Ionel Marineci
Ionel Marineci

Sittings of the Chamber of Deputies of November 5, 2002

Sittings of the Chamber of Deputies of November 5, 2002

  1. Intervenţii ale domnilor deputaţi:
  1.11 Ionel Marineci - referire la programul construirii de locuinţe iniţiat de Guvernul PSD;

Domnul Corneliu Ciontu:

................................................
Îl invit pe domnul deputat Ionel Marineci, va urma domnul Ştefan Lăpădat.

Domnul Ionel Marineci:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Intervenţia mea de astăzi face referire la programul construcţiilor de locuinţe iniţiat de Guvernul Partidului Social Democrat.

Realizarea locuinţelor sociale şi creditarea în sistem colectiv a domeniului locativ face parte integrantă din Programul social al Guvernului PSD, care este preocupat ca politica socială pe care o promovează să fie durabilă şi viabilă, să nu transfere costuri exagerate către generaţiile următoare şi să nu pună în dificultate realizările reformei economice atât de greu obţinute.

Programul vizează accesul tinerilor la o locuinţă, asigurarea stabilităţii specialiştilor prin crearea unor condiţii de locuit decente şi va conduce la crearea de noi locuri de muncă pentru persoanele disponibilizate din alte domenii de activitate. Pentru realizarea locuinţelor pentru tineri au fost adoptate soluţii constructive moderne, rapide şi ieftine cu utilizarea preponderentă a materialelor de construcţii de provenienţă locală. În cadrul programului amintit se derulează şi alte două subprograme cu caracter social: construirea de locuinţe pentru tinerii proveniţi din instituţiile de ocrotire socială care au împlinit 18 ani şi construirea de locuinţe destinate închirierii de către medicii rezidenţi şi alţi tineri specialişti.

Guvernul a alocat în acest an pentru construcţia de locuinţe cu caracter social suma de 850 miliarde lei, iar din credite acordate de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, 1044 miliarde lei. De asemenea, au fost alocate încă 30 de miliarde lei pentru 368 unităţi locative. Se mai finanţează cu credit extern în valoare de 43 de milioane de dolari SUA încă 1372 unităţi locative. Numai judeţul Teleorman beneficiază din plin de programul Guvernului PSD, construindu-se 786 de apartamente în cele trei municipii şi două oraşe ale judeţului, program care credem noi că va rezolva aproape în întregime problema locuinţelor la nivelul oraşelor şi municipiilor judeţului.

Pentru cei care contestă măsurile luate de Guvern în domeniul social, reamintesc încă o dată, dacă mai este nevoie, că Partidul Social Democrat este un partid cu doctrină social- democrată care înseamnă viziune şi capacitate de a face planuri cuprinzătoare, de a prevedea efectele pe termen lung şi de a gândi în avans căile de a consolida efectele pozitive şi modalităţile de a contracara efectele negative.

Angajamentul nostru, al social-democraţilor, este de a investi şi în dezvoltarea economică şi în dezvoltarea socială în egală măsură. Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.