Parliamentary debates

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul Munteanu. Se pregăteşte doamna Constanţa Popescu.

Domnul Ioan Munteanu:

Domnule preşedinte,

Mai întâi, vreau să vă spun că domnul profesor universitar Paul Magheru, într-adevăr, are dreptate mai mult decât cred cei care vor citi sau vor căuta pe NET declaraţia politică de astăzi.

Eu, la o altă scară, mă refer aproape la aceleaşi lucruri, dar repet: la o altă scară.

Declaraţia mea politică se intitulează: "Apelul elevilor către oamenii politici".

Zilele trecute, 70 de elevi din şcolile bucureştene ne-au oferit o lecţie de curaj şi de demnitate. Ei au venit în Parlament şi au cerut să fie ascultaţi şi să se ţină seama de părerile lor.

Epistolele copiilor cuprindeau tot felul de referiri la situaţia din şcoli, şi ele au fost deja afişate în holul Parlamentului pentru ca demnitarii să ia act de grijile şi nevoile lor.

"Prin această scrisoare - nota un şcolar - vreau să vă adresez rugămintea să vă gândiţi şi la noi pentru că sunteţi în măsură, şi subliniez, sunteţi în măsură, ştiţi cel mai bine de ceea ce are nevoie un copil(...), spre deosebire de unii oameni politici.

Nu ştiu cum decurge o zi obişnuită din viaţa dumneavoastră, însă o zi obişnuită din viaţa mea este aşa: şcoală, învăţat, teme, şcoală, învăţat, teme...".

Spre deosebire de preşedintele ţării, care a reuşit în scurt timp, dar pe termen lung să discrediteze instituţia Parlamentului în ochii românilor, aceşti copii au declarat că: "Parlamentarii îşi fac bine treaba, chiar dacă mai adorm (şi aici este o realitate) şi ei din când în când, aşa cum îi vedem la televizor", şi că ei sunt cei care vor şti să-i asculte şi să-i ajute.

Acum, când porţile Europei s-au deschis şi pentru ei, lăsând să se vadă cum învaţă cei de o seamă cu dânşii, elevii noştri nu au cerut decât lucruri simple, normale, realizabile: programele şcolare să nu mai fie atât de încărcate, subiectele la examene să fie mai accesibile, să fie protejaţi de către paznici pe durata programului de şcoală, să beneficieze de bilete de tren la preţ redus, să fie promulgate legi pentru copiii cu handicap.

Destul de puţine solicitări! La fel de bine ar fi putut să ceară ca toate şcolile româneşti să aibă minime condiţii de igienă, căldură, lumină, apă potabilă, toalete în incinta unităţii, copiii de la ţară să aibă aceleaşi şanse cu cei de la oraş, să nu mai parcurgă zilnic zeci de km pentru a ajunge la şcoală, să înveţe cu profesori calificaţi şi să nu mai fie nevoiţi să abandoneze studiile din cauza sărăciei.

Este impresionantă maturitatea de care au dat dovadă aceşti copii atunci când au propus salarii mai mari pentru cadrele didactice, stabilitate în sistem, iar "Legea învăţământului să nu mai fie modificată în fiecare an".

Câtă diferenţă între aceşti puşti, preocupaţi efectiv de ceea ce se întâmplă în şcoli, şi înaltele feţe politice, responsabile de destinul şi evoluţia celor tineri!

Preşedintele Băsescu a şocat o ţară întreagă la festivitatea de începere a unui nou an şcolar, evocând cu o nostalgie iresponsabilă vremea când chiulea de la ore şi fuma prin toaletele şcolii. Şi, totuşi, a ajuns şi încă este preşedinte!

Guvernanţii se zgârcesc în fiecare an când trebuie să stabilească bugetul, astfel încât învăţământul nu primeşte niciodată procentul din PIB care i se cuvine prin lege.

Miniştrii învăţământului vin şi pleacă în grabă, se prefac că fac reformă, demolează tot ceea ce au întreprins cei de dinainte şi lasă în urma lor confuzie şi haos.

Lipsa de implicare şi ataşament a acestor oameni care au înşelat aşteptările tuturor a generat crize după crize în sistem.

Se vorbeşte acum de mafia din grădiniţe şi despre preşcolarii rămaşi acasă, despre milioane de euro pentru reabilitarea şcolilor, pierduţi prin diferite căsuţe poştale, despre reducerea locurilor la facultăţile de stat, despre violenţa din şcoli, despre fondurile pentru investiţiile şcolare, cheltuite aiurea, despre corupţie şi abuzuri.

Mai nou, oficialii ministerului condus de Cristian Adomniţei au fost obligaţi să recunoască ilegalităţile din cadrul Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice din învăţământul superior, care este responsabil de fraudele şi mafia înregistrate în repartizarea banilor publici alocaţi cercetării.

Bineînţeles, delegaţii elevilor bucureşteni îşi cer propriile drepturi. Ei vor reveni la sfârşitul sesiunii parlamentare, pentru a primi răspunsurile pe care le speră. Ei sunt departe de toată această mizerie pe care am evocat-o, de indiferenţa şi manevrele celor care ar trebui să construiască şcoala românească de nivel european.

Ei nu-şi doresc decât să înveţe în condiţii decente şi în siguranţă, iar dascălii lor să fie apreciaţi, respectaţi şi recompensaţi pe măsura eforturilor.

Dincolo de acest aspect cotidian, pe care l-am prezentat, un lucru rămâne extrem de important: accesul legal la educaţie este un drept cuvenit oricărui copil, nicidecum o favoare, iar clasa politică, Parlamentul, Preşedinţia, Guvernul, au obligaţia morală şi constituţională să-şi formeze generaţia viitoare.

Rămân proverbiale zicerile ex ministrului Hârdău, la fel de şocante ca şi cele debitate de preşedinte: "Pe mine să mă lăsaţi în pace! Eu vreau presiuni asupra şcolii, nu a Ministerului Educaţiei (...) Învăţământul nu este dispus la reformă, aşa că am nevoie de presiunea părinţilor şi a copiilor. Voi trebuie să daţi cu pumnul în masă!" (...) "Învăţământul românesc este într-o continuă cădere, iar problemele învăţământului preuniversitar sunt cele mai acute".

La debutul anului şcolar 2006, în acelaşi dispreţ total ca şi cel manifestat de către preşedinte, ministrul declara: "Preşedintele a acordat calificativul mediocru învăţământului românesc şi într-adevăr marea majoritatea a şcolilor este în zona mediocră. Chiar credeţi că nu vorbesc cu domnul Băsescu? (...) Cât despre profesorii care au ieşit în stradă, nu-mi pierd vremea cu aceşti oameni."

Lipsa de implicare şi ataşament a acestor oameni care au înşelat aşteptările tuturor a generat crize după crize în sistem. Se vorbeşte acum de mafia din grădiniţe şi despre preşcolarii rămaşi acasă, despre milioane de euro pentru reabilitarea şcolilor, pierduţi în căsuţele poştale fantomă din America, despre reducerea locurilor la facultăţile de stat, despre violenţa din şcoli, despre fondurile pentru investiţii şcolare cheltuite aiurea, despre corupţie şi abuzuri. Mai nou, oficialii Ministerului condus de Cristian Adomniţei au fost obligaţi să recunoască ilegalităţile din cadrul Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior care este responsabil de fraudele şi mafia înregistrate în repartizarea banilor publici alocaţi cercetării.

Bineînţeles, delegaţii elevilor bucureşteni îşi cer propriile drepturi, ei vor reveni la sfârşitul sesiunii parlamentare, pentru a primi răspunsurile pe care le speră. Ei sunt departe de toată această mizerie pe care am evocat-o, de indiferenţa şi manevrele celor care ar trebui să construiască Şcoala românească de nivel european. Ei nu-şi doresc decât să înveţe în condiţii decente şi în siguranţă, iar dascălii lor să fie apreciaţi, respectaţi şi recompensaţi pe măsura eforturilor.

Dincolo de acest aspect cotidian pe care l-am prezentat, un lucru rămâne extrem de important: accesul legal la educaţie este un drept cuvenit oricărui copil, nicidecum o favoare, iar clasa politică - Guvern, Parlament, Preşedinţie - are obligaţia morală şi constituţională să-şi formeze generaţia viitoare.

Vă mulţumesc foarte mult.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.