Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of December 2, 2003
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.158/2003
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of December 2, 2003 |
Sittings of the Chamber of Deputies of December 2, 2003
| 1. | Intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.11 | Adrian Mărăcineanu - intervenţie cu titlul "Ziua naţională a P.S.D"; | ![]() |
||
| ................................................ |
|
Domnul deputat Adrian Mărăcineanu. |
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Intervenţia mea de astăzi se intitulează "Ziua naţională a P.S.D.". Doamnelor şi domnilor colegi, Am asistat ieri la un sacrilegiu: transformarea Zilei Naţionale a României în ziua naţională a P.S.D. Peste tot nu s-a dat voie să se vorbească şi reprezentanţilor opoziţiei, ci doar acelora ai P.S.D. Posturile de televiziune au avut sarcina de a tăia din cadru toate lozincile sau alte înscrisuri ale partidelor de opoziţie, cum s-a făcut la Alba-Iulia, cu lozincile P.R.M., în schimb, erau scoase în prim-plan inscripţiile P.S.D. Peste tot s-a repetat obsesiv ideea marilor succese ale P.S.D. în integrarea euro-atlantică şi europeană. Şi ca să se încununeze această goană furibundă după capital electoral, prin toată mass-media a fost anunţat poporul că partidul de guvernământ dă la 1 decembrie, cârnaţi, fasole, sarmale, ţuică. Toate acestea subliniază încă o dată caracteristicile principale ale P.S.D. Ca urmaşi al vechiului P.C.R., foloseşte metodele acestuia pentru înăbuşirea vocilor care nu-i convin. Adept al democraţiei în vorbe, pentru auzul Occidentului, în fapt, P.S.D.-ul a instaurat o cenzură deplină, prin mijloace economice, asupra presei scrise şi vorbite. Cu cât realitatea românească este mai vitregă pentru majoritatea populaţiei, cu atât P.S.D.-ul strigă mai tare că totul e bine, că el ne conduce bine şi dacă vrem să ne fie bine în continuare, trebuie tot el să rămână la conducere şi după 2004. Iar cârnaţii, sarmalele, fasolea şi ţuica nu dovedesc altceva decât vulgaritatea liderilor P.S.D., vulgaritate ce se revarsă peste simbolul sfânt al Zilei Naţionale a României. Atragerea oamenilor prin asemenea mijloc la manifestaţii de glorificare a P.S.D., este o impietate şi o lipsă de decenţă. În anul 2002, un baron local P.S.D.-ist din Bacău a făcut la fel: i-a atras pe concetăţenii săi înfometaţi în parcul oraşului promiţându-le bere şi mici. În schimb, aceştia trebuiau să-i ureze cu entuziasm "La mulţi ani!" Atunci, preşedintele Ion Iliescu a spus: "Acesta este un comportament de ciocoi, de geambaşi detestabili!" Iată că eticheta dată de preşedinte se poate aplica acum asupra întregului partid de guvernământ. Ce se ascunde în spatele acestei acţiuni în forţă a P.S.D.? Se ascunde disperarea. P.S.D.-ul ştie că sondajele publicate de cei care i-au plătit sunt false. Ştie că riscă să ajungă chiar partid de mâna a doua. Ştie că nu va mai putea minţi mult Occidentul şi mai ales ştie că majoritatea românilor îşi îndreaptă speranţele către P.R.M. Pentru că nu este corupt şi pentru că are o atitudine naţională corectă. După demonstraţia făcută de ziua de 1 Decembrie 2003, după ce ne-a arătat ce poate, ce vrea, şi cum vrea să ajungă la ţelurile sale, o singură urare este normal să fac românilor: Ziua Naţională a României din 2004 să-i găsească pe români scăpaţi de dictatura P.S.D. Vă mulţumesc. |
|
Vă mulţumim şi noi. Doamnelor şi domnilor, Domnul deputat Petre Posea a depus declaraţia politică. Ţin să vă informez că nouă colegi au depus declaraţia politică, în timp ce opt colegi au fost absenţi, nici n-au depus declaraţia politică, nici n-au prezentat-o în plenul Camerei. Ca atare, prima parte a şedinţei noastre de astăzi s-a încheiat. Lucrările Camerei se reiau la orele 16,00. Vă mulţumesc pentru atenţie. |



