Parliamentary debates

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat, am fost anunţat că domnul deputat Valeriu Tabără a depus în scris; situaţia celorlalte declaraţii politice nu o cunosc.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului România Mare, domnul deputat Ştefan Baban.

Domnul Ştefan Baban:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

"Războaie inutile şi perdante..."

Criza politică în care ţara noastră a intrat de mai mult timp, am putea spune chiar din luna de probă a guvernării Alianţei DA, este simptomatică pentru modul în care are loc raportarea la puterea politică existentă în România şi la mecanismele exercitării ei. Atât preşedintele, cât şi premierul, lideri mai mult sau mai puţin identificabili cu principalele partide ale alianţei aflate la guvernare, cât şi cei ai celorlalte formaţiuni politice evidenţiază prin declaraţiile lor, dar şi prin modul de acţiune, caracterul instrumental al puterii, indiferent dacă o deţin sau o râvnesc cu ardoare.

Preşedintele Băsescu a preferat din start, deşi declaraţiile vroiau să demonstreze cu totul altceva, postura de judecător, având chiar pasiunea provocării periodice a adversarilor săi, fie că aceştia erau reali sau inventaţi. Exemplele sunt nenumărate şi bine argumentate, atât de acţiunile sale, cât şi ale colaboratorilor săi: crearea, după alegerile din 2004, a unei majorităţi parlamentare convenabile, chiar dacă a trebuit să apeleze la o soluţie imorală, a tulburat permanent apele Alianţei DA, care îl propulsase la Cotroceni, a manevrat fără încetare pentru a se aduce principalul partener, dar şi cel mai puternic adversar, PNL, la supunere sau la exasperare, urmând să deţină controlul asupra puterilor executive şi prezidenţiale.

În replică, nici primul-ministru nu a rămas mai prejos, încercând să fortifice puterea guvernamentală şi contrapunând-o aventurismului decizional al preşedintelui, mergând chiar până la debarasarea de acei liberali disidenţi care făceau jocul PD-ului şi implicit al preşedintelui şi până la a căuta sprijin în tabăra opoziţiei. Rezultatul a fost dezastruos pentru ambele părţi: acuze, dosare, documente scoase la iveală în mass-media pentru ca impactul asupra cetăţenilor să fie profund şi sigur.

Dar toate aceste raţiuni fac abstracţie de raţiunea supremă a interesului naţional, care în acest an este mai curând unul de ordin extern, ţinând cont de condiţia eurocomunitară a ţării noastre, în această perioadă delicată şi dificilă de postaderare. Ar trebui să primeze afacerile interne ale României, a căror conectare la jocul intereselor noastre în cadrul aderării la U.E. a trebuit să fie deplină, dar ele sunt supuse unei stranii depunctări datorate conflictelor politicianiste şi egoismelor de clan, care răzbat din războiul palatelor.

Pierderile înregistrate de societatea românească în acest context sunt exorbitante. Fonduri europene neaccesate, proiecte ratate pentru populaţia ţării, a căror derulare trenează, distorsiuni ale imaginii externe ale României sunt numai câteva din prejudiciile pe care criza politică internă, permanentizată şi acutizată în ultimul timp prin cearta de mahala dintre preşedinte şi premier de pe postul public de televiziune, le provoacă pe termen scurt şi mediu, şi dând naştere unui spectacol penibil pentru ca atingerea unor obiective de dezvoltare socială accelerată să fie compromisă. S-a dovedit, încă o dată, dacă mai era nevoie, imaturitatea şi lipsa de responsabilitate a celor ce ne guvernează, incapacitatea de a discerne între misiunea ce le revine şi tentaţiile politicianiste şi populiste, făcând iarăşi, dacă mai era nevoie, dovada confuziei profunde între scopurile şi mijloacele de exercitare a puterii, între beneficiile şi pierderile exercitării guvernării.

Indiferent de culoarea politică şi de doctrina abordată, cei ce au guvernat în aceşti ani de "autentică" democraţie vor trebui să răspundă, mai devreme sau mai târziu, de faptele lor, în faţa naţiunii. Răspundere mai mare şi mai grea au cei ce sunt acum la putere, pentru că în mâinile lor există posibilitatea unică şi reală ca România să devină o ţară europeană, civilizată, dezvoltată, integrată şi integrabilă. Dacă nu vor reuşi, nu vor putea avea ca scuză un banal şi scandalos conflict izbucnit doar din orgolii nemăsurate şi dintr-o luptă inutilă pentru putere şi supremaţie politică. Nu contează mai mult oare cei 22 milioane de români şi viitorul lor?

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc, domnule deputat.