Ştefan Păşcuţ
Ştefan Păşcuţ

Sittings of the Chamber of Deputies of June 24, 2003

Sittings of the Chamber of Deputies of June 24, 2003

  1. Intervenţii ale domnilor deputaţi:
  1.11 Ştefan Păşcuţ - declaraţie cu titlul: "PSD - mult prea departe de oameni";

Domnul Corneliu Ciontu:

Dau cuvântul domnului Ştefan Păşcuţ. Va urma domnul Becsek-Garda Dezideriu.

Domnul Ştefan Păşcuţ:

Doamnelor şi domnilor,

Domnule preşedinte,

Declaraţia mea are drept titlu : "P.S.D. - mult prea departe de oameni".

În cursul anului 2002, la iniţiativa guvernului, Parlamentul a votat, iar Preşedintele ţării a promulgat Legea 116/2002. La vremea aceea s-a mediatizat puternic această lege care se dorea de combatere a marginalizării sociale. Astfel P.S.D.-ul vroia să arate că este alături de oameni, împreună cu ei.

Din nefericire, nici această lege, ca multe altele, nu se poate aplica. În judeţul Hunedoara şi mai cu seamă în Valea Jiului aceasta este inoperabilă. Am ajuns la această concluzie după ce am cerut mai multor consilii locale precizări referitoare la rezultatele anchetelor sociale prin care s-a stabilit numărul persoanelor care întrunesc condiţiile, conform legii, de a fi declarate marginalizate social.

Am aflat că în municipiul Petroşani sunt 635 persoane marginalizate social. În oraşul Lupeni 623 persoane, în oraşul Petrila 416 persoane, iar în oraşul Aninoasa peste 300 şi exemplele pot continua.

Conform prevederilor capitolului III din Legea 116/2002, consiliile locale au obligaţia de a o adopta, prin hotărâri proprii, măsuri de combatere a marginalizării sociale. Pot, conform legii, să încheie convenţii cu furnizorii de servicii prin care se obligă să suporte o parte din cheltuielile de întreţinere.

Astfel, consiliul municipal Petroşani a luat hotărârea de a suporta de la bugetul local contravaloarea a 3 m3 apă/lună/familie şi 60 Kwh/lună/familie energie electrică. La fel au procedat şi consiliile locale din Petrila, Lupeni, Aninoasa şi altele.

Până aici totul este aproape în regulă în sensul că deşi insuficiente, aceste ajutoare sunt binevenite. Dar problema cea mare este că bugetele locale nu pot suporta nici măcar aceste minime ajutoare pentru persoanele marginalizate. Cauza este sărăcia profundă în care se zbat aceste oraşe, blocajul financiar. Marele datornic către bugetele locale din Valea Jiului este Compania Naţională a Huilei Petroşani. Iar primăriile, la rândul lor, au datorii uriaşe către Regia Autonomă a Apelor Valea Jiului şi către S.C. Electrica S.A.

De fapt, Electrica S.A., sucursala Deva a somat primăriile că va întrerupe alimentarea cu energie electrică până la achitarea restanţelor care sunt de ordinul milioanelor.

Şi atunci cum să se aplice prevederile Legii 116 şi implicit ale hotărârilor adoptate de consiliile locale?

Încă o dată Guvernarea P.S.D. una declară, alta face. La promulgarea Legii 116/2002, guvernarea P.S.D. era alături de oameni. La aplicarea ei, este mult prea departe de aceştia.

Vă mulţumesc.