Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of March 17, 2010
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.34/2010
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of March 17, 2010 |
Sittings of the Chamber of Deputies of March 17, 2010
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.104 | Gheorghe Ciocan - despre "Supuşii gropilor"; | ![]() |
||
|
"Supuşii gropilor" Trăim într-o ţară în care avem regi ai asfaltului, dar n-avem drumuri asfaltate cum trebuie: "supuşii" sunt ai gropilor. Sau poate tocmai de aceea au putut să apară aceşti regi: pe seama "supuşilor" contribuabili care au contribuit degeaba la bugetul destinat asfaltării drumurilor. Degeaba, pentru că banii lor s-au dus în sacul fără de fund al lucrului făcut de mântuială. Iar lucrul făcut de mântuială e mult mai scump decât unul bine făcut: se strică mai repede şi trebuie reparat. Dovezile se văd peste tot pe şoselele patriei: sunt cu miile, cu zecile de mii. Dacă astfel de regi ar fi existat pe vremea Imperiului Roman, probabil că drumurile acestuia n-ar fi ajuns niciodată în Dacia sau ar fi fost ruinat de întreţinerea lor. Asta dacă mai era cu putinţă să existe un imperiu cu astfel de drumuri şi drumari. S-ar părea că noi nu vrem să construim drumuri durabile: parcă ar fi făcute de barbari pentru barbari. La preţuri cu mult mai mari decât în toată Europa, reuşim performanţa să avem cele mai proaste drumuri. Nu trece mult timp de la tăierea panglicii inaugurale că apare fisura - debutul gropii şi-al craterului de mai târziu în care îşi rup contribuabilii maşinile. Aşa că românii mai scot nişte bani din buzunar: pentru repararea maşinilor mutilate de drumurile găurite, ciuruite, bombardate pe care sunt nevoiţi să circule. Ce ar trebui făcut pentru ca şoselele noastre să fie ca acelea din Franţa, Austria sau Ungaria măcar? Să oprim ploile? Să excomunicăm iarna? Să interzicem circulaţia autovehiculelor în toată ţara? Să umblăm pe jos sau cu bicicletele? Dar poate că drumurile noastre n-ar rezista nici la biciclete. Guvernarea portocalie a promis că va aloca 20% din cheltuielile publice în investiţii în infrastructură. Mai mult, a făcut din asta unul din atuurile guvernării şi, pe deasupra, o soluţie pentru ieşirea din criză. Gropile sunt la locul lor. Şi, dacă au fost cumva astupate de ochii lumii, s-au destupat între timp. Pentru că starea drumurilor nu depinde de guvernanţi, ci de regi. Or, regii sunt mai puternici decât guvernanţii: guvernanţii depind de ei, nu invers. S-ar părea, aşadar, că guvernarea actuală nu va rezolva problema drumurilor. Dar va "rezolva" problema bugetului destinaţi drumurilor, care va pluti încet-încet pe apa sâmbetei. Guvernarea portocalie va trece, găurile vor rămâne. |



