Parliamentary debates

Domnul Valer Dorneanu:

Doamna Amalia Bălăşoiu.

Doamna Amalia Bălăşoiu:

Domnule preşedinte,

Stimate colege, stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "5 iunie - Ziua Mondială a Mediului".

În ultimele decenii, introducerea şi răspândirea diverselor procese entropice au condus la o reală criză a mediului. În fostele ţări socialiste, proprietatea colectivă asupra mijloacelor de producţie, planificarea centralizată şi respingerea profitului drept mobil al acţiunii economice au condus la instalarea unui adevărat dezastru ecologic în regiuni ce au devenit deja notorii. "Triunghiul negru" format din Silezia de Sus, Estul Germaniei şi Boemia este foarte cunoscut din acest punct de vedere. La fel de cunoscute sunt şi fenomenele ireversibile petrecute în Marea de Aral. La toate aceste realităţi negative, se adaugă centralele nucleare de tipul celei de la Cernobâl, care reprezintă permanente ameninţări ale mediului.

În ţările cu economie de piaţă, dezastrul ecologic este mai puţin evident. Aceasta nu înseamnă însă că aerul, apa şi solurile - triunghiul vieţii - ar fi într-o stare mult mai bună. Începând cu anul 1972, anul în care a avut loc Conferinţa asupra mediului de la Stockholm, şi până în prezent, au fost puse în circulaţie peste 60 de interpretări ale conceptului de dezvoltare economică durabilă. Punctul de vedere larg acceptat este cel de dezvoltare durabilă, în cadrul căreia se urmăreşte interacţiunea şi compatibilitatea a patru sisteme: economic, uman, ambiental şi tehnologic. Pentru realizarea condiţiilor de compatibilitate a celor patru sisteme, strategia dezvoltării durabile include, ca un element esenţial, simultaneitatea progresului în toate cele patru dimensiuni. În ţara noastră, o asemenea viziune asupra problematicii mediului a fost susţinută, încă din anul 1976, de către academicianul N.N. Constantinescu.

Luând în considerare legătura indisolubilă dintre economie şi mediu, trebuie arătat faptul că evenimentele se derulează în condiţiile în care oamenii par să descopere acum, după ani de indiferenţă, că activitatea lor se desfăşoară într-un mediu plin de viaţă pe care aceştia îl transformă. Până acum câteva decenii, sfera economică funcţiona sau mai bine zis dorea să funcţioneze ca un tot independent de biosferă, iar legile sale le ignorau pe cele ale naturii.

Ameninţările ecologice de natură globală, care alterează în prezent mediul, reamintesc realităţi foarte simple, ce au fost multă vreme uitate, şi anume că atingerea bunăstării sociale nu se reduce la o simplă acumulare de bunuri şi servicii.

Principala mutaţie care trebuie să se producă în mentalitatea curentă ar fi aceea de substituire a interesului economic imediat noţiunii de interes privind conservarea patrimoniului generaţiilor viitoare. Pe această linie de gândire, trebuie încercată conceperea unei politici economice care, în loc să supună biosfera constrângerilor furnizate de logica profitului imediat şi a lucrurilor neînsufleţite ce trebuie să primeze, să încerce să organizeze, în primul rând, gestionarea corespunzătoare a fiinţelor vii şi a resurselor naturale, pe baza cărora să se fundamenteze politici de mediu realiste.

Principalele elemente de departajare a trăsăturilor politicilor de mediu de cele ale politicilor social-economice le reprezintă zonele de operare, întinderea temporală, capacitatea de a influenţa prin factorii interesaţi şi zona juridică de acţiune.

În prezent, în cadrul strategiei de ansamblu privind politicile de protecţie a mediului, se disting două orientări caracteristici: strategia cu caracter anticipativ şi strategia de integrare.

Strategia cu caracter anticipativ s-a realizat, în mod progresiv, în cursul ultimilor două decenii, prin aplicarea unor metode diferite. Aceste metode au inclus studii de previziune (prognoze) privind creşterea economică şi progresul tehnic în anumite sectoare ce pot influenţa calitatea mediului, precum şi evoluţia consumului de resurse naturale şi a nivelului producţiei de deşeuri; extinderea utilizării principiului "cine poluează plăteşte" şi a stabilirii preţului resurselor; întrebuinţarea pe scară mai largă a studiilor de impact asupra mediului în cadrul concepţiei şi planificării proiectelor; controlul tot mai puternic al producţiei şi folosirii produselor chimice.

Strategia de integrare este adesea strâns legată de strategia cu caracter anticipativ, acestea completându-se reciproc. După declaraţia din 1985, ţările membre ale OECD acordă o importanţă deosebită integrării. În acest context, integrarea se poate manifesta sub două forme: a) în domeniul formulării obiectivelor politicilor de protecţie a mediului; b) în domeniul perfecţionării mijloacelor pentru a atinge aceste obiective, atât în interiorul mediului, cât şi între mediu şi celelalte sectoare ale economiei.

În general, în România, prin sistemul politicilor de mediu se defineşte ansamblul de politici privind regimul substanţelor şi al deşeurilor periculoase, al îngrăşămintelor chimice şi al pesticidelor, al asigurării protecţiei împotriva radiaţiilor ionizante şi securităţii surselor de radiaţii, al protecţiei resurselor naturale şi conservării biodiversităţii, regimul protecţiei apelor şi a ecosistemelor acvatice, regimul protecţiei atmosferei, regimul protecţiei solului, subsolului şi al ecosistemelor terestre, regimul ariilor protejate şi al monumentelor naturii, regimul protecţiei aşezărilor umane şi alte activităţi care constituie tot atâtea subsisteme ale activităţii generale intitulată politica de mediu.

În fundamentarea şi elaborarea unei politici economice eficiente...

Domnul Valer Dorneanu:

Stimată colegă,

Văd că prezentaţi o dizertaţie pentru licenţă. Totuşi...

Doamna Amalia Bălăşoiu:

Închei acum.

Domnul Valer Dorneanu:

Vă rog frumos.

Doamna Amalia Bălăşoiu:

E ziua mediului şi am considerat...

Domnul Valer Dorneanu:

E foarte frumoasă lucrarea, dar chiar vă puteţi înscrie la doctorat cu ea.

Doamna Amalia Bălăşoiu:

Mulţumesc. Am doctoratele în alte domenii. Dar o să ţin cont.

În fundamentarea şi elaborarea unei politici economice eficiente, care ia în considerare componenta ecologică, este evident rolul crucial al activităţii de cercetare şi dezvoltare şi al tehnologiilor utilizate. Acestea determină atât caracteristicile capacităţii de producţie ale economiei, cât şi măsura în care obiectivele privind dezvoltarea durabilă sunt realizabile şi cu ce preţ. Este evident că guvernul joacă un rol major în asigurarea tranziţiei spre paradigma tehnologică, care susţine faptul că este necesar tot mai mult capital creat şi acumulat de om pe măsură ce resursele naturale scad. Pe de altă parte, este necesar să se plaseze bani în domeniul unei cercetări competitive în aceste domenii, îndepărtându-se barierele de piaţă privind introducerea unor astfel de tehnologii şi asistarea în programele demonstrative. Totuşi, este clar că numai Guvernul poate promova direct tehnologiile "curate", iar majoritatea acţiunilor vor trebui să fie realizate de sectorul privat.

Necesitatea cadrului instituţional capabil să permită conceperea unei politici eficiente este cu atât mai presantă cu cât diferenţele de cost presupuse de utilizarea diverselor strategii politice sunt tot mai mari pe măsură ce timpul trece. În vreme ce în perioada de început a utilizării politicii de protecţie erau realizabile îmbunătăţiri semnificative ale calităţii mediului, cu costuri relativ scăzute, aproape indiferent de instrumentul de politică utilizat, în prezent apare tot mai clar, în special în domeniile unde progresul n-a fost prea semnificativ, că problema costurilor ar putea deveni tot mai acută dacă instrumentele nu sunt selectate cu grijă. de aceea consider că trebuie să avem grijă să conservăm patrimoniul natural pentru generaţiile viitoare.

Vă mulţumesc.