Parliamentary debates

Domnul Corneliu Ciontu:

Dau cuvântul domnului deputat Gheorghe Dinu. Va urma domnul deputat Metin Cerchez.

Domnii deputaţi Vlad Hogea, Eugen Nicolăescu, Napoleon Pop şi Ion Mocioalcă au depus declaraţiile la secretariat.

Domnul Gheorghe Dinu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică se intitulează "Debranşaţii - la loc de cinste în topul celor mai săraci români".

Nu de mult, ziarele au consemnat cu satisfacţie, studiind un top al milionarilor în dolari alcătuit de revista "Capital", că cei mai bogaţi 300 de români au agonisit 12 miliarde de dolari. Făcând abstracţie de modul de dobândire a averilor, cât şi de trecutul respectivelor personaje, aparent lucrurile merg bine: oamenii acumulează bogăţii, mulţi oameni bogaţi înseamnă ţară bogată.

Dar o ţară bogată cu adevărat înseamnă cât mai puţini nevoiaşi, nu ca în România mileniului III, unde, pe lângă cele câteva sute de milionari în dolari, mai sunt vreo 20 de milioane de amărăşteni, din care aproape o treime abia au după ce bea apă. Milioane de oameni săraci, dar oneşti, preferă să stea în frig decât să întârzie la plata impozitelor - şi aceasta în condiţii umilitoare, de stat ore întregi la coadă.

Realitatea crudă ne arată, din păcate, o polarizare extremă, care la noi nu este generată de economia de piaţă, ci chiar de stat, care nu şi-a folosit cum trebuie pârghiile atât în privinţa săracilor, cât şi a bogaţilor. În România, spre deosebire de Occident, nu prea avem o "meritocraţie" a miliardarilor în lei autohtoni, adică a oamenilor care au dezvoltat o afacere numai cu muncă susţinută şi talent, fără să intre în relaţii de afaceri mai mult sau mai puţin dubioase cu statul. La fel, tot statul, adică conducătorii acestuia, în frunte cu Partidul Social Democrat, este vinovat de numărul mare de săraci existent la noi. În orice societate din lume există un segment de populaţie care a pierdut trenul şi trebuie ajutat de stat. dar în Vest este vorba de 4-5% din populaţie, nu de 30%, ca la noi. O cauză a sărăciei, de exemplu, este şi mituirea de către stat cu 20-30 de salarii a ortacilor şi muncitorilor pentru ca să fie scoşi din mine şi fabrici, în loc ca aceşti bani să fie folosiţi pentru reconversie profesională şi pentru alte măsuri de protecţie socială activă, pentru a evita marginalizarea socială a acestora.

Cu alte cuvinte, mulţi dintre cetăţenii României nu sunt bogaţi şi săraci "adevăraţi" prin merite sau lipsuri proprii, ca în orice economie capitalistă aşezată, funcţională, ci sunt creaţii ale "originalei" economii sociale de piaţă româneşti, a "reformelor" mimate de atâţia ani de zile încoace de cei care s-au perindat la guvernare.

Dar nici un studiu al stării materiale a populaţiei nu este complet dacă nu este alcătuit şi un top al săracilor României.

Şi, pentru că suntem în prag de iarnă, mă voi opri asupra unei categorii de săraci care ar putea să figureze pe un loc de cinste în acest top - debranşaţii. Nu este vorba de cei care s-au debranşat de la încălzirea centralizată pentru că şi-au montat centrale de bloc, de scară sau de apartament, ci de cei care, din cauza sărăciei, au renunţat la căldură total sau parţial, sau care au fost debranşaţi pentru neplată.

Într-adevăr, de câţiva ani, debranşarea a devenit un "sport naţional" la români, ce înfloreşte sub "conducerea tehnică" a Partidului Social Democrat, un adevărat fenomen de masă ce a cuprins întreaga ţară.

Oameni nevoiaşi, şomeri, pensionari, salariaţi, pe care creşterile succesive aproape lunare ale tarifelor la lumină, gaze, căldură i-au adus în pragul disperării, renunţă la apa caldă, la căldură, desfiinţează calorifere, cu toate măsurile cu caracter social-tehnic pe care Executivul se face că le ia, dar care nu sunt nici pe departe capabile să rezolve situaţia gravă a sărăcirii continue dată de preţurile care au luat-o razna.

Unele statistici arată că, la scara întregii Românii, peste un milion de calorifere sunt debranşate. La nivelul municipiului Braşov, printre ai cărui aleşi în acest for legislativ mă număr, au fost debranşate de la sistemul de termoficare peste 10000 de apartamente, ceea ce înseamnă că, la un calcul extrem de aproximativ, cel puţin 30 de mii de braşoveni se vor încălzi în această iarnă la aragaz sau "cu o haină în plus"! pentru că nu toţi cei debranşaţi au avut şi banii necesari pentru a-şi monta centrale termice proprii.

La cele peste 10000 de apartamente debranşate total se mai adaugă şi alte mii de calorifere demontate ca urmare a debranşărilor parţiale făcute de cei săraci pentru a mai scădea din costurile facturii la întreţinere.

Una peste alta, în această iarnă, care la Braşov ţine cel puţin şase luni, vor cunoaşte frigul cel puţin 15% din locuitorii Braşovului, ca una din "binefacerile" tranziţiei ce face ca acest oraş, mândru altă dată, să fie sufocat de sărăcie şi şomaj.

Putem concluziona că debranşarea a devenit o componentă a vieţii noastre, că face parte din existenţa noastră cotidiană. Este efectul sinistru al politicii "dregătorilor" incompetenţi de până acum, luptători aprigi când este vorba de apărarea intereselor lor meschine şi a agoniselii obţinute prin "inginerii financiare" şi alte "combinaţii" care de care mai frauduloase.

Debranşarea este, fără doar şi poate, singura certitudine şi dovadă a modului în care cei ce s-au perindat la putere au administrat ţara în răstimpul celor 13 ani de "democraţie originală", a aşa-ziselor "reforme" de pe meleagurile noastre.

Pe când şi "debranşarea" de la aer, apă, lumină, de la viaţă chiar, domnilor guvernanţi?!

Nu a venit, oare, timpul, să fiţi dumneavoastră "debranşaţi" de la Putere?

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.