nevoilor de dezvoltare a infrastructurii urbane, apă, canalizare, drumuri, gaze, iluminat public, dar şi a infrastructurii sociale, precum reparaţiile şcolilor şi ale spitalelor, municipiile au contractat în 2010 credite bancare în valoare de 116 milioane de euro, iar în 2011 valoarea contractată aproape s-a dublat, ajungând la suma de 205 milioane de euro. Or, aceste împrumuturi nu ar fi fost necesare dacă Guvernul PDL ar fi descentralizat structurile într-un mod bine intenţionat şi eficient.

Cele mai grave repercusiuni au avut loc în domeniul sanitar, în care ordonanţa de urgenţă a PDL-ului a produs închiderea a 200 de spitale dintr-un total de 450 la nivelul întregii ţări, au fost desfiinţate 9.200 de paturi şi 577 posturi de directori, actul normativ autorizând şi o reducere de 1776 de angajaţi din cabinetele unităţilor şcolare.

La nivelul administraţiilor locale s-a prevăzut concedierea a 53.432 de angajaţi, iar autonomia prevăzută de Guvern viza numai dirijarea resurselor, primăriile fiind nevoite să respecte în continuare standardele de costuri impuse de guvern.

Un caz particular în sensul acestei erori guvernamentale este exemplificat de înfiinţarea Poliţiei Comunitare din Galaţi, la îndemnul dlui Blaga, oferind asigurări că banii vor fi transferaţi de la bugetul naţional, când în realitate acest lucru nu s-a petrecut vreodată. Astfel, consiliul local a făcut un efort financiar de 16 milioane de lei anual, în condiţiile în care sursele de finanţare tot nu au fost descentralizate.

Aşadar, procesul de reformă administrativă a PDL a creat o subfinanţare a educaţiei, a sănătăţii, a asistenţei sociale şi a infrastructurii administrative la nivel local. De asemenea, s-a exercitat controlul politic asupra primăriilor, programele naţionale fiind finanţate în funcţie de preferinţele politice, iar descentralizarea zvonită era realizată doar statistic, la nivel formal, fără o strategie extinsă la nivel naţional care să conţină resurse de finanţare, accentuând astfel decalajele între rural şi urban, judeţe şi regiuni.

Atunci când Ministerul Dezvoltării Regionale a pus bazele noului proiect de descentralizare, a avut în vedere lacunele reformei administrative a PDL şi necesitatea ca acest demers să fie dus la bun sfârşit, desfiinţând cu adevărat ghemul de putere de la Bucureşti.

Intenţia a fost aceea de eficientizare a sistemului administrativ şi reducere a birocraţiei, reducerea nivelurilor de decizie, responsabilizarea aleşilor locali cu prioritizarea proiectelor locale şi competenţe în absorbţia fondurilor europene, în domeniile agriculturii, a schimbărilor climatice, sănătate, transport, precum şi altele, încă de la începutul noului exerciţiu bugetar.

Reforma administrativă şi-a pus bazele în 1991, iar tentativele de îmbunătăţire au fost multiple. Salut iniţiativa acestui Guvern de a finaliza procesul cât mai rapid, de a reduce decalajele de dezvoltare interregionale şi de a scoate România de pe harta ţărilor subdezvoltate.

De asemenea, decizia Curţii Constituţionale privind Legea descentralizării va juca un rol important în îmbunătăţirea actualului proiect de descentralizare.

Acestea fiind spuse, Guvernul nu renunţă la ideea de reformă administrativă, ci ea va fi refăcută conform atenţionărilor din partea Curţii.