Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of November 19, 2013
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.149/2013
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of November 19, 2013 |
Sittings of the Chamber of Deputies of November 19, 2013
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.108 | Octavian Petric - intervenţie referitoare la "Ziua cercetătorului şi proiectantului"; | ![]() |
||
|
"Ziua cercetătorului şi proiectantului" În ziua de 19 noiembrie, începând cu anul 1994, în România se aniversează Ziua cercetătorului şi proiectantului. Această zi a fost aleasă ca un omagiu adus savantului de origine română George Emil Palade, născut la Iaşi în ziua de 19 noiembrie 1912, printre puţinii români laureaţi ai Premiului Nobel. Această zi constituie pentru cercetătorii români un prilej de mediatizare a nobilei lor profesii, a realizărilor celor mai importante, de premiere a celor mai bune rezultate ale muncii lor şi de exprimare a opiniilor critice privind situaţia dificilă prin care trece activitatea de cercetare în ţara noastră. Trebuie să recunoaştem ca s-a investit puţin în cercetarea economică. Consider că, dacă învăţământul este îndreptat spre elev şi student, cercetarea ar trebui să fie îndreptată spre cetăţean şi societate, spre nevoile acestuia şi societatea în care trăim. Societatea românească şi cercetarea au nevoie de viziune şi de modele. Inventatorii, cercetătorii şi proiectanţii români au obţinut rezultate remarcabile în competiţiile internaţionale, recunoscute prin numeroase premii care le-au fost acordate. Acestea constituie o dovadă elocventă a potenţialului de care dispune cercetarea pentru dezvoltare şi inovare din România, care trebuie promovată mai agresiv, pentru a fi valorificată. Soluţionarea crizei pentru România nu poate fi realizată doar prin programe proprii anticriză. Se impune ca orice abordare care să ofere şanse reale economiei naţionale să aibă în vedere soluţii complementare la programele globale, împreună cu identificarea oportunităţilor posibile pentru economia românească, alături de definirea unui proiect al identităţii noastre europene într-o lume globalizată. Acest proiect trebuie să ofere soluţii pentru criza actuală şi argumente pentru redescoperirea demnităţii naţionale. De asemenea, consider că politica cercetare-dezvoltare-inovare singură nu va avea efecte decât în condiţiile interconectării şi coerenţei cu alte politici publice, cum sunt: politica industrială, financiară, fiscală şi a achiziţiilor publice. |



