Radu Ciuceanu
Radu Ciuceanu

Sittings of the Chamber of Deputies of December 11, 2001

Sittings of the Chamber of Deputies of December 11, 2001

  1. Intervenţii ale domnilor deputaţi:
  1.11 Radu Ciuceanu - pledoarie pentru repunerea în drepturi a unei "categorii năpăstuite" - veteranii de război;

Domnul Corneliu Ciontu:

................................................

Domnul deputat Radu Ciuceanu, urmează domnul Adrian Moisoiu.

Domnul Radu Ciuceanu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Naţiunile mari – şi nu în mod expres cele cu teritorii întinse şi populaţie numeroas㠖 şi-au făcut din cultul eroilor o autentică retrăire a propriilor istorii.

Din păcate, poporul nostru, şi mai ales conducătorii săi au uitat deseori cinstea şi demnitatea ce se cuvin acelora care, din iniţiativă proprie sau răspunzând apelului patriei, au consimţit la sacrificii, până la jertfa supremă a vieţii lor.

Mă refer la acel jalnic moment şi exemplu de ingratitudine şi crasă umilinţă de care au avut parte veteranii din primul război mondial, când şi-au cerut legitimile drepturi de la guvernanţii de atunci, în Piaţa Palatului Regal, şi când au fost risipiţi cu jeturi de apă, în batjocură, de către pompierii Capitalei.

Am avut convingerea că aceste vremuri au apus definitiv! Iată, însă, că astăzi, se înfăptuieşte sub ochii noştri, şi mai ales ai Guvernului, o mare nedreptate către acea categorie numită foşti deţinuţi politici care, în majoritatea cazurilor – regretabilele excepţii le cunoaştem – sunt puşi în inferioritate faţă de alte categorii.

În final, să mi se permită să menţionez că, în fiecare an, numărul autenticilor beneficiari ai Decretului nr. 118/1990, cu completările sale, scade, şi cum este şi firesc, într-o progresie uniform-accelerată şi, nu peste mult timp, existenţa noastră va fi doar o simplă amintire.

În consecinţă, vă rog să binevoiţi a analiza cu rigoare şi înţelegere repunerea în drepturi legale a acestei categorii năpăstuite.

În sprijinul celor afirmate mai sus alăturăm un tabel explicativ cu propunerile noastre.

Raportul între creşterea cumulată a pensiilor de asigurări sociale şi creşterea cumulată a indemnizaţiilor acordate în conformitate cu Decretul Lege nr. 118/1990 este de 1.0961.

Inflaţia cumulată, decembrie 2001 faţă de decembrie 2000, va fi în jur de 30%.

Deci, propunem:

1. Anularea diferenţei de 11,63 % dintre indexarea pensiilor de asigurări sociale şi indexarea indemnizaţiilor acordate în conformitate cu Decretul Lege nr. 118/1990.

2. Adoptarea unei Hotărâri de Guvern în cursul lunii decembrie 2001, prin care să se majoreze indemnizaţiile acordate în conformitate cu Decretul Lege nr. 118/1990 cu 9,61% pentru a se elimina diferenţele mai sus menţionate.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc şi eu.