Parliamentary debates

Domnul Ioan Stan:

Cu siguranţă că şi dumneavoastră v-aţi făcut griji la fel ca mine citind în aceste zile în marile cotidiene naţionale despre negocieri purtate în numele statului român, legate de construirea în Estul Europei a unui depozit subteran pentru reziduuri nucleare.

Aflam, astfel, că România, Bulgaria, Polonia, Slovenia, Slovacia, Lituania, Olanda şi Italia dezbat subiectul fără ca vreuna dintre ele să-şi fi manifestat deocamdată disponibilitatea de a găzdui un astfel de colector.

Motivele de îngrijorare sunt absolut întemeiate, date fiind exemplele deja existente în rândul statelor slab dezvoltate care au făcut greşeala să accepte depozite de acest gen pe teritoriul lor şi care, în prezent, sunt deja marcate de urmările prezenţei reziduurilor radioactive.

Mai multe organizaţii de mediu din România şi-au manifestat şi ele îngrijorarea, argumentând profesionist în legătură cu riscurile ce se pot dezlănţui asupra mediului şi populaţiei în cazul unui cataclism, cum ar fi un cutremur care ar afecta siguranţa depozitului şi ar declanşa un dezastru ecologic. Specialiştii în domeniu afirmă că nicio sumă de bani sau alt profit nu justifică prezenţa în România a unui astfel de depozit care menţine riscul de accident pentru câteva sute de ani.

Şi aici încep paradoxurile!

Deşi Legea nr.111/1996, aflată încă în vigoare, interzice importul ori depozitarea de reziduuri nucleare provenite din alte ţări pe teritoriul românesc, totuşi România şi-a exprimat susţinerea pentru planul strategic de creare a unor depozite comune pentru rezultatele activităţilor nucleare din UE. Acest interes a determinat participarea României la discuţiile ce se poartă între cele opt state de care vorbeam la început în cadrul ERDO (Organizaţia Europeană pentru Dezvoltarea Depozitării) şi determină de asemenea participarea şi la a doua rundă de discuţii care va avea loc în luna mai.

În acelaşi timp, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Deşeuri Radioactive declară că România îşi va construi, doar pentru propriile nevoi, două astfel de depozite, unul până în 2015 şi cel de al doilea până în 2050, dublând în acest mod numărul depozitelor deja funcţionale în ţara noastră.

Şi, uite aşa, până la urmă, suntem îndreptăţiţi să ne gândim că, la o adică, dacă suntem la înghesuială, cum tot mai des ne aflăm în faţa unuia sau altuia dintre forurile europene care ne-au îngăduit accesul la binefaceri, iaca purcedem de îndată la schimbări de legislaţie sau asumări de răspunderi şi procopsim România cu adevărate bombe ecologice!

Să dea Dumnezeu, cum spunea mama, odihnească-se în pace!, gura mea de ruşine să rămân şi viitorul să mă contrazică fără milă!

Numai că eu vin dintr-un loc unde reaua-voinţă şi lipsa de gândire în perspectivă a celor ce s-au crezut în stare să conducă judeţul au făcut ca gunoiul a peste douăzeci de localităţi, inclusiv al capitalei judeţului să fie depozitat în groapa de gunoi a oraşului meu, care va deveni neconformă la 1 iulie anul acesta şi se va închide definitiv la 31 decembrie 2010.

Din 2005, când actuala, între timp revopsită din galben în portocaliu, conducere a judeţului a blocat proiectul de realizare în parteneriat public privat a unui sistem centralizat la nivel de judeţ pentru colectarea, transferarea, prelucrarea şi valorificarea deşeurilor menajere şi industriale de pe teritoriul întregului judeţ, s-au vehiculat an de an tot felul de promisiuni rămase în timp neacoperite de fapte.

În municipiul capitală de judeţ, se pavau trotuarele, se construiau porţi bucovinene şi se proptea în buricul târgului cel mai mare ou încondeiat din lume, se plimba lumea cu mocăniţa printre blocuri, se colora apa din fântânile arteziene şi nici măcar în zona coatelor nu simţea nimeni dureri că timpul trece şi se va închide groapa de gunoi conform cerinţelor UE.

Şi să-i mai cred, după ce un an de zile au cărat maşinile Rosal -ului gunoiul sucevean la Fălticeni, că în sfârşit prin septembrie-octombrie 2010 va fi pusă în funcţiune unitatea specializată de la Moara şi că gunoiul judeţului nu se va mai căra în oraşul meu lăsându-l în sfârşit să respire?

Mărturisesc! Nu-mi doresc altceva decât să mi se demonstreze că ar fi trebuit să-i cred!

Sigur, câtă vreme mai sunt în viaţă!