Tamara-Dorina Ciofu
Tamara-Dorina Ciofu

Sittings of the Chamber of Deputies of December 17, 2013

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.167/2013
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of December 17, 2013

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.105 Tamara-Dorina Ciofu - declaraţie politică "Succesul dialogului social în protestele din sănătate şi obligaţia menţinerii unei relaţii permanente cu factorii sociali";

Doamna Tamara-Dorina Ciofu:

"Succesul dialogului social în protestele din sănătate şi obligaţia menţinerii unei relaţii permanente cu factorii sociali"

Săptămânile trecute, sistemul de sănătate a trecut printr-un nou impas, unul dintre multele încercări în care s-a aflat în ultima perioadă. Protestele asociaţiilor sindicale au tras încă un semnal de alarmă asupra problemelor cu care se confruntă sistemul şi, implicit, medicii şi pacienţii deopotrivă. Turbulenţele din sistem nu pot cauza decât neplăceri bolnavilor, oamenilor care îşi pun baza în profesionalismul şi dedicarea personalului medical. Cu toate acestea, ca medic pediatru cu experienţă în spitalele româneşti înţeleg pe deplin nemulţumirile personalului medical şi sunt alături de colegii mei în eforturile lor de a face din sănătate prioritate naţională.

Guvernul, prin ministrul sănătăţii, şi factorii de decizie desemnaţi să poarte un dialog cu asociaţiile sindicale au venit în întâmpinarea revendicărilor acestora. Astfel, s-a reuşit deblocarea a peste 1000 de posturi în domeniu, plata dublă pentru zilele nelucrătoare şi suplimentarea bugetului pentru plata arieratelor din fondul de rezervă la dispoziţia primului-ministru.

Cu toate acestea, revendicarea privind alocarea a 6% din PIB pentru sănătate, o revendicare sensibilă şi importantă, nu a putut fi satisfăcută, iar legea salarizării pentru sănătate este încă pusă pe lista de aşteptare. Îmi exprim speranţa că noile investiţii preconizate şi creşterea economică vor aduce schimbarea în sistemul bugetului de stat şi în alocarea anuală pentru sănătate.

De altfel, o schimbare de paradigmă se poate observa şi în proiectul de buget pentru 2014: bugetul pentru sănătate este în creştere, se vor acorda bursele pentru rezidenţi care sunt bine-venite, iar repararea nedreptăţilor din sistem va deveni o prioritate a Guvernului.

Salut încheierea protocolului pentru dialog instituţionalizat între coaliţia de organizaţii sindicale şi minister şi îmi exprim speranţa că sincopele din sistem nu vor mai afecta pacientul.

Închei prin a sublinia importanţa parlamentarilor care legiferează în domeniul sănătăţii şi îmi exprim încrederea că împreună vom susţine un dialog instituţional cu toţi factorii implicaţi, cu decidenţi, medici, pacienţi şi manageri de spitale pentru conturarea unei viziune comune asupra reformării sistemului.