|
Domnul Bogdan Pascu: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Ultimele evenimente din ţările europene privind votul pentru constituţia europeană readuc României şi, implicit, tuturor reprezentanţilor clasei politice o problemă de importanţă naţională, şi anume accelerarea acţiunilor de lobby ale parlamentarilor români în cadrul Parlamentului European, având ca scop ratificarea tratatului de aderare a României şi a Bulgariei. Acest tip de lobby se doreşte o măsură utilă pentru crearea pârghiilor instituţionale între parlamentarii români şi deci ai Uniunii Europene, atât de necesare unor relaţii performante de cooperare interparlamentară. În acest moment istoric, legislativul român este în măsură să-şi aducă contribuţia în depăşirea unuia dintre cele mai grele momente în integrarea României, şi anume euroscepticismul cetăţenilor în privinţa noilor state membre. Acest scepticism este regăsit la nivelul tuturor structurilor societale ale Uniunii, cu preponderenţă la nivelul unor membri ai grupurilor politice ale Parlamentului European şi poate deveni unul dintre punctele hotărâtoare în acceptarea României ca membru al Uniunii Europeane sau amânarea aderării ţării noastre cu cel puţin un an. În acest context politic nou creat, prim-ministrul României, domnul Călin Popescu Tăriceanu, a iniţiat o întâlnire cu liderii grupurilor parlamentare din Cameră şi Senat, în acest fel punându-se bazele unei relaţii de parteneriat politic cu toate partidele pentru demararea unor întâlniri periodice cu scopul declarat de creare a unei relaţii de coordonare interinstituţională performantă în vederea asigurării integrării în structurile Uniunii Europene. Astfel, clasa politică din România s-a autosesizat asupra importanţei constituirii uni flux sporit de informaţii de la Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Integrării Europene pentru creşterea capacităţii parlamentarilor de a obţine un raport de monitorizare pozitiv din partea Comisiei Europene în toamna acestui an. Partidul Conservator susţine astfel de iniţiative în cadrul Camerei Deputaţilor, făcând apel la nevoia de consens politic pentru realizarea obiectivului naţional, şi anume aderarea României la structurile Uniunii Europeane în anul 2007. În acest context, consider necesar să intensificăm şi să nuanţăm relaţiile de cooperare interparlamentară la nivelul grupurilor de prietenie, în special cu ţările membre ale Uniunii Europene. Astfel, Partidul Conservator consideră că informaţiile primite prin intermediul Ministerul Afacerilor Externe nu trebuie doar stocate în birourile parlamentare, ci şi folosite în interesul cetăţeanului, cel mai important factor politic al României, ale cărui interese trebuie să primeze pe lista de priorităţi a oricărui parlamentar român în viitorii ani. Aceasta este modalitatea corectă prin care România trebuie să intre în Europa cu toate temele făcute, ca o democraţie puternică, cu o economie de piaţă cu adevărat funcţională şi cu o justiţie independentă şi eficientă împotriva corupţiei, asigurându-şi locul de drept printre statele membre ale Uniunii Europene. În calitate de lider al Grupului parlamentar Conservator din Camera Deputaţilor, dar şi de peşeditne al delegaţiei Parlamentului României la Iniţiativa Central-Europeană, vă asigur că, împreună cu colegii mei, voi face tot ceea ce este necesar pentru a determina integrarea României în Uniunea Europeană şi doresc să lansez un apel ferm către toţi membrii Parlamentului şi, în special, către preşedinţii grupurilor de prietenie, pentru stabilirea unor contacte cu toate grupurile omoloage din statele membre în Uniunea Europeană care să fie o punte de legătură între Parlamentul României şi celelalte parlamente din ţările europene. În contextul evoluţiei din ultima săptămână privind votul negativ acordat constituţiei Europene de către cetăţenii Franţei şi Olandei, consider necesar să intensificăm şi să nuanţăm relaţiile de cooperare interparlamentară la nivelul grupurilor de prietenie, în special cu ţările membre ale Uniunii Europene. Este necesară acum, mai mult ca oricând, mobilizarea eforturilor într-o acţiune concertată a parlamentarilor membri ai acestor grupuri pentru a identifica şi lămuri posibilele aspecte şi percepţii negative legate de aderarea României la Uniunea Europeană. În paralel, consider utilă stabilirea unui program de consultări şi schimburi de informaţii cu reprezentanţii misiunilor diplomatice ale acestor ţări la Bucureşti. Totodată, doresc să sesizez preşedintelui Camerei Deputaţilor, domnul Adrian Năstase, importanţa alocării unor fonduri consistente constituirii unor grupuri de lobby ale parlamentarilor români care să permită acestora intensificarea relaţiilor cu toate organizaţiile politice şi apolitice externe pentru o mai bună şi corectă informare a acestora privind realitatea politică, economică şi socială a României. Astfel, consider că alocarea bugetului Camerei Deputaţilor trebuie să fie realizată cu chibzuinţă şi atenţie specială pentru satisfacerea obiectivului primordial al României: integrarea în Uniunea Europeană. Partidul Conservator salută decizia Parlamentului European de invitare a observatorilor parlamentari români în cadrul Parlamentului European din toamna acestui an şi doreşte să reafirme sprijinul politic necondiţionat pentru obţinerea unui raport favorabil integrării României în 2007, mobilizându-şi toţi parlamentarii pentru această cauză naţională de care depinde viitorul tuturor românilor. De asemenea, doresc să-mi exprim speranţa, în numele Grupului parlamentar al Partidului Conservator din Camera Deputaţilor, ca, în urma acţiunilor de la nivel interparlamentar şi al misiunilor diplomatice susţinute la nivel parlamentar, să fie realizată ratificarea tratatului de aderare a României şi Bulgariei în structurile europene la termen, în toate ţările membre ale Uniunii Europene. Vă mulţumesc.
|