Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of October 19, 2004
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.142/2004
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of October 19, 2004 |
Sittings of the Chamber of Deputies of October 19, 2004
| 1. | Intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.11 | Radu Ciuceanu - comentarii privind "câteva cazuri de mare corupţie"; | ![]() |
||
|
După cum ştiţi, ne apropiem de finalul mandatului nostru, în cadrul actualei legislaturi " Am lucrat împreună, pentru şi în interesul acestui popor, timp de patru ani " Am încercat cu toţii, de pe poziţiile partidelor noastre şi în baza mandatului electoratului nostru, ce ne-a trimis aici în Parlament pentru a-l reprezenta, ca, în domeniile, în baza atribuţiilor şi competenţelor Comisiilor în care ne-am desfăşurat activitatea, să determinăm elaborarea şi emiterea unor legi, acte normative care să asigure cadrul şi climatul necesar realizării şi dezvoltării unei democraţii autentice, al refacerii economiei şi al protecţiei cetăţeanului român - acela care, cum arătam mai înainte, ne-a trimis, prin votul său, în acest forum al poporului român. În ceea ce ne priveşte pe noi, membrii Comisiei pentru cercetarea abuzurilor şi corupţiei, Comisie, care fiinţează în Parlament încă din anul 1990, şi al cărui unul din inţiatorii acesteia a fost şi subsemnatul, Comisie care a încercat să scoată la lumină acele fapte, acele acte care au constituit şi care, din nefericire, continuă încă să constituie nu numai grave abuzuri, dar şi mari şi răsunătoare cazuri de crimă organizată şi corupţie instituţionalizată, care în mod cert, unele dintre ele, vor rămâne în istorie ca pete negre ale acestei perioade de tranziţie " Ştiţi foarte bine, stimaţi colegi, că în repetate rânduri v-am informat, v-am ţinut la curent cu câteva cazuri de mare corupţie, care nu numai că au produs enorme pagube economiei româneşti, dar care au pus şi continuă să pună într-o lumină nefavorabilă imaginea ţării, constituind elemente de critici aspre - de altfel, bine justificate - ale organismelor europene şi nu numai, tocmai în această perioadă în care România negociază şi se pregăteşte asiduu pentru integrarea în Uniunea Europenă. De curând, aşa cum se ştie, a fost adoptat de către Comisia Europeană Raportul de ţară - 2004 privind România. Şi în acest raport, ca şi în cele anterioare, la capitolul "Criterii politice", ţara noastră continuă să fie criticată pentru fenomenul marii corupţii, pe care încă nu o putem stăvili. Ştiţi cu toţii că noi, Parlamentul, am aprobat pachetul de legi anticorupţie, apoi le-am modificat, le-am completat, am creat un organism special, profilat pe lupta împotriva corupţiei, este vorba de Parchetul Naţional Anticorupţie, în speranţa că toate acestea vor duce la rezultate concrete în acest domeniu. Desigur, nu putem să negăm faptul că nu ar exista şi realizări în domeniu. Au fost numeroase cazuri în care această nouă instituţie şi-a făcut datoria, obţinând rezultate. Dar acestea se limitează numai la corupţia unui anume nivel. Nu se depăşeşte o anume limită, o anume ştachetă, privind ierarhia celor implicaţi. Pentru că, trebuie să recunoaştem: aceste rezultate se opresc numai la un anumit nivel al făptuitorilor. Nimeni nu a văzut că PNA-ul a depăşit, în măsurile pe care le-a întreprins, nivelul unor consilieri guvernamentali, sau primari, care se ştie bine - şi este deja de notorietate - dacă nu au acţionat în nume propriu, au avut legătură cu şefii lor direcţi, unii dintre aceştia chiar cu rang de ministru " Aţi văzut sau aţi auzit dumeavoastră cumva ca vreunul din aceştia să fie deranjat de instituţia amintită, sau să fie vreunul trimis în faţa organelor de justiţie în legătură cu responsabilitatea lor? Nu, nicidecum. Şi pentru a vă demonstra afirmaţia mea, vă amintesc doar cele mai elocvente cazuri: de exemplu, cazul falimentului premeditat şi lichidării printr-un adevărat jaf al unei bănci româneşti, este vorba de Banca Internaţională a Religiilor, în care este implicat un grup de interese, poate impropriu spus grup, în realitate o adevărată bandă de escroci cunoscuţi, dovediţi, grup în care sunt implicaţi şi doi viceguvernatori ai Băncii Naţionale, şi demnitari din Ministerul Justiţiei, (un fost ministru, foşti secretari de stat), magistraţi, avocaţi etc. Acest dosar al falimentului premeditat al BIR, aflat în prezent pe rolul Camerei a II-a a CEDO, riscă a se încheia cu obligarea Romniei la plata a câteva sute de milioane de dolari, numai datorită faptului că instanţele româneşti, la comanda grupului de interese menţionat, au refuzat să aplice prevederile legale, iar autorităţile abilitate, fiind pasive în rezolvarea dosarului pe plan naţional, preferă să protejeze încă pe membrii acestui grup. Un alt caz este dosarul privatizării ROMTELECOM, dosar ce trenează încă din legislatura trecută, caz în care statul român a pierdut sute de miliarde lei. Şi acest dosar continuă să zacă, fără ca vreo autoritate competentă să ia măsurile de rigoare. Nu mai doresc să intru în recentul şi controversatul caz al acordării fără licitaţie, a construcţiei autostrăzii Braşov - Borş, firmei Bechtel, pentru care România este arătată cu degetul de către organismele europene, cu referire tot la fenomenul corupţiei " Ce concluzii am putea trage din cele expuse mai înainte ? Prima ar fi aceea că fenomenul corupţiei a devenit în România, interpartinic sau/şi transpartinic, persoane din cadrul unui partid ce s-a aflat la putere, implicate în mari cazuri de corupţie, sunt protejate de alte persoane cu demnităţi aflate la putere, protejându-se în mod reciproc " A doua concluzie ar fi aceea că , deşi se clamează independenţa organismelor chemate să lupte împotriva corupţiei, ele se află sub controlul total al partidelor aflate la putere " De aici decurge a treia concluzie, respectiv aceea că autorităţile abilitate în combaterea corupţiei sunt, în realitate, dependente, şi nicidecum independente de "puterea aflată la putere", care în mod public clamează interesul, dar care în realitate nu este interesată în eradicarea şi combaterea efectivă a acestui flagel, pentru că, o astfel de finalitate ar lipsi-o de mari surse de venituri. Singurul interesat în întronarea adevărului, al dreptăţii şi responsabilităţii sociale, în eradicarea corupţiei, este poporul român, principalul păgubit al cancerului numit corupţie. Pentru confirmarea celor de mai sus, stau cazurile despre care am amintit aici: dosarul BIR şi dosarul Romtelecom. deşi acestea se află în portofoliul Parchetului Naţional Anticorupţie de ani de zile, acesta tergiversează lucrarea lor, neîntreprinzând măsurile legale ce se impun, protejând în mod practic pe vinovaţi " Pentru care motiv ? Se înţelege că dacă s-ar permite lucrarea acestor dosare s-ar ajunge la persoane "sus-puse" şi din vechea putere, dar şi din, încă, actuala putere. Ei bine, se ştie că între persoane din cadrul vechii puteri şi actualei puteri , în mod particular, există bune relaţii. "Taci tu, voi tace şi eu" " Acesta este în mod practic "trocul" între cei ce se perpetuează la putere, indiferent de partidele din care fac parte. Iar acest fapt nu trebuie dedus, relaţii de afaceri între cei aflaţi la putere şi opoziţie există, şi acestea duc efectiv la protecţie reciprocă " Crede cineva că în acest mod vom putea eradica fenomenul corupţiei ? De exemplu, în cazul falimentului premeditat şi lichidării prin jaf a Băncii Internaţionale a Religiilor, noi, Comisia pentru cercetarea abuzurilor şi corupţiei din Cameră, recent, şi Comisia omoloagă din Senat, am informat toţi factorii de răspundere din această ţară, de la Preşedintele României, primul-ministru, miniştrii de resort, Parchetele etc. , am ţinut la curent prin sute de comunicări, prin mii de rânduri, cu date şi fapte concrete, cu expertize etc. atestând faptul că ne aflăm în faţa unui caz de crimă organizată şi corupţie instituţionalizată, în care sunt implicate persoane cu înalte demnităţi din cadrul unor structuri ale statului. Nimeni nu a mişcat un deget. Pentru care motiv ? Se înţelege. Firele în această tenebroasă afacere duc undeva sus : sunt implicate "persoane tabu", fapt pentru care, în viitorul apropiat, statul român va fi obligat de către CEDO la plata unor sume enorme, de ordinul a sute de milioane de dolari. Noi am făcut mai mult. Recent, cele două Comisii permanente de specialitate ale celor două Camere ale Parlamentului am redactat un Raport comun, înaintat deja Birourilor permanenete ale celor două Camere, cu propunerea adoptării unei hotărâri de rezolvare a cazului pe plan naţional, pentru evitarea unui enorm efort financiar al României " Încă nu cunoaştem motivul tergiversării introducerii pe ordinea de zi a acestui raport. Se ştie bine că timpul lucrează, nu în favoarea noastră. Este posibil să ne trezim într-o bună zi, probabil că nu peste mult timp, cu hotărârea CEDO. Atunci va fi prea târziu să mai discutăm şi să aprobăm rezolvarea cazului pe plan naţional. Analizând în general fenomenul corupţiei, care macină din temelii societatea românească, dar şi cercetând, verificând ani de zile dosare şi cazuri concrete de corupţie instituţionalizată, de mare corupţie, în care sunt implicaţi demnitari, am ajuns la concluzia că, indiferent ce organe am crea noi pe plan intern, acestea se vor afla mereu la cheremul "puterii aflată la putere", sau, cu alte cuvinte, aflată în scaun la un moment dat " Aceste organe vor acţiona, sau nu vor acţiona, aşa cum li se dictează. In acest mod, cazuri de corupţie în care sunt implicaţi "marii peşti", "rechinii", denumiţi astfel şi pe care îi tot cer organismele Uniunii Europene, vor rămâne nesancţionate, iar corupţia va continua nu numai să existe, dar va continua să înflorească în România. Ei, bine, toate acestea ne-au determinat pe noi să ne adresăm organismelor europene, Consiliului Europei, Comisiei Europene, Parlamentului European, cu propunerea de a fi creat un organism în cadul structurilor europene, specializat în domeniul combaterii şi eradicării corupţiei în ţările aspirante la Uniune, dar şi în cele care sunt deja membre ale Uniunii " Desigur, cunoaştem faptul că există OLAF-ul (organismul specializat în verificarea modului în care sunt folosite fondurile Uniunii) dar acest organism are în competenţa sa numai acest cadru - folosirea fondurilor acordate de Uniune " Noul organism propus de către noi, - un Parchet European Anticorupţie - , va putea fi sesizat de orice persoană fizică sau juridică din ţările Uniunii, care are cunoştinţă de cazuri de mare corupţie în care sunt implicaţi politiceni, demnitari din cadrul unor structuri statale, protejaţi, apăraţi pe plan intern prin legaturi şi interese de grup care afectează societatea. Credem noi că va fi singura soluţie viabilă care să determine, dacă nu eradicarea completă, cel puţin limitarea acestui flagel în ţări precum România şi în mod sigur şi în altele " Am făcut această propunere deoarece nu poate fi înţeles faptul că două Comisii parlamentare permanente de specialitate, care sesizează de ani de zile autorităţile abilitate în combaterea fenomenului, acestea să ignore pur şi simplu aceste sesizări, să le trateze cu pasivitate, în dispeţul legii, numai fie pentru că nu au dezlegare de a lucra cazurile în care sunt implicaţi anumiţi minştri, viceguvernatori ai băncii centrale, magistraţi etc. sau, mai direct spus, pentru că probabil acestor autorităţi - este vorba de PNA - , li se interzice să ia măsurile legale în astfel de cazuri " Am dorit să vă informez în legătură cu toate acestea, acum, la sfârşit de mandat, pentru a cunoaşte că organismele europene au fost sensibilizate de către noi, Comisiile parlamentare permanente de specialitate, din păcate fără efect, şi nu de către acele structuri ce au obligaţia să lupte pentru eradicarea corupţiei, şi nicidecum pentru a-şi proteja şi apăra pe cei implicaţi în cazuri precum cele la care am făcut referire. În încheiere, ne manifestăm convingerea nestrămutată în viitorul unei Românii promovată în sânul comunităţii europene, în urma unei profunde mutaţii comportamentale, în care fenomenul corupţiei să rămână de-a pururi o nefastă amintire. |



