Florin-Costin Pâslaru
Florin-Costin Pâslaru

Sittings of the Chamber of Deputies of February 23, 2010

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.22/2010
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of February 23, 2010

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.104 Florin-Costin Pâslaru - declaraţie politică "Inaplicabilitatea legii pensiilor";

 

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Inaplicabilitatea Legii pensiilor"

De ce premierul îi învrăjbeşte pe oameni cu un proiect de lege a pensiilor insuficient fundamentat economic şi juridic, fără să vadă că Guvernul comite o greşeală cu premeditare, chiar la început de mandat, dacă forţează o soluţie într-o perioadă de criză acută? Sau că dă dovadă de superficialitate agresivă dacă crede că poate scoate bugetul din încurcătură prin recalcularea unor drepturi băneşti, câştigate în baza unor legi ale statului aplicate de autorităţi în momentul calculării pensiilor.

Această lege riscă să sufoce instanţele cu procese în lanţ pentru abuzul îndreptat împotriva unor categorii sociale supuse experimentului "tăierea pensiilor".

Acest Guvern este insuficient pregătit pentru a susţine cu argumente credibile de ce este nevoie de reformarea sistemului de pensii într-un moment în care recesiunea l-a atins serios la buzunar pe contribuabil.

Sunt de acord ca fiecare persoană să aibă o pensie calculată în raport cu cota de participare din perioada cât a fost angajată. Refuz însă să cred că macheta pe care s-au pus bazele viitoarei legi, lăudată de guvernanţi peste tot, este de calitate superioară dacă a reuşit să dea naştere la controverse aprige în societate datorită ameninţărilor venite din Palatul Victoria. Cum tratează responsabil oficialii Cabinetului Boc reforma sistemului de pensii s-a putut vedea din modul cum a fost justificat proiectul de lege, care a învrăjbit mai multe categorii sociale.

În starea în care se află, pensionarii pot înţelege orice, inclusiv faptul că se iau retroactiv unele drepturi sau că unele pensii scad. Dacă singurul motiv este acela că trebuie păstrată sustenabilitatea financiară pe termen lung doar prin reevaluarea pensiilor, inclusiv a celor de invaliditate, fără să fie mărit efortul pentru ca datornicii la CAS, unde întreprinderile de stat sunt pe primul loc, să fie obligaţi să plătească sumele restante, nu cred că este un demers complet şi eficient.

Prim-ministrul nu vrea să-i ierte pe cei cu pensii speciale, victime sigure ale viitoarei legi, având de partea sa susţinerea pensionarilor de rând, după cum declara recent. Doreşte, totodată, să ia la verificat dosarele de pensionare pe caz de boală, pentru a afla care sunt false, reevaluarea urmând să aducă, după calculul premierului, o economie de circa 35 milioane de euro. Ce nu explică domnul Boc ar fi de ce s-a ajuns ca mii de oameni să primească o pensie mai mare decât salariul avut şi cum a fost posibil ca unele comisii de medici să pună parafa pe un certificat de invaliditate fals.

Un guvern care nu este interesat de impactul măsurilor sale pentru cetăţean nu înţelege că responsabilitatea socială este menită să-l servească, nu să-l umilească pe pensionar, după ce a lăsat sistemul să funcţioneze de capul lui. Nu cred că dacă pensiile mari vor fi tăiate se va putea vorbi despre o stabilitate reală a bugetului de pensii. Această măsură nu va acoperi deficitul până când numărul locurilor de muncă nu va fi la nivelul cererii corpului social. Se vorbeşte despre creşterea vârstei de pensionare la 65 de ani în momentul în care şomajul tinde să devină un flagel naţional. O spune chiar Emil Boc.