Parliamentary debates

Domnul Radu Zlati:

"Carevasăzică, unde onoare nu este..."

Mâine ne vom întâlni într-o şedinţă de plen a Camerelor reunite pentru a lua o decizie, prin vot, dacă solicităm sau nu demisia de onoare din partea Preşedintelui României, domnul Traian Băsescu.

Să trecem dincolo de hazliul situaţiei, dar suntem la Porţile Orientului, unde totul este tratat în cheie minoră, în care autorul bileţelului roz din 2007 îl condamnă moral pe Băsescu. Adică acela care intervenea în 2007 în favoarea unui presupus infractor, condamnă moral pe fratele unui presupus infractor, condamnarea respectivă având la bază doar legătura de rudenie şi nişte presupuneri.

Desigur, dacă am fi fost într-un stat cu o democraţie consolidată, în care clasa politică se supune de bunăvoie unor cutume şi uzanţe, unde demisia de onoare nu este o excepţie, ci regula pentru oamenii politici puşi cu sau fără voia lor într-o situaţie în care imaginea lor este pătată, atunci preşedintele Băsescu ar fi trebuit să îşi dea demisia demult. Poate că cea mai potrivită ocazie ar fi fost în vara toridă a lui 2012, când poporul român l-a rejectat pe domnul Băsescu, iar acesta s-a menţinut la Cotroceni doar datorită unui vot a 6 persoane, vot care a cântărit mai mult decât voinţa exprimată la urne a 7 milioane de cetăţeni. Dacă după ce a fost reînvestit preşedinte, printr-un joc complicat de situaţii şi de relaţii, Băsescu şi-ar fi dat demisia de onoare, atunci ar fi putut arăta că are statura unui om de stat moral, responsabil şi, măcar în ceasul al 12-lea, devotat interesului public. Dar Băsescu nu şi-a dat demisia în 2012 şi din acel moment eu mi-am pierdut speranţa că vreodată el va demisiona pe motiv de onoare.

Pornesc de la premisa că şi mâine dacă vom vota în unanimitate o declaraţie prin care să cerem în mod ferm o demisie de onoare din partea preşedintelui, acesta nu va demisiona. Pentru o demisie de onoare este nevoie în primul rând de onoare, iar Băsescu a pierdut testul onoarei în 2012.

În consecinţă, de vreme ce Traian Băsescu nu va pleca de bunăvoie dintr-o magistratură de care unii îl consideră nevrednic şi îi cer demisia, dacă majoritatea guvernamentală consideră că preşedintele Băsescu a efectuat o imixtiune de orice fel în mersul acţiunilor justiţiei pentru a îşi proteja fratele, în acest caz invit cu căldură majoritatea guvernamentală să demareze din nou procedurile de suspendare a preşedintelui. Indiferent de rezultatul demersului, aceasta este singura cale onorabilă prin care putem să arătăm că nu suntem părtaşi la o comedie tristă, scrisă prin birourile unor specialişti în manipulări ale opiniei publice. Cu riscul, evident, ca preşedinte interimar să ajungă o persoană fizică ce făcea în 2007 cam acelaşi lucru de care îl acuzăm pe Traian Băsescu în 2014. Dar, nu-i aşa, câteodată viaţa este de un comic nebun...