Parliamentary debates

Domnul Florică Ică Calotă:

"Poluarea apelor, încotro?"

Ca urmare a poluării apelor, oamenii riscă să rămână fără apă potabilă, plante şi animale şi, în consecinţă, fără hrană. Fără ape curate, vom cădea victimă propriei neglijenţe.

România este una din ţările europene cu cele mai sărace resurse de ape. Astfel, până şi la resurse de ape am ajuns codaşi în Europa. Dar şi pe acestea le risipim şi le poluăm crezând că natura va putea să-şi refacă potenţialul la nesfârşit. Dacă adăugăm şi faptul că depindem în bună măsură de râurile care izvorăsc din alte ţări, ne facem o idee despre cât de necesar este să ne păstrăm apele curate, să le utilizăm raţional, să le regularizăm cursurile şi să ne îngrijim de managementul bazinelor hidrografice. Ca să nu ne lipsească apă de calitate, ar trebui să învăţăm şi s-o economisim.

Cum arată un râu poluat o ştim cu toţii: ambalaje, sticle de plastic care plutesc în derivă, constituind adevărate insule de deşeuri, mirositoare şi apă tulbure. Oamenii care aruncă în apă resturi menajere, peturi, gunoi de grajd, moloz sau animale moarte grăbesc şi ei moartea apelor şi îşi distrug propria resursă de viaţă.

Timp îndelungat am transformat reţeaua hidrografică într-o imensă ladă de gunoi, poluând apele. Luate de râuri, gunoaiele parcurg o lungă călătorie, de la izvoare şi până la construcţiile hidrografice, care sunt primele obstacole în calea lor.

Cele peste 15.000 de pesticide şi erbicide folosite în prezent în agricultură sunt şi ele duşmani ai apei de calitate. Folosite de agricultori din belşug pentru distrugerea dăunătorilor, acestea ajung să îndepărteze orice formă de viaţă. Acestea sunt preluate de precipitaţii şi intră în râuri şi pârâie. Unele din aceste chimicale sunt biodegradabile şi se descompun repede în substanţe inofensive sau mai puţin nocive, dar cele mai multe sunt cele nedegradabile care persistă cu anii.

Dacă oamenii ar înţelege legătura dintre problemele de mediu şi vieţile lor, ar fi mult mai motivaţi să protejeze natura. Din acest motiv viziunile tuturor instituţiilor trebuie să fie îndreptate spre acţiuni concrete, prin care să păstrăm, în special pentru copiii noştri, resursele naturale nealterate şi optime pentru întreţinerea vieţii.