Nuţu Fonta
Nuţu Fonta

Sittings of the Chamber of Deputies of March 10, 2015

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.37/2015
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of March 10, 2015

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:  
  1.103 Nuţu Fonta - declaraţie politică intitulată: "UNPR va continua proiectele privind progresul României, cu cointeresarea decizională a tinerilor";

Domnul Nuţu Fonta:

"UNPR va continua proiectele privind progresul României, cu cointeresarea decizională a tinerilor"

Toate speculaţiile privitoare la o eventuală repoziţionare politică a formaţiunii sunt false şi neavenite. UNPR şi-a reafirmat în dese rânduri susţinerea totală a guvernării actuale, a premierului în funcţie, precum şi a majorităţii parlamentare care sprijină actualul Executiv. Preşedintele UNPR, viceprim-ministrul pentru siguranţă şi securitate naţională, este un om al cuvântului respectat, care a dovedit în repetate rânduri că este un partener loial al premierului şi un lider politic responsabil. Traversăm o perioadă dificilă, mai ales în planul poziţionării României la graniţa de est a NATO şi Uniunii Europene, astfel încât principalele direcţii de acţiune ale UNPR sunt stabilitatea politică a României şi ducerea la bun sfârşit cu succes a proiectelor începute de Executiv în scopul îmbunătăţirii vieţii de zi cu zi a românilor.

Deja la nivelul judeţului Maramureş au fost demarate mai multe programe cu sprijinul Ministerului Afacerilor Interne, iar ministrul Gabriel Oprea este extrem de respectat în zonă, atât de oameni, cât şi de tinerii politicieni maramureşeni. Oamenii s-au săturat de polemici sterile şi vorbe fără acoperire, iar preşedintele UNPR a demonstrat în toată activitatea sa principii politice sănătoase, precum seriozitate, onestitate, profesionalism, responsabilitate şi susţinerea intereselor naţionale, mai presus de cele individuale şi de grup. Trebuie remarcat faptul că dl Oprea nu a fost implicat în niciun fel de acţiuni contrare legilor în vigoare, fapt care a contribuit la creşterea aderenţei UNPR în rândul românilor, şi mai ales în percepţia tinerei generaţii. De altfel, UNPR şi-a propus să ajungă la un milion de membri anul viitor, atunci când vom aborda cu optimism alegerile locale şi parlamentare.

În plan parlamentar, Uniunea Naţională pentru Progresul României îşi propune adoptarea unor legi care să transforme România într-o ţară curată, cu demnitari lipsiţi de orice acuzaţie de corupţie, cu un stat transparent şi un control riguros al cheltuirii banului public. Avem un proiect de lege care vizează controlul şi taxarea marilor averi, de cele mai multe ori foarte greu de justificat. Legea prevede taxarea cu 1% a oricărei persoane cu venituri ce depăşesc 450.000 de euro, un fapt absolut corect într-o societate europeană democratică. Fără îndoială, adoptarea unei astfel de legi va fi în măsură să asigure o serie de principii extrem de necesare bunei funcţionări a societăţii româneşti, fiind o dovadă de echitate, dar şi un factor stimulativ de creştere economică şi înfiinţare de noi locuri de muncă. Într-o societate ghidată după principii sănătoase, normale din punct de vedere legislativ şi al predictibilităţii, UNPR este de părere că toată lumea trebuie să participe, în mod solidar, la efortul de dezvoltare al societăţii şi al oamenilor săi. Considerăm că nu este normal ca greutăţile ieşirii din criză şi măsurile necesare saltului spre prosperitate şi progres general să fie suportate, ca şi până acum, doar de anumite categorii ale populaţiei, de regulă cele mai vulnerabile, respectiv pensionarii şi salariaţii.

Un alt demers legislativ propus de UNPR se referă la scăderea vârstei la care românii vor avea drept de vot de la 18 la 16 ani. Reducerea vârstei de vot de la 18 la 16 ani este perfect justificată în actualul context politic românesc, deoarece adolescenţii care au acum 16 ani sunt perfect responsabili din punct de vedere al responsabilităţii comunitare. Există tineri liceeni care îşi dovedesc cu prisosinţă calităţile intelectuale încă de la vârste fragede, iar din participarea lor la actul de decizie politică naţională, respectiv la scrutinele electorale, am avea cu toţii de câştigat.

Îmi exprim, în final, speranţa că România va ajunge în scurt timp la nivelul ţărilor europene cu un nivel de trai dezvoltat. România are un potenţial uman şi natural unic, dar aceste avantaje trebuie susţinute şi dezvoltate de către stat. UNPR doreşte cu adevărat progresul României şi va milita susţinut pentru acest deziderat, prin proiecte concrete ce vizează îmbunătăţirea educaţiei şi sănătăţii, precum şi prin cointeresarea directă a tinerilor în marile proiecte naţionale. Mult-aşteptatul progres naţional nu se poate transpune în realitate decât cu aportul substanţial al tinerei generaţii, iar UNPR militează pentru realizarea unui parteneriat real între decidenţii politici şi instituţionali şi tinerii cu potenţial ai României.