Parliamentary debates

Domnul Corneliu Ciontu:

Are cuvântul doamna deputat Manolescu Oana, se pregăteşte domnul deputat Brudaşca Damian.

Doamna Oana Manolescu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi deputaţi,

Mâine este cea mai importantă sărbătoare a albanezilor din toată lumea şi, deci, şi a cetăţenilor români de etnie albaneză. Dacă există atestare documentară pentru anul 1595, când Mihai Viteazul aducea în Ţara Românească 15 mii de albanezi, iar dintre aceste familii va fi recrutat 1.500 de bărbaţi pentru oastea sa, vreme după vreme, şi înainte şi după acest an, pământul actualei Românii a primit pe albanezi, care soseau aici singuri sau familii întregi. Aşa s-a cristalizat o comunitate puternică albaneză, iar urmaşii acestora trăiesc şi azi pe pământ românesc, bine integraţi în viaţa socială, economică şi culturală a acestei ţări, care i-a primit din totdeauna ca pe fraţi.

Istoricii români sunt în deplin acord când vorbesc despre această rudenie, devenită spirituală, după ce trunchiurile îngemănate ale vechilor traci şi vechilor iliri s-au despărţit în ramuri tari şi puternice: românii de la nordul şi sudul Dunării şi albanezii. Însă Albania a devenit stat pe harta lumii abia în anul 1912 şi recunoscută în 1913, după lupte care au durat un număr nedefinit, prea mare, de ani.

Poporul ilirilor şi, apoi, al albanezilor a trecut prin stăpânirile greacă, romană, bizantină şi, cea mai dureroasă, otomană. Răscoalele populaţiei au zguduit pământul Albaniei şi pe asupritori, ducând în cele din urmă la câştigarea independenţei, la care şi-au adus din plin aportul şi albanezii din diaspora, în special cei din România.

Pe graniţa dintre secolele 19 şi 20, mari scriitori albanezi, ca: ..., îşi tipăresc în Bucureşti cărţile; Congresul pan-albanez are loc tot la Bucureşti, în 1905; societăţile albaneze se reunesc într-una singură; oamenii politici, oamenii de ştiinţă, istoricii, scriitorii români susţin mişcarea de eliberare a ţării, considerată mereu "sora mai mică a României".

În noiembrie 1912, marele patriot albanez Ismail Kemali soseşte în România, iar în Bucureşti el participă la Adunarea albanezilor, în care s-a dezbătut problema independenţei; apoi, pleacă la Viena, pentru a pleda în faţa marilor puteri această cauză. Ismail Kemali vine la Valona (astăzi Glora), oraşul natal, şi proclamă independenţa de stat a Albaniei, la Adunarea naţională a reprezentanţilor din toată ţara, ca şi a reprezentanţilor Coloniei albaneze din România, al cărei ajutor moral şi material a fost unul din factorii hotărâtori ai acestui act de însemnătate istorică, la fel de mare ca şi unificarea ţării, făurită de Gherghi Castrioti Scanderbeu în secolul al XV-lea.

Proclamarea independenţei de la Vlora şi crearea primului guvern al ţării au loc la 28 noiembrie 1912, dar ca stat suveran Albania va fi recunoscută abia la 29 iulie 1913.

În acest an, la 28 noiembrie, aniversăm 89 de ani de la înălţarea steagului independenţei la Vlora. 32 de ani şi o zi după aceea, la 29 noiembrie, albanezii înfrâng jugul fascist al Italiei şi pe cel hitlerist al Germaniei, eliberându-şi ţara.

Greu încercatului şi viteazului nostru popor albanez îi urăm la aniversare să aibă mereu lumina şi pacea, dragostea şi libertatea, pentru care a luptat mai mult de două mii de ani şi a învins prin el însuşi! Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.