Traian-Neculaie Rânja
Traian-Neculaie Rânja

Sittings of the Chamber of Deputies of October 20, 1998

Sittings of the Chamber of Deputies of October 20, 1998

  1. Intervenţii ale domnilor deputaţi:
  1.11 Traian-Nicolae Rânja - critica atitudinii Opoziţiei, în special a PDSR, faţă de politica integrării în Alianţa Nord Atlantică;

Domnul Vasile Lupu:

................................................

Domnul Traian Rânja are cuvântul.

Domnul Traian-Nicolae Rânja:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

A trecut o săptămână de la dezbaterea parlamentară pe marginea atitudinii României în criza din Kosovo. Nu revin în detaliu asupra fondului problemei, pentru că votul Camerelor reunite a validat decizia adoptată de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării şi permite României să se implice atât cât este necesar în soluţionarea acestei stări conflictuale. Mi se pare normal, de exemplu, ca România să se implice în misiuni umanitare sub egida Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, acţiuni care nu pot fi suspectate de ostilitate faţă de Iugoslavia şi de poporul sârb.

Îmi reafirm însă convingerea să absolut nimic din ceea ce a întreprins ţara noastră în contextul crizei nu a exprimat ostilitate. Altul este însă motivul pentru care doresc să fac această declaraţie politică.

Analizând comportamentul Opoziţiei parlamentare, mă întreb dacă există cu adevărat acel mult clamat consens al clasei politice în favoarea integrării noastre în Alianţa Nord Atlantică.

Să considerăm, spre exemplu, atitudinea preşedintelui Partidului Democraţiei Sociale din România, senatorul Ion Iliescu. Eu nu contest sinceritatea domnului Iliescu şi a partidului domniei sale atunci când se pronunţă în favoarea integrării. Nici nu îndrăznesc să-mi închipui că, aflat la guvernare, domniile lor minţeau poporul român atunci când plasau integrarea euro-atlantică printre obiectivele majore ale politicilor externe şi de securitate. Mă întreb însă dacă domniile lor percep Alianţa Nord-Atlantică în întreaga sa dimensiune de alianţă defensivă între state libere şi de comunitate care apără anumite valori şi principii de acţiune în politica internă şi externă a statelor, dacă o percep ca o instituţie care girează un regim de securitate pe continent, regim bazat pe independenţă, suveranitate, integritate teritorială, dar şi pe libertate, democraţie şi respectarea drepturilor omului.

Atitudinea domnului Iliescu şi a colegilor din PDSR mă face să cred că domniile lor iau doar ceea ce le convine din actuala formulă a NATO, ipostaza de alianţă militară de scut de protecţie împotriva unei agresiuni străine. Din păcate, acest ataşament este insuficient şi nu mă mir absolut deloc de lipsa progreselor ţării noastre în apropierea de NATO în timpul guvernării Iliescu-PDSR. Nici nu ne puteam aştepta să fim acceptaţi, atâta timp cât guvernanţii nu aderau la celelalte principii ale Alianţei.

Şi foarte grav, nu avem prea multe şanse de acces dacă o parte importantă a clasei politice vrea să adere la o alianţă imaginară, care să fie altceva decât este. S-a văzut săptămâna trecută mai clar ca niciodată că în rândurile clasei politice româneşti nu există un consens cu privire la viitorul politicii externe şi de securitate româneşti. Nu poţi fi cu NATO doar când îţi convine şi cât îţi convine. Trebuie să-ţi asumi uneori şi anumite riscuri sau chiar neplăceri în schimbul beneficiilor dobândite.

Putem fi prieteni cu toate naţiunile lumii, putem întreţine relaţii politicoase sau chiar profitabile uneori cu dictaturile, dar alianţe nu putem face decât cu cei cu care suntem pe aceeaşi lungime de undă, adică de aceeaşi parte a baricadei. Dacă simţim cumva că nu putem gândi ca ei, este mai bine să nu facem nici un fel de alianţă şi să găsim alte metode de a ne proteja.

Cred că, prin politica promovată în ultimii doi ani, actuala guvernare a dovedit că este dispusă să-şi asume costurile opţiunii pentru integrare, că poate contribui la securitatea regională, fără a abandona principiile perene ale diplomaţiei româneşti.

Aştept însă un răspuns clar din partea Opoziţiei, în special din partea fostului preşedinte, domnul Ion Iliescu. Cunoaşteţi constrângerile politicii de integrare? Sunteţi dispuşi să le acceptaţi? Sau, dacă nu, aveţi vreo altă soluţie?

Vă mulţumesc pentru atenţie. (Aplauze din dreapta sălii.)

Domnul Vasile Lupu:

Vă mulţumesc.

Stimaţi colegi,

Timpul de intervenţii s-a consumat.