|
Domnul Ilie Merce: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Declaraţia mea se intitulează: "Antiromânismul şi extravaganţele radicalilor maghiari, din păcate, nu au dispărut o dată cu imperiul lor". Ideea unei reglementări speciale privind statutul minorităţilor a apărut în România totdeauna în perioadă de criză profundă internaţională sau internă, situaţie în care s-a practicat şantajul. Astfel în 1939-'40 un statut al minorităţilor naţionale a fost adoptat sub regimul de dictatură regală, în condiţiile agresiunii Germaniei fasciste împotriva Cehoslovaciei şi Poloniei, având la bază pretextul relelor tratamente aplicate minorităţilor naţionale de către statele în care trăiau. România, pentru a scăpa de o asemenea acuză, a adoptat o legislaţie prin care se dădeau foarte multe drepturi minorităţilor naţionale, defavorizându-i pe românii din zonele unde trăiau şi minoritari. În urma drepturilor şi privilegiilor primite ele nu au devenit loiale statului român, dovadă după Diktatul de la Viena care a dat Transilvania de Nord Ungariei, minoritatea maghiară s-a solidarizat pe deplin cu ocupantul şi a participat la toate atrocităţile antiromâneşti ale acestuia. În 1945-1946 a fost adoptat un nou statut al minorităţilor naţionale, şi mai favorizant pentru acestea. Prin acest statut, în Transilvania de nord-est, regiune revenită la România prin Tratatul de pace de la Paris, deşi nu mai exista o stăpânire de jure, s-a instaurat o stăpânire maghiară de facto, iar cu sprijinul URSS, va obţine în 1952 crearea Regiunii Autonome Maghiare, un adevărat stat în stat, o Ungarie mică în România. După 1989 şantajul a fost practicat tot de minoritatea maghiară. Erau şantajate partidele politice româneşti care doreau să ajungă la putere cu orice preţ, dar nu aveau susţinerea electorală necesară. Voturile minorităţii maghiare au fost totdeauna acordate celui care promitea mai mult, indiferent de culoarea politică. În al doilea plan se folosea şantajul extern. Documentele unor instituţii internaţionale pe tema minorităţilor nu atentează la ideea de suveranitate a statului în care trăiesc şi minorităţi naţionale, asupra întregului teritoriu, şi exclud ideea de enclavizare pe criterii etnice, dar cererile minorităţii maghiare tind să depăşească în toate aceste planuri reglementările internaţionale, instituind un regim de discriminări pozitive care sunt, în realitate, discriminări reale la adresa românilor. Toate acestea se găsesc în proiectul de lege înaintat de Guvern. Prin acest proiect de lege se doreşte crearea unui regim de stat în stat pentru minorităţile naţionale, dorit de o minoritate, şi se cunoaşte cine este. Acest regim duce la enclavizarea regiunilor locuite şi de minoritatea maghiară, singura care, aşa cum am spus, doreşte şi are această tendinţă, ca elemente ce în realitate să instituie obligativitatea organelor statelor de a traduce în practică toate hotărârile diverselor comitete ale minorităţilor naţionale. Este vorba de art. 11, în care se menţionează că autorităţile competente sunt obligate să ţină seama de voinţa reprezentanţilor minorităţii naţionale respective. Art. 21 alin. 1 menţionează că: "Autorităţile statului trebuie să consulte în mod obligatoriu reprezentanţii minorităţilor naţionale în legătură cu înfiinţarea sau desfiinţarea oricărei instituţii de cultură". Art. 22 "autorităţile administraţiei publice centrale, locale competente au obligaţia ca împreună cu reprezentanţii minorităţilor naţionale să conserve şi să pună în valoare monumentele istorice şi patrimoniul cultural aparţinând acestora" şi aşa mai departe. Extrem de periculos pentru unitatea statului este şi art. 57 alin. 1 şi citez: "În sensul prezentei legi, autonomia culturală înseamnă capacitatea comunităţii naţionale de a avea competenţe decizionale". Mai mult decât atât, în art. 7 alin. 1 se menţionează posibilitatea ca Parlamentul, Guvernul sau autorităţile administraţiei locale să adopte actele normative prin care se vor delega competenţe proprii către consiliul sau, după caz, către comitetele judeţene respective ale minorităţilor". Prin proiectul de lege se instituie un regim de discriminare a românilor în raport cu minorităţile, iar în domeniul învăţământului se preconizează restrângerea limbii române doar la predarea obiectului intitulat "limba română". Faptul acesta îi împiedică pe tinerii minoritari să înveţe limba oficială a statului, ceea ce este împotriva Convenţiei UNESCO privind lupta...
|
|
Domnul Ilie Merce: În concluzie, ca să închei, proiectul instituie doar drepturi pentru minorităţi, nu şi obligaţii, şi adoptarea acestuia ar înlătura prevederea constituţională privitoare la existenţa statului unitar naţional român şi ar crea perspectiva imediată a federalizării acestuia şi chiar a secesiunii unor regiuni. În final, ca să-l parafrazez pe Petre Ţuţea, rămas mereu în actualitate prin maximele şi aserţiunile sale, care spunea: "În România nu există intoleranţă faţă de nici o etnie, dar unii o provoacă în permanenţă, cazul radicalilor maghiari care refuză cu obstinaţie normalitatea". Categoric PRM va vota împotriva acestui proiect de lege anticonstituţional, antinaţional şi antiromânesc. Vă mulţumesc.
|